22 de milioane de avorturi în România
Între anii 1958 și 2008, numărul întreruperilor de sarcină care au avut loc în România a depășit populația actuală a țării.În 50 de ani, numărul avorturilor efectuate pe teritoriul țării noastre s-a ridicat la 22.178.906, depășind numeric populația țării, de 21.504.442 de locuitori (2008), scrie România liberă.
„Nu ştiu să se mai fi petrecut un asemenea fenomen într-o altă ţară europeană”, apreciază Vasile Gheţău, profesor de Demografie la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti şi director al Centrului de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici”, din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române. „Poate doar în Rusia, numărul avorturilor să fie mai mare”, a declarat specialistul citat de România liberă.
Contrar percepției generale, cele mai multe avorturi nu au avut loc imediat după căderea comunismului, ci în plină ascensiune a acestuia. În 1967, au avut loc 1.115.000 de avorturi, comparativ cu 1990, când au avut loc 992.265 avorturi.
Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie