„Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt!” (Luca 11, 27) „Cum să-ţi deschid eu izvorul laptelui, Ţie, o, Izvorule?! Cum să Te hrănesc eu pe Tine, Cel ce hrăneşti toate de la masa Ta? Cum să mă apropii de scutecele Tale, care eşti înfăşat în raze?”, rosteşte Maica Domnului într-o rugăciune-imn la Naşterea Domnului scrisă de Sfântul Efrem Sirul.
Icoana cu Maica Domnului care alaptează este prăznuită de două ori pe an: în data de 2 iulie şi în data de 12 ianuarie. Mulţi închinători consideră această icoană a Maicii Domnului drept ajutătoare în dobândirea de prunci, mai ales în familiile care nu pot avea copii.
Primele reprezentări ale acesteia se pierd în negura vremii, unele dintre ele găsindu-se chiar şi în catacombele romane. Un astfel de loc este „Catacomba Priscillei” , aşezată în apropierea Romei. De asemenea, multe vechi manuscrise mai strecoară căte o miniatură cu o asemenea compoziţie rară, originală sau bine cunoscută.
Una dintre cele mai vechi astfel de reprezentări a Maicii Domnul se află în Sfântul Munte Athos, în Tipiconul din Careia, în partea dreaptă a iconostasului, acolo unde, de obicei, se aşează icoana Mântuitorului Iisus Hristos. Această icoană, aflată iniţial în Lavra Sfântul Sava cel Sfinţit, de lângă Ierusalim, a fost dăruită mai apoi Mănăstirii Hilandar.
Sfântul Sava cel Sfinţit, ctitorul acestei măreţe Lavre, a lăsat un minunat testament, în ceea ce priveşte toiagul său de stareţ şi icoana cu Maica Domnului care alaptează. El a zis că următorul călugar cu acest nume – Sava – care va ajunge să se închine în mănăstire, să le moştenească.În jurul secolului al XIII-lea, Arhiepiscopul Sava al Serbiei a vizitat Lavra de lângă Ierusalim, fără a şti nimic despre testamentul Sfântului Sava, ori despre icoană. În momentul în care s-a închinat la Moaştele Sfântului Sava, toiagul acestuia i-a căzut la picioare. Făcând cercetare fraţii în legătură cu închinătorul, au identificat în acesta pe cel căruia se adresase cu mulţi ani în urmă stareţul lor.
Arhiepiscopul a primit odoarele cu multă emoţie. Icoana a dus-o imediat în Sfântul Munte Athos, în Mănăstirea Hilandar. Aceasta a fost aşezată însă într-un metoc al mănăstirii, închinat chiar Sfântului Sava, în Careia. Un lucru unic poate in lumea ortodoxă este acela că icoana se află aşezată în catapeteasmă, în partea dreaptă a uşilor împărăteşti, în locul în care, în toate celelalte biserici ortodoxe, se află icoana Mantuitorului.
De ce a apărut această icoană? Ce a determinat pe zugrav să o înfăţişeze astfel pe Maica Domnului cu Pruncul? Motivele şi scopul acesteia nu sunt întocmai cunoscute, însă multe păreri au fost rostite în legătură cu aceasta. Cea mai importantă rămâne însă una de ordin dogmatic, anume ca icoana înfăţişează natura deplin umană a Mântuitorului, fără a o trece cu vederea pe cea dumnezeiască.
Aceste imagini apar foarte de timpuriu în arta creştină. Se regăsesc la copţi, în Mănăstirea lui Ieremia de la Sakkara şi în bisericile şi capelele din Bauit. În Egipt a fost înfăţişată pentru prima oară Maica Domnului alaptând Pruncul, sub influenta cultului lui Isis, care era încă foarte prezent la sfârşitul secolului al V-lea. Caracterul prea naturalist şi prea uman a făcut ca acest tip de icoane să fie dat uitarii. Cu toate acestea, tema a fost reluată în secolul al XVI-lea şi o regăsim în Grecia şi în Rusia. În Apus, în special pictura italiană, umanizand istoria mantuirii, a preluat tema Maicii Domnului alaptandu-si Pruncul, aceasta devenind una din temele preferate ale iconografiei mariale.
Trupul Maicii Domnului este şi el îndumnezeit, natura firească nu arată cum arată a noastra, este curată întru toate, este deplin fecioară, este deplin cuviincioasă. Elementul aparte al acestei icoane este şi el unul cuviincios. „Sânul” la care a fost alăptat Mântuitorul este unul minunat, iar nu unul carnal, unul trupesc. Vedem cum sânul Maicii Domnului nu este în locul lui natural, ci într-un loc aparte, aproape de umar. Aceasta nu este o eroare de pictare, ci un element esenţial.
Zugravul acestei icoane biruieşte şi el „rânduiala firii”, împreună cu Maica Domnului, lucrând împreună cu harul dumnezeiesc. Astfel, lucrarea divino-umană reuşeşte să înfăţişeze altfel trupul Maicii Domnului, tocmai pentru a nu sminti cu nimic mintea începătoare şi slabă a omului.
Această icoană merită să fie luată în seamă, cu toate că îi lipseşte un istoric mai clar, înfăţişând mai ales motivele apariţiei acesteia. Cu toate acestea, icoana se bucură de mare cinste acolo unde a fost păstrată de Tradiţia creştină. Chiar dacă în evlavia poporului nostru icoana nu şi-a găsit un loc bine determinat, aceasta nu trebuie trecută cu vederea ca una necanonică. Icoana este rară, însă rămâne canonică şi nu atinge cu nimc dreapta credinţă.
