Legea antidiscriminării – libertatea socială impusă omului ca o falsă „libertate absolută”

O durere care încearcă să zdruncine trupul lui Hristos în zilele noastre este impunerea legii sociale, după care se conduce omul pentru a ajunge la libertatea absolută. Însă aceasta nu este „Libertatea absolută”, libertate aflată numai în Dumnezeu. Linia existenței libertății are bine fixat șirul istoric care poate fi foarte bine cunoscut. Cunoscând linia existenței „libertății” ne poate ajuta să rămânem în adevăr.
 

În general prin libertate se înțelege lipsa oricărei îngrădiri sau mai exact acordul deplin dintre voință, ființă și manifestările persoanei umane.  

Pentru a se conduce pe calea mântuirii, a ajunge la libertatea absolută, omul a primit de la Dumnezeu, care a creat lumea din iubire, libertatea naturală, deci omul a fost creat liber și dăruitor, a fost zidit după chipul Său. Numai omul a primit ca dar natural libertatea; numai el are libertate, căci el se ridică deasupra instinctelor. Animalele nu sunt libere de instinct. Atributul libertății naturale omului primit după chipul lui Dumnezeu nu e un atribut absolut. Deși sufletul lui e liber și veșnic, trupul său este cauzat, mărginit și condiționat din punct de vedere material. Libertatea naturală sa dovedit a fi o libertate ne-deplină(în urma neascultării), care trebuie să creeze omului o foame spre desăvârșire. Porunca din rai, aparent o îngrădire a libertății, a fost prima chemare la o libertate superioară. Omul nu a fost pus în fața unei îngrădiri, ci a unei alegeri libere iar rezultatul urma să fie: desăvârșirea sau degradarea libertății superioare. Cunoașterea binelui și răului înseamnă tocmai cununa libertății desăvârșite și îngrădite. Dar omul liber a ales ne-libertatea. Acesta e semnul degradării ființei, de aceea urmarea a fost păcatul și moartea. Ambele au îngrădit libertatea omului. Păcatul a degradat însă și gândirea umană în care s-a născut ideea că adevărata libertate înseamnă libertatea de a păcătui. Ori aceasta e de fapt adâncirea în ne-libertate. Libertatea de a păcătui îmbracă cele mai multe feluri azi: alcoolismul, prostituția, sodomia, avortul… Toate acestea nu au accentuat setea de adevărata libertate, care nu se afundă ci se eliberează de păcat și de moarte.

Pentru viața acesta și pentru o bună funcționare a lucrurilor omul și-a rânduit „libertatea socială„. Această libertate a fost propusă pentru a se opri „Libertatea” de a păcătui, ca urmare a căderii, care poate produce în societate mari degradări. Ea se poate autodistruge. Legea socială caută să îngrădească libertatea în păcat, pentru a face loc libertății binelui. Legea socială urmărește înlăturarea oricărui haos autodistrugător, care poate fi produsul „libertății” de a păcătui. Dar legea socială dată tot de omul decăzut(fiind imperfectă în lucrarea ei) a înlăturat libertatea adevărată și nu păcatul. De aceea libertatea socială s-a dovedit și se dovedește a fi una cu libertatea în păcat, departe de libertatea în bine. Nereușita libertății sociale de a aduce adevărata libertate vine de la aceea că omul nu se poate mântui singur. Dorința de adevărata libertate se vede și din aceea că omul suferă și e revoltat față de orice îngrădire, chiar și justificată. Revolta față de ordinea socială, față de ordinea morală, față de ordinea naturală sunt semnele disperării omului străin de calea mântuirii. Spiritul european creștin e inundat de spiritul disperant, revoltant și imoral al societății păgâne primitive căzute din speranța oricărei eliberări mântuitoare. Spiritul acesta se reflectă și în muzica contemporană, disperată și pătimașă ce pune accentul nu pe natură ci pe excitarea ei. Toate acestea își cer dreptatea în numele libertății personale. Degradarea își cere dreptul în numele libertății. Răul își cere dreptul în numele binelui. Tragedia libertății sociale nu poate duce spre adevărata libertate, ci chiar se opune acesteia. Ca un exemplu viu avem azi încercările de a se impune libertatea socială ca și libertate de care trebuie să se conducă omul: Legea antidiscriminării. Ori aceasta este opusul libertății absolute. Dumnezeu a pedepsit Sodoma și Gomora pentru a ne arăta că libertatea noastră socială este o libertate care ne duce la degradarea de ființă. Sub haina binelui(să ne iubim unii pe alții, să nu discriminăm) încearcă să se strecoare și răul(libertatea păcatului sodomiei și libertatea sexului înainte de căsătorie). Societatea de azi, cu legile și libertățile ei e o pregătire a antihristului. De aceea a fi astăzi contrar evoluției imorale a societății, contrar modernismului, secularizării înseamnă a te menține creștin ortodox, adică pe calea mântuirii. Din nefericire a fi anacronic devine azi tot mai mult o virtute, însemnând de fapt ați păstra nealterat Duhul lui Hristos.

