Imnul Acatist al Maicii Domnului – la Rugul Aprins

Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacul 1:
Cine este Aceasta, ca zorile de luminoasă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpâna Lumii şi Doamnă a dimineţii.
Logodnica Mângâietorului, preschimbător al vieţii!
Spre tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!
Ia-ne şi pe noi părtaşi ai Sfântului Munte Tabor.
Şi fă-te şi nouă
umbră si rouă
tu adumbrirea
de dar,
să-şi afle şi firea noastră înnoirea
din zămislirea
de har.
Ca să-ţi strigăm cu toată făptura,
Într-o deplină închinăciune.
Bucură-te, Mireasă, Urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Icosul 1:
Fecioară a neînseratului Veac, Sfântă Maică a Luminii!
Ascultă-ne şi pre noi cei din păcat,
nevrednicii fii ai tinii!
Prea blândă, bună, Prea Sfântă Fecioară!
Cheia Domnului Iisus!
Dezleagă-ne blestemul ce ne-nzăvoară,
deschide-ne calea de Sus,
ca din aprinsa descoperire,
arcana Doritului Mire
şi noi să putem cânta,
aşa cum Moise dezlegat de sanda
cu faţa în văpaie de rug
fierbinte de har ţie îţi striga
unele ca acestea în amurg:
Bucură-te, Tulpină de lumină a rugului nemistuit!
Bucură-te, Rouă creştină prin care Dumnezeu S-a ivit!
Bucură-te, Inel al unui foc ce-i mai presus de cer!
Bucură-te, Lacrimă care topeşti tot lăuntricul ger!
Bucură-te, Toiag cu floare întru a inimii călătorie!
Bucură-te, Fir de răcoare izvorât în lăuntrica pustie!
Bucură-te, Pecete de jar până în suflet pătrunsă!
Bucură-te, Zăpadă a minţii de nici o patimă ajunsă!
Bucură-te, Măsură a opta a Împărăţiei din noi!
Bucură-te, Învăţătură scoasă din bucuria din apoi!
Bucură-te, Uimire sărutată de duhovniceasca minune!
Bucură-te, Mireasă, Urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condacul 2:
Cum să ne aflăm odihna de la gânduri?
Maică Fecioară! Preasfânta Fecioară!
Cum să ne rupem de-ale patimilor rânduri,
ispitele pre înmulţite ce ne-nfăşoară?
Dă-ne tu ştiinţa de tine râvnită,
Măiestria cea bună
a-nduhovnicirii,
cu ea să biruim firea robită
până în adâncul despătimirii
si furaţi de „Ruga cu strigarea luminoasă”
să putem şi noi ridica,
dintr-o laudă întreagă şi nemincinoasă,
un psaltic şi adevărat:
Aliluia!
Icosul 2:
Aprinsa floare a necovârşitei văpăi,
de Dumnezeu Născătoare!
Tu chip al păcii văzut în foc
într-un ocol nemăsurată de răcoare!
Vino spre noi, ajută-ne să aflăm,
sub blânda ta îndrumare,
răsuflul cel larg al odihnitului zbor din pieptul Porumbiţei de argint,
pe care şi Împăratul prooroc o vedea
peste culmile Vasanului plutind:
Şi laolaltă vom cânta
cu îngerescul sobor
şi cu cerescul cor,
vom alătura
o podobie ca aceasta cu stihuri aşa:
Bucură-te, salt isihast, cu zbor de binecuvântare!
Bucură-te, suflet odihnit sub cuvioasa răsuflare!
Bucură-te, roată avântată a Porumbelului de duh!
Bucură-te, pace aşezată în cugetatul văzduh!
Bucură-te, Zare arcuită cu heruvimice aripe!
Bucură-te, Vecie oprită în încăperea unei clipe!
Bucură-te, Vâslă uriaşă întru Suisul cel ales!
Bucură-te, a Cerului Sorbire, cu subtiratic înţeles!
