FORMULARUL MĂRTURISIREI CREDINŢEI
DE CĂTRE CEI
CONVERTIŢI DELA SCHISMĂ SAU ERES

I.   Pentru Papişti
După cel din urma articol al Simbolului credinţei, să se adauge şi acestea:

Adaug din nou a mărturisi împreună cu sfânta Evanghelie, că Duhul Sfânt purcede numai dela Tatăl, şi prin urmare leapăd adăogirea papistă: «Şi dela Fiul».

Mărturisesc că cea mai înaltă autoritate în Biserica lui Hristos este Sinodul icumenic, şi numai lui se poate da însuşirea de negreşitor (infailibil). Iară nicidecum vre-o persoană oarecare, ori cine ar fi, nu poate să-şi însuşească aceste drepturi.

Crez şi mărturisesc, că rugăciunile şi milosteniile celor vii pentru cei adormiţi în credinţă şi mai ales întrunite fiind cu Jertfa cea fără de sânge a Răscumpărătorului lumii, ajută sufletelor trecute din această vieaţă, mijlocind pentru ei iertare dela Dumnezeu. Iară dogma despre purgator sau focul curăţitor, o recunosc de născocire netemeinică.

În fine, crez şi mărturisesc toate acele ce învaţă a crede şi a mărturisi sfânta Biserică ortodoxă; şi declar prin aceasta, că voiu păzi această credinţă în toată vieaţă mea şi o voiu preda şi fiilor mei, ca o moştenire neperitoare. Pentru care şi adeverez cu propria mea subscriere.

II.   Pentru Armenii Gregoriani
După cel din urmă articol al Simbolului credinţei, se adaug şi aceste cuvinte:

Crez şi mărturisesc în persoana lui Iisus Hristos Mântuitorul lumii, Dumnezeirea unită cu omenirea fără amestecare şi fără despărţire: prin care cele două firi – dumnezeească şi omenească, – au rămas întregi în Dumnezeu omul Iisus Hristos.

Primesc şi mărturisesc toate dogmele şi aşezămintele cele dogmatisite de sfinţii şi purtătorii de Dumnezeu Părinţi, cari s’au adunat întru numele Domnului la cele şapte Sinoade ecumenice, spre întărirea şi apărarea sfintei Biserici a lui Hristos.

În fine crez şi mărturisesc toate acele ce învaţă a crede şi a mărturisi sfânta Biserică ortodoxă; şi declar prin aceasta, că voiu păzi această credinţă în toată vieaţă mea şi o voiu preda şi fiilor mei, ca o moştenire nepieritoare. Pentru care adeverez cu propria mea subscriere.

III.   Pentru Luterani şi Calvini
După Simbolul credinţei se adaug şi următoarele articole:

A daug din nou a mărturisi împreună cu sfânta Evanghelie, că Duhul Sfânt purcede numai dela Tatăl şi prin urmare lepăd adăogirea: «Şi dela Fiul».

Mărturisesc şi primesc cu evlavie cele şapte Taine ale sfintei Biserici ortodoxe, adică: Botezul, Mirungerea, Euharistia, Pocăinţa, Maslu, Preoţia şi Nunta cea legiuită, prin care iau har dela Dumnezeu cei ce le primesc cu credinţă.

Mărturisesc, că în dumnezeeasca Liturghie ce se aduce lui Dumnezeu jertfă bine primită pentru cei vii şi pentru cei morţi.

Mărturisesc, că supt formele pâinei şi vinului în sfânta Euharistie, este tot şi întreg Mântuitorul Hristos, şi că cei ce se împărtăşesc cu ele, se împărtăşesc cu adevărat cu Trupul Lui şi cu Sângele Lui, întru iertarea păcatelor.