Imediat după căderea protopărinților noștri Adam și Eva Dumnezeu a întins mâna de ajutor omului căzut în falsa libertate (libertatea de a păcătui) prin „libertatea Vechiului Testament„, legea dată lui Moise. Prin ea se interzice omului căderea în păcat. Și nu se poate spune că îi îngrădește libertatea omului ci falsa libertate de a face ceea ce-l subjugă pe om; a nu ucide, a nu fura, a nu minți, a nu invidia și toate celelalte porunci, aparent interdicției care reduce libertatea înseamnă ridicarea omului pe o treaptă mai înaltă, libera degradare și ruinare ireversibilă. Legea lui Moise simte o chemare la o viață superioară, mai sfântă și mai liberă. Dar treapta la care e ridicat omul prin legea veche nu e treapta desăvârșirii. Păcatul a fost oprit, dar nu dezrădăcinat din ființa omului. Omul s-a ridicat la libertatea de a nu mai păcătui, dar nu la libertatea deplină față de păcat. În legea veche libertatea a fost ca o rază de lumină pătrunsă în negura păcatului ce avea să prevestească răsăritul soarelui. Libertatea adusă de legea veche a avut un caracter profund mesianic.

Și ca urmare a insuficienței libertății Vechiului Testament sa dovedit a fi necesară Libertatea în Hristos(eliberarea de păcat).Doar Hristos a adus omului adevărata libertate. Până la El omul a fost rob morții, păcatului, egoismului. Iubirea, jertfa, Învierea Lui ne-a dăruit libertatea de a nu mai fi robi, ci slobozi: „Unde este moarte boldul tău?” se întreabă Sf. Pavel, plin de bucuria de a fi cu adevărat liber în Hristos. Creștinul adevărat se hrănește din iubirea lui Hristos și trăiește cu certitudinea învierii. Moartea este trecerea la o viață superioară mai deplină. Cel ce descoperă odată libertatea în Hristos, el nu se coboară rob nimănui. Pentru el nu mai există constrângere. Aceasta este forța celor care luptă pentru adevăr. Ei sunt mai liberi decât cei liberi „în a aproba păcatul”. Ca model a celor cu adevărat liber sunt Sfinții Închisorilor care au strigat: „Vom muri și vom fi liberi„! Libertatea desăvârșită e în Împărăția cerurilor întemeiată de Hristos, acolo unde legea iubirii nu poate sluji constrângerii, ci desăvârșirii. A fi liber cu adevărat înseamnă a fi mântuit. Libertatea e o mare taină, ea nu e produs uman, ci sinergie(conlucrarea), dar al lui Dumnezeu, la căutarea nu fără jertfă a noastră. Libertatea se dobândește doar prin conlucrarea cu harul. Libertatea e cu atât mai mare cu cât începe prin credință și nicidecum împotriva ei. Mântuirea înseamnă cruce; libertatea adevărată înseamnă jertfă. Libertatea fără jertfă nu este posibilă. Pentru a ajunge la adevărata libertate trebuie să renunțăm la tot ceea ce este contrar ei. Azi libertatea se vrea fără jertfă. Aceasta este definiția libertinajului. Libertinajul surpă omului orice nădejde de mântuire. Dar Hristos ne cheamă prin Cruce și ne dăruiește libertatea prin jertfă. De aceea pentru a păstra haina Libertății aduse de Hristos trebuie să ne conducem după rânduielile lăsate pentru a ne păstra în adevăr. Legile Bisericii care își au izvorul în Sfânta Scriptură și care au fost implementate de Sfinții Părinți ne îndrumă și ne ajută să putem întrupa libertatea lui Hristos în viața noastră.

Chiar și atunci când rânduielile Bisericii se pare că impun o anumită rânduială ele nu îngrădesc libertatea creștinului ci împiedică afundarea lui în ispita falsei libertăți. Creștinul adevărat nu poate fi stânjenit de rânduielile bisericești. Nu poate cere eliberarea de chinga rânduielilor căci de fapt rânduielile ne eliberează de chinul falsei libertăți. Rânduielile urmăresc viața, de aceea sensul lor stă în împlinirea vieții prin urmarea călăuzitoare a rânduielilor. Revolta împotriva rânduielilor în numele libertății înseamnă revolta împotriva duhului Bisericii în numele păcatului neascultării. În schimb, împlinirea rânduielilor în duhul Bisericii înseamnă siguranța creștinului că se află pe calea spre adevărata libertate.

Ca și concluzie putem spune că legea antidiscriminării este bună doar atunci când va șterge din cerințele sale aprobarea păcatului. Și Biserica este pentru legea antidiscriminării(are preoți și în Africa – și sunt de culoare neagră) dar să menționăm că e pentru legea care duce spre Hristos și nu, dimpotrivă, îl îndepărtează de El. Nu se poate să renunțăm la demintatea noastră în Hristos, numai de dragul integrării în Uniunea Europeană. Un stat majoritar ortodox cred că poate să se impună cu rânduielile sale interne. De ce să acceptăm noi mizeria exteriorului dacă putem să aducem îndreptare greșelilor din exterior.