Bucură-te, Susur de tăcere, cu lunecări de apă vie!
Bucură-te, Roadă iscusită, crescută de filocalie!
Bucură-te, Măiestrită aflare a tâlcului de închinăciune!
Bucură-te, Mireasă, Urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condacul 3:
Peste veacuri, Fecioară eu te aud,
Prin gura lui Isaia, proorocul de jar.
Şi-n cercul Scripturii vorba ta sună
Cu toate înălţimile de dar: „Că iată , Prunc ni se naşte şi un fiu nouă ni s-a dat
Pe umăr, cu semnul stăpânitor, iar numele Lui: Minunat, Îngerul marelui sfat, Dumnezeul cel biruitor,
Domnul păcii depline şi părintele al veacului viitor”
Acesta este numele Lui
Numele celor cinci cuvinte,
Sfânt Numele Domnului,
Pe care Iisus îl va purta
Pământule tot, ia aminte,
Cu toţii să putem striga:
Aliluia!
Icosul 3:
Dintr-o Maică de-a pururi Fecioară
Aşa S-a zămislit, S-a-ntrupat
Cel ce a păzit nevătămat
Trupul Rugului de pară
Cuvântul de rostit s-a făcut
Numele Domnului de slavă
Dumnezeu cel nevăzut
ce-n inima focului S-a zămislit.
Faţa frumuseţii cereşti, Chipul cel nemărginit
Pre Sine S-a încăput
cu măsura s-a măsurat
şi aievea Cel nenumit,
aici printre noi S-a arătat
în biruitor smerit
călare pe o asină
Cercaţi dară şi voi puterile
Numelui de lumină
Şi de la moarte la viaţă veţi trece
Cu firea îndumnezeită
ca să cântăm cu toţii laolaltă,
limpede şi fără ispită:
Bucură-te, Temeiul prin care şi în noi Dumnezeu se încape!
Bucură-te, Putere prin care umblăm cu Iisus peste ape!
Bucură-te, Milostivire prin care Hristos ni S-a dăruit!
Bucură-te, Linişte-n care cu numele Aminului ne-am plinit!
Bucură-te, Răgazul în care Logosul în noi se ascultă!
Bucură-te, Pătrundere şi Împăcare cu firea noastră robită!
Bucură-te, Blândeţe prin care am ajuns Emanuelului frate!
Bucură-te, Tăcere în care Duhul din inima izbucneşte!
Bucură-te, Limpezime în care Îngerul în trup ni se urzeşte!
Bucură-te, Curăţie prin care Numele de Slavă e în lume!
Bucură-te, Mireasă, Urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condacul 4:
Dragoste este Domnul în veac. Dragoste este Numele Său. Cu toate străduinţele dragostei, să ne pătrundem adânc de Dumnezeu. Ca tine Fecioară ce-L porţi să ne amintim că-L purtăm
Că-n Dumnezeul cel viu noi trăim, suntem şi umblăm.
Şi orişiunde vei merge, cu Domnul tu să te ştii!
Şi dintru virtutea de la Domnul şi virtutea ta va spori
Cu fiecare
Fir de răsuflare
Numele Domnului vom chema,
Ca să strigăm laolaltă-n sărbătoare,
Ca o singură faptură:
Aliluia!
Icosul 4:
De la tine înţelegem, Fecioară, stăruinţa cea neînţeleasă
şi puterea pomenirilor line din ruga smerită şi ştearsă
Da, firea apei e moale, a pietrei nespus de vârtoasă.
Dar ulciorul de deasupra de piatră cu prelingerea lui din atârnare,
Din picurul boabei de apa, gaureşte piatra cea tare
Fecioară şi tu aşadar
stăruieşte cu a ta milostivire
peste aspra noastră împietrire
Şi biruindu-ne cu picul de har
să-ţi cântăm în imn de slăvire:
Bucură-te, Îndrăzneala gingăşiei din zicerea Sfântului Nume!
