Puțini sunt aceia care vin la Biserică. Care este, oare, cauza acestui fenomen? Prăznuim pomenirile sfinților și aproape nimeni nu apare în biserică. Se pare că distanța îi aduce pe creștini la nesârguință; sau poate că nu distanța, ci doar nesârguința îi împiedică. Fiindcă, așa cum nimic nu-l poate împiedica pe cel care are bunăvoință și râvnă de a face ceva, la fel și nesârguința, trândăvia și amânarea, pe toate le pot împiedica.
Mucenicii și-au vărsat sângele pentru Adevăr, și tu socotești o așa mică distanță? Aceia și-au jertfit viața pentru Hristos și tu nu vrei să te ostenești deloc? Domnul murit pentru tine și tu îl nesocotești? Prăznuim pomenirile sfinților și ție ți-e greu să vii la biserică, preferând să stai acasă? Și totuși trebuie să vii, ca să vezi cum diavolul este biruit, cum Sfântul biruie, cum Dumnezeu este slăvit și Biserica triumfă!
„Dar sunt păcătos”, vei spune, „și nu îndrăznesc să mă întâlnesc cu cei sfinți„. Tocmai pentru că ești păcătos, vino aici, ca să devii drept. Sau nu cumva nu știi că și cei care stau în fața sfântului jertfelnic au săvârșit păcate? Și noi, care vă învățăm de la amvon, suntem păcătoși. Dar nu deznădăjduim, fiindcă Dumnezeu este iubitor de oameni. De aceea a iconomisit ca și preoții să sufere de anumite patimi, încât să înțeleagă neputința omenească și să-i ierte pe ceilalți. Ce trist! La baluri și la distracții alergăm binevoitori. Prostiile cântecelor le ascultăm cu plăcere. Necuviințele actorilor le privim ceasuri întregi, fără să ne plictisim. Și doar atunci când vorbește Dumnezeu, prin gura proorocilor și a apostolilor, căscăm, ne scărpinăm și ne ia cu amețeală. Și dacă-i întrebi cine este Amos sau Ahab, câți prooroci și apostoli sunt, nu-și pot deschide gura. Dar despre cai și călăreți, despre sofiști și oratori, despre cântăreți și actori pot să te informeze îndeamănunt. Ce situație e asta?
Cât despre cei care nu vin deloc la slujbe, aș vrea să știu unde se află în acel ceas sfânt. Dar cred că știu bine asta. Sau se ocupă cu lucruri necuviincioase și zădarnice, sau sunt afundați în grijile lumești. În ambele situații, însă sunt de neiertat. Pentru primii acest lucru este vădit și nu mai are nevoie de dovezi. Dar și ultimii, care aduc ca justificare pentru absența lor treburile familiale, și aceștia sunt de neiertat, pentru că preferă pe cele pământești în locul celor cerești, pe cele trecătoare în locul celor veșnice, pe cele materiale în locul celor duhovnicești.
Aș vrea, dacă aș putea, să vă arăt sufletele celor care nu merg la biserică, care nu participă la Sfintele Taine, care nu-L ascultă pe Dumnezeu; și le-ați vedea murdare și respingătoare. Așa cum trupurile nespălate sunt pline de mizerie și duhoare, la fel și sufletele care nu se curățesc prin spovedanie, prin sfânta Împărtășanie și prin învățătura duhovnicească, sunt pătate de păcat. Așa cum ogoarele nearate se umplu de buruieni, la fel și sufletele necultivate duhovnicește se umplu de mărăcinii răutății.
Dacă noi, care mergem la biserică, participăm la Sfintele Taine și ascultăm Evanghelia, cu greu ne înfrânăm mânia, cu greu ne izgonim invidia din inimă, cu greu ne controlăm instinctele păcătoase, cu greu ne împotrivim poftelor rele, cu greu domesticim fiarele sălbatice ale patimilor, atunci ce vor face cei care nu calcă aproape niciodată pe la biserică?