Mărturisesc trei cete ale sufletelor ce s’au mutat din această vieaţă: întâia este a sfinţilor cari împărăţesc cu Hristos, pre cari se cuvine a-i cinsti şi a-i chema prin rugăciune, ca pre mijlocitorii noştri la Dumnezeu, ale cărora şi moaştele se cuvine a le cinsti. A doua este a sufletelor necredincioşilor şi a creştinilor ce au trăit păgâneşte şi au murit fără pocăinţă, a cărora parte este iadul şi focul gheenei. A treia ceată de suflete este a celor ce au murit întru pocăinţă; dar grăbindu-i moartea, n’au apucat a-şi face canonul pentru păcatele lor şi a dovedi cu fapta îndreptarea lor. Pentru aceştia sfânta Biserică, prin Jertfa cea fără de Sânge a Răscumpărătorului lumii, Dumnezeu – omului Iisus Hristos, prin rugăciuni, prin milostenie şi prin alte binefaceri în numele lor, le mijloceşte dela Dumnezeu iertare.

Crez şi mărturisesc, că sfintele Icoane ale lui Hristos, ale pururea Fecioarei Mariei Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor, se cuvine a le cinsti; şi că cinstea dată lor trece la chipul celui ce s’a închipuit.

În fine, crez şi mărturisesc toate acele ce învaţă a crede şi a mărturisi sfânta Biserică ortodoxă; şi declar prin aceasta, că voiu păzi această credinţă în toată vieaţa mea şi o voiu preda şi fiilor mei, ca o moştenire nepieritoare. Pentru care şi adeverez cu propria mea subscriere.

IV.   Pentru Lipovenii popişti şi nepopişti, sau precum se numesc ei: Starovieri
După. Simbolul credinţei se adaug:

Crez şi mărturisesc că Biserica ortodoxă a răsăritului este una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică a lui Iisus Hristos, carea a păstrat fără de schimbare toate cele învăţate de Hristos şi de Apostoli spre mântuirea oamenilor.

Crez şi mărturisesc, că sfinţita ierarhie a Bisericii ortodoxe îşi are începutul ei dela sfinţii Apostoli prin neîntrerupta săvârşire a hi-rotoniei, dela ei până în ziua de astăzi şi, ca prin o curgere nesecată se revarsă asupra credincioşilor, Harul Sfântului Duh, carele luminează şi sfinţeşte pre aceia, cărora li se comunică prin săvârşirea Tainelor, ce sunt încredinţate de Dumnezeu acestei sfinţite ierarhii.

În fine, crez şi mărturisesc toate acele ce învaţă a crede şi a mărturisi sfânta Biserică ortodoxă; şi declar prin aceasta, că voiu păzi această credinţă în toată vieaţa mea şi o voiu preda şi fiilor mei, ca o moştenire nepieritoare, pentru care şi adeverez cu propria mea subscriere.

Formularul respectiv, după cetire în Biserică, se subscrie de cel întors la dreapta credinţă, şi apoi preotul orânduit ce a săvârşit această rânduială îl comunică Episcopului prin raportul său, de unde se trimite pe numele convertitului Certificat adeveritor, că el aparţine la numărul fiilor Bisericii ortodoxe, cu arătare de timpul când s’a convertit, de numele Bisericii unde s’a săvârşit rânduială şi de numele preotului care a săvârşit această rânduiala.

Însemnare: Uniaţii convertiţi se primesc la ordotoxie, cu rânduiala pentru papişti. Lipovenii numiţi Molocani şi Dnhobori, fiind o specie de protestantism se primesc la ortodoxie cu rânduiala pentru Luterani şi Calvini; Sociniani şi Unitarii însă, deşi sunt ramure ale protestantismului, dar fiindcă ei au lepădat toate Tainele, şi au retras creştinismul la un raţionalism sec şi ucigător de suflet, – trebuie a se boteza desăvârşit, când vin la ortodoxie.
Se cuvine a şti, că este necesar la primirea prozeliţilor, a se constata mai întâiu, la ce confesiune schismatică ori eretică aparţin ei, ca conform cu aceea să se facă atât catihisarea, cât şi rânduială primirei la Biserica ortodoxă. Această constatare se face prin acte metricale, sau alte acte publice, în care se arată regligiunea prozelitului.