Bucură-te, Ulcior al picăturii cu stăruintă anume!
Bucură-te, Înfiorare de sceptru din piatra alba a Domnului!
Bucură-te, Fagure dulce al lui Iisus, Fiul Omului!
Bucură-te, Danie de gând cea a Hristosului meu!
Bucură-te, Împărtăşanie de cuvânt din întruparea lui Dumnezeu!
Bucură-te, Revărsăre de mir pe care Fiul ne-o dă!
Bucură-te, Metanie în fir al lui „Doamne miluieşte-mă”!
Bucură-te, Iures ce mă răpeşte şi pe mine păcătosul!
Bucură-te, Noian de pomenire care-şi sporeşte prinosul!
Bucură-te, Harică depănare a unei chemări de minune!
Bucură-te, Mireasă, Urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condacul 5:
Fecioară Sfânta, în faţa ta
În veac pururi de ruşine se vor da
Cugetarea şi ritorii înţelepciunii.
Că tu eşti pecetea nestricăciunii,
Poartă, pentru cei isteţi, încuiată
şi pildă vie de trăire a minunii
Tu ştii că viaţa nu ne-a fost dată
să fie numai răstălmacită
căci se cere mult mai bogată
decât să fie numai trăită.
Ea-i dincolo de gând, dincolo de loc,
dincolo de şirul de clipe al dăinuirii,
E oglinda unui cer lăuntric de foc peste adâncurile inimii si făpturii
Ea e Cuvântul Lumii, ce pentru ea se vrea calea şi întruparea spre veşnicie:
Aliluia!
Icosul 5:
Fecioară, Preacurată Maică, tu eşti într-adevăr Trezvia
voinţa fruntii în mir adunate,
ochiul cel dinlăuntru, deschis în rotundul zărilor toate,
inima, centrul învins de străvezimea stărilor curate,
Tu eşti cea mai dreaptă luare aminte
care-n puterea agerimii uneşte, dincolo de cuvinte,
într-un fulger al minţii,
ascuţimea gândului de gheaţă
cu înflăcărarea iuresului de viaţă,
suferinţa şi bucuria făcută cruce
Care pe Înţelesul cel înalt Îl aduce.
Dar trezia aceasta e trezie de prunc,
clară cheie de adânc
cu repezis iute şi străin
ce cu nimic nu clinteşte sufletul tău cel lin,
ci, dimpotrivă noi ne uimim
şi faţă de care,
pe cât se poate
ne plecăm să cântăm
cu întreaga suflare:
Bucură-te, Cruce a înflăcărării şi agerimii alesului!
Bucură-te, Osia Cerului cu Luceafărul Înţelesului!
Bucură-te, Spargerea gândurilor şi zadarnicului stup!
Bucură-te, Oglinda cea nevăzută, de dincolo de trup!
Bucură-te, Cămara cea mai dinlăuntru a sufletului meu!
Bucură-te, Palat minunat al pomenirii lui Dumnezeu!
Bucură-te, Alaută a inimii sub arcuşul de gând!
Bucură-te, Cântec pe cinci strune într-una chemând!
Bucură-te, Muzică negrăită a celei dea doua naşteri!
Bucură-te, Sărbătoare tăcută a desăvârşitei cunoaşteri!
Bucură-te, Logodnă la Numele cel de înţelepciune!
Bucură-te, Mireasă, Urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condacul 6:
Fecioară Sfânta!
Maică neispitită de nuntă!
Tu eşti singura inima de om întru care, nescăzut
Numele de mărire cântă,
Din tot rostul Lui cel viu şi neprefăcut,
De tine, pentru aceasta, cât ne uimim Preacurată,
fiindcă numai în tine, că niciodată,
inima omului
cu inima Domnului
au bătut şi bat laolaltă
Rugăciunea ca un dornic al gândului şi al cerului
Curge în lăuntrul tău
şi se îngemănează, acolo,
Cu Psaltirea subţire a misterului
lângă dragostea lui Dumnezeu,
O, tu, Căruţă de lumină neîntinată, nescăzută, ne-nserată!
