15 decembrie (28 decembrie)
Cuviosul părintele nostru Ştefan era de neam din Capadocia cea mare, născut din părinţi creştini, care l-au crescut întru viaţă cuviincioasă. Deci copilul, fiind din pruncie cu bun obicei, se abătea de la jocurile cele obişnuite ale copiilor. În al şaptelea an, l-au dat părinţii la învăţătură de carte. Fiind isteţ cu mintea la învăţătură, în puţin timp a deprins bine dumnezeiasca Scriptură. La cincisprezece ani a ieşit din patria sa şi a venit la Constantinopol, pentru a-şi isprăvi învăţătura acolo, în zilele împăratului Teodosie Adrametin şi a sfîntului patriarh Ghermano. Învăţînd filosofia, pe mulţi i-a întrecut şi covîrşit cu înţelepciunea sa şi chiar pe dascălii săi i-a uimit, încît se minunau de înţelepciunea sa.
Auzind de dînsul patriarhul Constantinopolului, Sfîntul Ghermano, l-a chemat la sine şi, binecuvîntîndu-l, l-a întrebat din ce parte este, iar el i-a spus toate cele despre sine. Patriarhul, îndrăgindu-l pentru obiceiul lui cel bun şi pentru înţelepciunea şi smerenia lui, l-a luat pe lîngă sine. Şi a petrecut fericitul pe lîngă patriarh cîţiva ani, îndeletnicindu-se la sfînta biserică, vieţuind cu înfrînare şi conştiinţă curată.
După aceasta s-a dus de acolo tăinuindu-se de toţi şi, mergînd într-o mănăstire, s-a călugărit şi se nevoia foarte mult. Poftind petrecere fără tulburare, a ieşit din mănăstirea aceea şi aflînd un loc întunecos şi neştiut de nimeni, a petrecut într-însul multă vreme, slujind lui Dumnezeu în post şi în rugăciune. Apoi s-a mutat către Domnul episcopul care era în cetatea Surojiei şi poporul a venit atunci în Constantinopol, la prea sfinţitul patriarh Ghermano, cerînd episcop. Făcîndu-se încercare pentru alegerea lui, nu s-a ajuns la nici o înţelegere, iar poporul ruga neîncetat să le dea episcop, care ar putea să îndrepteze Biserica bine, pentru că se înmulţiseră eresurile în cetatea lor.
Odată, stînd noaptea la rugăciune, patriarhului Ghermano i s-a arătat îngerul Domnului zicîndu-i: „Mîine dimineaţă trimite în locul întunecos unde vieţuieşte alesul lui Dumnezeu, Ştefan, pe care să îl aşezi episcop al Surojiei. Acesta poate să pască bine turma lui Hristos şi pe cei necredincioşi să-i întoarcă la credinţă; iar eu sînt trimis către dînsul de la Dumnezeu să-i poruncesc să nu se împotrivească ţie”. Dar patriarhul a zis: „Doamne, cum pot să aflu eu locul acela întunecos, unde petrece Ştefan, alesul lui Dumnezeu?” Iar îngerul, luînd o slugă a patriarhului, i-a arătat locul şi venind sluga înapoi la patriarh i-a spus totul. Atunci sfîntului, pe cînd înălţa rugăciune către Dumnezeu în locul cel întunecos, i s-a arătat acelaşi înger în haine albe, încît s-a temut Sfîntul Ştefan şi, tremurînd, a căzut de frică la pămînt. Dar îngerul, luînd pe sfînt de mînă, l-a întărit zicînd: „Eu sînt îngerul Domnului trimis de la Domnul Iisus Hristos a-ţi spune bucurie şi a-ţi porunci să mergi în cetatea Surojiei şi să înveţi pe popor credinţa în Hristos; dimineaţa te va lua patriarhul şi te va sfinţi, trimiţîndu-te acolo arhiepiscop, iar tu să nu te împotriveşti, ca să nu mînii pe Dumnezeu”. Apoi îngerul, dîndu-i pace s-a suit în ceruri. A doua zi patriarhul a trimis cu sluga sa doi preoţi la Sfîntul Ştefan şi l-au adus la patriarh cu mare cinste. Patriarhul l-a primit cu bucurie şi sfinţindu-l, l-a aşezat în scaunul Surojiei arhiepiscop.
Venind sfîntul în cetatea Surojiei, a luat scaunul arhiepiscopiei, învăţînd poporul dumnezeiasca Scriptură, încît în cinci ani toată cetatea Surojiei a botezat-o şi pe toate dimprejurul ei. După aceasta s-a ridicat în Constantinopol împăratul Leon, care era din Isauria şi care s-a ridicat cu luptă contra sfintelor icoane, fiind învăţat de doi iudei. Deci, mai întîi a poruncit să pună sfintele icoane sus, ca să le sărute numai acela care este curat. După aceasta a poruncit să spînzure sfintele icoane în văzduh, zicînd că nu se cade să fie atîrnate pe perete şi multe altele făcînd ticălosul.
Sfîntul patriarh Ghermano a stat mult împotrivă, vorbindu-i şi explicîndu-i să lase scornirea cea rea. Dar mîniindu-se tiranul, a arătat veninul din inima sa şi a început a se lepăda de sfintele icoane, a le huli şi a le călca. Apoi a trimis poruncă prin toată cetatea şi peste tot: „De va fi cineva potrivnic mie, cu diferite munci îl voi munci şi-l voi da morţii”. Atunci puteai să vezi în Constantinopol pe cei drept-credincioşi munciţi şi chinuiţi cu diferite munci, iar pe patriarhul Ghermano l-a surghiunit şi în locul lui a pus pe Anastasie, patriarh de neam sirian, fiind la un cuget cu dînsul. Apoi împăratul şi cu patriarhul au trimis poruncă prin solii lor în Surojia, ca sfîntul arhiepiscop Ştefan să nu se închine icoanelor şi Crucii. Dar sfîntul răspundea: „Nu voi lăsa pe poporul meu a se lepăda de Hristos, nu ascult porunca împăratului, nici pe a ticălosului patriarh”. Apoi s-a coborît noaptea în corabie către cei trimişi, a venit la Constantinopol şi îmbrăcîndu-se în veşmintele dregătoriei sale, a venit înaintea împăratului.