Învaţă-ne şi pe noi înţelepciunea inimii, Binecuvântată!
Şi aşa, îmbunaţi şi vrednici,
ca ai unei biserici,
din toată faptura ţie ne vom da,
ca drept şi sfânt să putem zice:
Aliluia!
Icosul 6:
Maica Domnului!
Inima de Lumină!
Maica Domnului!
Inimă a Pământului!
Maica Domnului!
Inimă fără de vină!
Maica Domnului!
Inima Cuvântului!
La tine venim ruşinaţi şi căzuţi,
cu trupul apus şi genunchii înfrânţi,
că din nepricepere, inima noastră s-a întunecat nespus,
Lăsatu-ne-a pe căile minţii noastre să umblăm,
Dar, iată, acum la tine venim, Maica lui Iisus!
Primeşte-ne ca pe nişte pietre ale vieţii
dornice de bucuriile dimineţii,
Dimineţii celei neînserate,
şi zideşte-ne cu inimi noi şi curate,
ca să-ţi cântăm:
Bucură-te, Arca de alianţă a sufletului meu!
Bucură-te, Cufăr ferecat cu Numele lui Dumnezeu!
Bucură-te, Corabie vie ce pluteşti peste tainele Lumii!
Bucură-te, sicriaş ferit de toate zădărniciile lumii!
Bucură-te, Tronule pe care viaţa te întemeiază!
Bucură-te, Cutie de cântec prin care sună o rază!
Bucură-te, Laudă lăuntrică a tuturor comorilor de har!
Bucură-te, Chivot de gând al prea duhovnicescului altar!
Bucură-te, Naos al cerurilor în care mintea-i liturgisitor!
Bucură-te, Sipet de foc din pieptul nostru al tuturor
Bucură-te, Biserica prea doritoare, cu Hristos să se cunune!
Bucură-te, Mireasă, Urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condacul 7:
Preasfântă, Preamarită, Preafrumoasă, Preabinecuvântată Mireasă!
A cerurilor toate, Împărăteasă,
care ai apostoli drept alai, îngeri buni, soli şi păzitori
Evanghelişti, cronicari şi scriitori
Biserică vie, bine aleasă
ca tine dumnezeieşte de luminoasă de lină, de blândă, de cuvioasă, de primitoare cereşte.
Dar aşa precum cântă şi vorbeşte din slova şi Sfânta Cântarea Cântărilor
tu mai eşti şi nespus de cumplită,
ca nişte oştiri sub steagurile lor.
eşti clară, eşti senină şi ascuţită în chip neimblânzitor.
Veghetoare şi apărătoare a tuturor lucrurilor Sfinte,
a preabunurilor haruri:
celor din taine, celor din Daruri
din odoare, din semne, din cuvinte
Fiindcă la nunta Marelui Mire
e cerută o grijă de întreaga neprihanire
Nu este îngăduită necurăţia ochilor şi a hainelor
Nimeni dar, dintre acei ce sunt „neinvaţaţi tainelor”,
de unele ca acestea să nu se atingă.
Cine va lăsa porcii din mărgăritare să se hrănească,
şi-n vase Sfinte câinii să lingă?
Îndemnarea ca şi primirea este numai duhovnicească.
Vino dar şi tu, smerit, împăcat şi curat!
Şi aşa, cu toţii laolaltă, vom striga,
Din bucurie întreagă şi înaltă
Aliluia!
Icosul 7:
Maica Domnului! Duhovnică bună a pământului!
Păstrătoarea Predaniei Cuvântului
tu ai Ierusalimul cerului,
în latura lui cea nouă tăcută
o Sfântă şi Mare Mănăstire nevăzută,
unde îţi stau grabnic ajutători,
toţi cei ce sunt ai „lepădării de sine” adevăraţi sîrguitori
toţi cei ai cetelor de asceţi,
ai cetelor de monahi, de pusnici şi anahoreţi,
de sihastri şi de duhovnici înţelepţi,
şi care au în grija lor,
ca pe nişte comori de binecuvântare
straja, asprimea şi mustrarea
toate cele lămuritoare, curătitoare şi îndreptătoare
ale neprihanirii şi milostivirii tale, cele necovârşite
toate cele care la un loc sunt numite:
„Învăţătura de taină” sau „Moştenirea Sfinţilor”
şi pe care la îndemână le avem şi noi vădite
în hrisoavele, Scripturile şi vorbele Părinţilor,
pentru care de-a pururi nu vom şti a te lăuda
a te cinsti, a te preamări, decât numai cântidu-ţi aşa:
Bucură-te, Profira bucuriei Împărat eşti a Aminului!
Bucură-te, Plinătatea de har din lacrima Spinului!
Bucură-te, Rădăcină pascală a bucuriilor noi!
Bucură-te, Pace sobornicească statornicită în noi!
Bucură-te, Raiule rodit de toate ploile bucuriei!
Bucură-te, Strălucire prea clară din privirile copilariei!
Bucură-te, Trandafir cu rouă din cămările noastre de taină!
Bucură-te, Suflet înlăcrimat si îmbrăcat cu lumină ca şi o haină!
Bucură-te, Safir al cerului pe inima noastră picurat!
Bucură-te, Bucurie după care vine liniştea cea de Sabat!
Bucură-te, Epitalm înveşnicit peste Tăcerea de minune!
Bucură-te, Mireasă, Urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condacul 8:
Doamne Iisuse Hristoase,
Domnul meu cel blând!
Către Tine mă aplec cu fruntea.
Ca Toma îmi pun mâna la locul cel Sfânt.
Strâns şi orbit în minte, fără de cuvânt
aştept ca orbul puntea
Luminii din adânc, cea fără înserare
şi care în tot omul, ca un lăuntric soare,
ne luminează întreg în încăperea fiinţei.
Cum nu Te văd noaptea, grosimii de păcate, Te pipăi cu sfială
cu degetul nădejdii, cu degetul credinţei,
cu deget de bănuială
cu deget de dorire şi chiar de îndoială
şi neajuns aş pune şi cealaltă mână,
dar inima străpunsă de fulger, de arsură,
îndurerat şi dulce, cu răsuflarea îngână
Chemarea ta întreagă şi fără voia mea,
bataia rugăciunii aleargă spre lumină într-un
Aliluia!
Icosul 8:
Maică a Domnului, Doamnă de taină,
Doamna nădejdii, a nopţii albastre,
Stăpâna cu trei luceferi pe haină
şi Sfânta Angira a nemerniciilor noastre!
Către tine din nou, iată am venit,
risipit de lume, de gânduri robit,
Ca, după sfatul cel bun şi Binecuvântare,
partaş m-am făcut la mântuirea mea,
Mi-am pus hotărâre îndreptată şi tare
să silesc toată vremea în a mă ruga.
Dar idol de ţărână, cugetul meu, nu-mi dă ragaz să mă statornicesc
în lucrarea de ruga, la locul lui Dumnezeu,
cel în temeiul inimii, către care râvnesc.
Ajută-mă dară, ajutătoarea mea,
în „Zicerea necurmată” să mă pot întemeia.
Ajută-mă şi de-a pururi ţie ţi-oi cânta:
Bucură-te, Maica Domnului, întruparea înţelepciunii!
Bucură-te, Puterea Fecioriei, adevăratul suflet al Lumii!
Bucură-te, Preasfinţitule Trup, Loc de Dumnezeu încăpător!
Bucură-te, Sfânta-Sfintelor, tainiţa din inima tuturor!