Acesta l-a întrebat: „Cine eşti tu?”. Iar sfîntul a răspuns: „Eu sînt Ştefan, arhiepiscopul Surojiei”. Şi a zis împăratul: „Oare vezi soborul acesta şezînd cu mine în mare cinste? Aceştia au ars şi au călcat icoanele, deci să faci şi tu aşa şi vei fi împreună cu mine în această cinste mare”. Sfîntul a răspuns: „Chiar de mă vei şi arde sau mă vei tăia în bucăţi, sau cu orice fel de munci mă vei pedepsi, pentru icoana şi crucea Domnului, toate le voi răbda”. Şi iarăşi a zis: „Noi am aflat în cărţi o proorocire, că se va ridica în Constantinopol un împărat răucredincios, care va arde sfintele icoane, dar să nu lase Dumnezeu aceasta întru împărăţia ta”. Şi a zis împăratul: „Oare aflat-aţi numele acelui împărat?” Răspuns-a sfîntul: „Numele lui este Conon”. Şi a zis împăratul: „Adevărat, Ştefane, ai aflat numele meu şi maica mea aşa m-au numit pe mine, Conon”. Iar Ştefan a zis: „O! împărate, să nu fie aceasta întru împărăţia ta; căci de vei face aşa, apoi vei fi mergător înaintea lui antihrist”. Auzind acestea de la sfînt, ticălosul împărat i-a sfărîmat faţa lui şi buzele şi dinţii, cu o mînă de fier: „Cum mă numeşti pe mine mergător înaintea lui antihrist?”. Apoi a poruncit să apuce pe sfînt de păr şi de barbă, să-l bată, să-l tîrască pe pămînt şi să-l arunce în temniţă. Iar sfîntul fiind tîrît, înălţa mulţumire lui Dumnezeu. Şi astfel a fost dus în temniţă, în care mai erau şi alţi arhierei.
După aceasta, iarăşi a poruncit împăratul să-l aducă înaintea sa şi a zis: „Bătîndu-l, tîrîţi-l aici”. Şi a venit sfîntul înaintea împăratului cu şapte episcopi. Împăratul ţinea în mînă icoana Domnului, a Maicii Domnului şi a Mergătorului înainte Ioan şi a zis către sfînt: „Pentru ce m-ai numit mergător înaintea lui Antihrist?” Sfîntul a zis: „Pentru că faci lucrurile aceluia, de aceea am zis şi iarăşi voi mai zice”. Apoi împăratul a scuipat icoana, pe care apoi a călcat-o şi a zis lui Ştefan: „Fă şi tu aşa icoanei acesteia”. Iar sfîntul, lăcrimînd, a zis: „Vrăjmaşule al lui Dumnezeu, nevrednicule de împărăţie, cum n-au orbit ochii tăi cei răi şi nu s-au uscat mîinile tale cele fărădelege? Dumnezeu să-ţi ia degrabă împărăţia ta şi să-ţi scurteze viaţa”. Împăratul auzind acestea, cu mînie a poruncit să-l bată, apoi l-a legat de coada unui cal şi l-a dus în temniţă. Sfîntul dădea mulţumită lui Dumnezeu şi, sculîndu-se toţi cei ce erau în temniţă, au rugat pe Dumnezeu; iar după rugăciunile lor, îndată a murit răul împărat.
După dînsul a luat împărăţia Constantin Copronim, fiul lui, a cărui împărăteasă auzind de faptele cele bune şi de minunile Sfîntului Ştefan, a rugat pe bărbatul său, împăratul Constantin ca să-l libereze la scaunul său. În acea vreme i s-a născut împăratului un fiu şi l-a botezat Sfîntul Ştefan. Iar împăratul, mulţumindu-i cu mare cinste l-a liberat la turma sa. Deci bunul păstor, primindu-şi iarăşi scaunul său, a păscut bine turma cea încredinţată lui vreme îndelungată. Apoi, cunoscîndu-şi sfîrşitul, a pus în locul său în scaunul Surojiei, pe Filaret şi s-a mutat la Dumnezeu, spre viaţa veşnică, în a cincisprezecea zi a lunii decembrie. Şi era acolo un om cu numele Efrem, de neam din Surojia, orb fiind din pîntecele maicii sale, pe care Sfîntul Ştefan îl îngrijea, dîndu-i mîncare, băutură şi haine. Acela, auzind de moartea făcătorului său de bine, a plîns, zicînd: „De acum cine mă va cerceta? Duceţi-mă, vă rog, ca să-i sărut sfintele lui picioare”. Cînd a fost adus la trupul Sfîntului Ştefan, orbul a căzut plîngînd şi tînguindu-se şi îndată a văzut. Prin acea minune dumnezeiască, făcută prin plăcutul lui Dumnezeu Ştefan, s-a făcut încredinţare că acesta era rînduit cu sfinţii, în ceata făcătorilor de minuni şi a mărturisitorilor. Iar sfîntul lui trup l-au îngropat cu cinste arhiereii şi tot poporul Surojiei, vărsînd multe lacrimi, spre slava lui Dumnezeu Cel lăudat de toţi şi preaînălţat în veci. Amin.