Bucură-te, Comoara cea de gând dintru minţile cele smerite!
Bucură-te, Hărăzie cumplită a tuturor virtuţilor negrăite!
Bucură-te, Cadelniţă neodihnită a rugăciunilor necurmate!
Bucură-te, Unirea într-un cuget a tuturor Bisericilor împăcate!
Bucură-te, Ajutorinţa până şi-n păcatele cele neduhovniceşti eşti!
Bucură-te, Acoperământ care te aşterni deplin peste orice slăbiciune!
Bucură-te, Mireasă, Urzitoare de nesfârşită rugăciune!
Condacul 9: (de 3 ori)
O! Maică a Domnului de-a pururi curată,
Ca nouă alăute şi nouă potire
fiecare rugăciune a noastră să fie în revărsarea ei necurmată
Şi către Sfânta Treime, suită bucurie,
aducerea ei prea binemiresmată
de pe palmele tale către Hristosul Mire
să-şi treacă prinosul de dreaptă slăvire!
Ca să putem cu Cerurile toate a striga,
într-o îmbrăţişată necovârşire,
cel mai presus:
Aliluia!
Aliluia!
Aliluia!
Apoi se zice iaraşi
Icosul 1:
Fecioară a neînseratului Veac, Sfântă Maică a Luminii!
Ascultă-ne şi pre noi cei din păcat,
nevrednicii fii ai tinii!
Prea blândă, bună, Prea Sfântă Fecioară!
Cheia Domnului Iisus!
Dezleagă-ne blestemul ce ne-nzăvoară,
deschide-ne calea de Sus,
ca din aprinsa descoperire,
arcana Doritului Mire
şi noi să putem cânta,
aşa cum Moise dezlegat de sanda
cu faţa în văpaie de rug
fierbinte de har ţie îţi striga
unele ca acestea în amurg:
Bucură-te, Tulpină de lumină a rugului nemistuit!
Bucură-te, Rouă creştină prin care Dumnezeu S-a ivit!
Bucură-te, Inel al unui foc ce-i mai presus de cer!
Bucură-te, Lacrimă care topeşti tot lăuntricul ger!
Bucură-te, Toiag cu floare întru a inimii călătorie!
Bucură-te, Fir de răcoare izvorât în lăuntrica pustie!
Bucură-te, Pecete de jar până în suflet pătrunsă!
Bucură-te, Zăpadă a minţii de nici o patimă ajunsă!
Bucură-te, Măsură a opta a Împărăţiei din noi!
Bucură-te, Învăţătură scoasă din bucuria din apoi!
Bucură-te, Uimire sărutată de duhovniceasca minune!
Bucură-te, Mireasă, Urzitoare de nesfârşită rugăciune!
!
şi Condacul 1:
Cine este Aceasta, ca zorile de luminoasă şi curată?
E Împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată.
Stăpâna Lumii şi Doamnă a dimineţii.
Logodnica Mângâietorului, preschimbător al vieţii!
Spre tine noi alergăm, arşi, mistuiţi de dor!
Ia-ne şi pe noi părtaşi ai Sfântului Munte Tabor.
Şi fă-te şi nouă
umbră si rouă
tu adumbrirea
de dar,
să-şi afle şi firea noastră înnoirea
din zămislirea
de har.
Ca să-ţi strigăm cu toată făptura,
Într-o deplină închinăciune.
Bucură-te, Mireasă, Urzitoare de nesfârşită rugăciune!
După citirea Acatistului spunem:
Imnul Acatist la „Rugul Aprins” al Maicii Domnului concentrează în stihurile sale dorul sfâşietor al omului după Dumnezeu, întâlnirea în darul dragostei Dumnezeieşti a celor două inimi, a lui Dumnezeu şi a omului, încă din această lume, ca o pregătire tainică a Împărăţiei Cerurilor.


Imnul Acatist al Maicii Domnului – la Rugul Aprins
    Învăţătura creştină în cea mai autentică formă a ei, deschiderea universului tainic al lumii lăuntrice, acordurile poetice ce izvorăsc dintr-o limbă românească a vechilor cazanii, toată această bogătie a misterului creştinesc ortodox românesc se găseşte înmănuchiată într-o rugă de laudă, dedicată Maicii Domnului, în Imnul Acatist al „Rugului Aprins”. Scris în anul 1948 de poetul Sandu Tudor, care s-a călugărit la mănăstirea Antim, cu numele de monahul Agaton, Imnul Acatist al Maicii Domnului a fost corectat şi stilizat la Sfânta Mănăstire Rarău, în faţa Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, pe când poetul era stareţ şi primise marea schimă monahală, sub numele de Ieroschimonahul Daniil Tudor. Imnul Acatist la Rugul Aprins al Maicii Domnului este un imn închinat Maicii Domnului, care prin adâncimea lui teologică întrece tot ceea ce s-a scris până acum, referitor la locul şi rolul pe care îl are Maica Domnului în efortul nostru de înduhovnicire. El nu este doar un simplu „acatist”, ci „Imn Acatist”, ceea ce este mai mult decât o cântare. Imnul este ceea ce defineste o naţiune. Un popor are multe cântece, dar un singur Imn. Imnul este ceea ce defineşte o naţiune. Acest acatist merită cu prisosintă a se numi IMN, pentru că el este singurul care, prin înlănţuirea sufletească la care a fost scris, depăşeşte în conţinut, limbaj şi formă pe toate celelalte. În imnul Acatist al Rugului Aprins, Maica Domnului, Împărăteasa Cerului şi a Pământului este numită: Împărăteasa Rugăciunii, Rugăciunea Întrupată, Urzitoare de nesfârşită rugăciune, Cheie şi Scară menită să ne deschidă porţile iluminării, să ne înduhovnicească şi să ne ridice de pe pământ la Cer. Părintele Daniil, cu toate că era slujitorul unui altar văzut, într-o biserică văzută, predica intrarea omului într-o biserică Vie, slujirea la un altar nevăzut. El spunea credincioşilor: „Mintea creştinului este preot care trebuie să aducă lui Dumnezeu Jertfa pe altarul inimii sale, rugăciunea curată”. Sunteţi temple vii ale Duhului Sfânt, chiar dacă numai unii oameni sunt aleşi de Dumnezeu ca să slujească la Sfintele Altare din biserici, dar preoţia spirituală este dată tuturor oamenilor. Trebuie să avem candele inimile noastre arzând, asemenea fecioarelor înţelepte din pilda Sfintei Evanghelii, alfel vom fi azvârliţi în întunericul cel mai dinafară al iadului. Fiecare suflet este chemat la nunta cea de taină, unde se va întâlni cu MIRELE CERESC, Hristos Mântuitorul lumii. Intraţi în cămara cea mai dinlăuntru a inimii voastre şi acolo vă veţi întâlni cu Mântuitorul, Iisus Hristos, Lumina Lumii, care ne-a spus: „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” şi „Foc am venit să aduc pe pământ şi cât de mult doresc să se fi aprins în inimile voastre”. Mântuirea înseamnă sfinţirea noastră şi îndumnezeirea, ca să ajungem candele arzătoare, vii, care să ardă în harul dragostei Dumnezeieşti. Prima poruncă a decalogului ne spune: „să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Iată ce ne cere Dumnezeu: Dragostea! El vrea însă ca să nu fim căldicei, ci fierbinţi. Cine se va ruga citind Acatistul la Rugul Aprins, va simţi fiorul celui rănit de dragostea lui Hristos, va cunoaşte, prin experienţă, că adevărul iese la iveală în baia suferinţei şi se va strădui să nu schimbe lumea, ci să se sfinţească, sfinţind astfel şi lumea.

ARTICOLE SIMILAREDE LA ACELAȘI AUTOR