Nu se vinde…
Unul din factorii indirecţi, dar de mare importanţă din copilăria mea au fost desenele animate sovietice. Şi i-aş ruga pe toţi acei care au plăcerea de a huli în totalitate toată perioada sovietică să tacă!
Deja nicicând şi niciodată (şi este un fapt evident) nu se vor desena şi filma atât de multe desene animate bune şi cu un conţinut adânc moral, chiar am putea spune cu un conţinut ortodox ascuns. Pe noi, câteva generaţii de copiii sovietici, prin intermediul drăguţelor animale şi păsări, reprezinate în diverse moduri ne învăţau să nu minţim, să nu furăm, şi să-i protejăm pe cei mai slabi ca noi. Multe au încercat să ne înveţe şi câte ceva totuşi s-a reuşit.
«Toate le voi cumpăra, a zis aurul. Toate le voi lua a zis oţelul».
Binecuvântat este cel bogat, care în unele momente ale vieţii pronunţă smerit : „ Nu am putere. Aceasta cu adevărat nu poate fi cumpărat”.
Şi blestemat e acel bogat , care e adânc convis că poate cumpăra orice şi oricând. E nevoie doar să propui preţul cuvenit. Am fost învăţaţi să împărţim încrederea în sine în două şi să nu le atribuim banilor atribuţiile lui Dumnezeu – adică puterea nemărginită.
Dar noi trăim de la un timp în atmosfera acestor relaţii „clasice”, unde totul se vinde şi se cumpără, unde la întrebarea „Vei putea construi?” – se răpunde : – „O voi cumpăra „.
Mulţi chiar sunt convinşi că aceasta şi este starea reală a lucrurilor, şi că este un adevăr absolut. Şi este o convingere nu doar a celora, care au aceste sume mari de bani, cu care-şi pot permite orice obiecte de lux, dar şi a vânzătorilor de sănătate, fericire, a trupurilor şi sufletelor omeneşti. De aceste idei sunt adânc pătrunşi şi cei care numără ultimii bănuţi perntru a-şi procura o pâine şi care nu-şi mai pot permite mai nimic.
Cei săraci sunt orbiţi de ideea atotputerniciei aurului şi mai mult decât cei bogaţi. Şi aceasta e tragedia cea mai mare. Anume în credinţa naivă a celor săraci în puterea fără margini a avuţiei şi se ascunde faţa bestială a bogăţiei arogante, crude şi lipsită de principii.
***
Studiile deja nu se mai obţin şi se asimilează. Ele se cumpără.
Se cumpără sănătatea. Fericiria familiei se asigură de la eventualele neplăceri, din timp indicându-se la divorţ cui îi va aparţine maşina, tigaia şi metrii pătraţi.
Pentru bani se vând organele interne. Pentru bani încep războaele, ca apoi indicându-se în ziare (articolele fiind plătite şi ele) despre imposibilitatea de a se soluţiona pe cale paşnică.
E timpul să ne aducem aminte despe aceea, ce în genere e fără preţ, ce nu-şi are echivalentul în bani, vânzarea cărora este imposibilă.
***
Un buddhist poate să vă spuie că cel mai scump lucru e o pisică moartă . Ea nu are preţ. Şi este adevărat. Este o palmă pentru acei care toate le măsoară din echivalentul banilor. Dar e foarte puţin.
Pentru ca să eliminăm banii de pe locul, care nu au nici un drept să-l ocupe e puţin să ne folosim de calambururi orientale. Trebuie stabilite cele mai importante lucruri şi convingeri, care nu pot fi măsurate în bani.
Soţia, copiii, părinţii, acestea nu se vând. Şi chiar dacă cineva le-ar stabili un preţ, nu e posibilă nici discutarea lui.
Este o licitaţie desprte ceva ce nu poate fi vândut şi e mai mult decât imposibilă existenţa ei.
Nu se vinde Patria, desigur dacă această înţelegere există în creerul celui despre care vorbim.
Nu se vinde credinţa.
Nu se vinde onoarea.
Conştiinţa, chiar dacă a fost întinată prin intermdiul banilor, oricum nu va recunoaşte vânzarea sa şi-l va chinui pe vânzător până la moarte şi chiar mai mult.
E neapărat ca fiecare om să-şi dea seama Ce în nici o sitaţie nu va putea vinde? Ce nu voi vinde dacă anume pentru mine se va aprinde rugul şi vor fi scoase uneltele torturei?
Ca rezultat vom obţine acele lucruri de valoare deosebită, datorită cărora viaţa va obţine sensul ei adevărat.
De altfel fata cu mintea depravată îşi va putea vinde fără nici o mustrare de conştiinţă fecioria, iar faptul vânzării să-l înregistreze cu camera de laut vederi, ca mai apoi să vândă şi înregistrarea pentru bani.
Şi mama (dacă i-am putea aşa spune), care nici nu prea ştie de la cine a zămăslit, îşi va putea vinde copilaşul. Şi fiind prinsă va întreba: „Ce aveţi cu un om nevinovat?”.
Şi toată această netrebnicie şi sodomă va fi apoi derulată la televizor, adică din nou vândută pentru a fi implimnentată în creerii telespectatorilor. Iar aceea, şi aşa având lumea interioară fără un sprijin moral statornic vor repeta din nou şi din nou , că toate se vând şi se cumpără. Vor citi în ziare la rubrica „Se procură” lista la ceea ce se doreşte a fi procurat, inclusiv „sufletul” şi „conştiinţa”. Şi vor încerca chiar şi să vândă, fără a face diferenţa dintre valorile adevărate şi preţul cumpărătorului necunoscut.
Deci, mesajul e foarte simplu:
– Să exludem din lista lucrurilor şi conceptelor existente, pe acelea care nu sunt de vânzare, pe acelea care nu vor putea fi vândute niciodată;
– să determinăm aceste lucruri şi concepte ca ceva de neatins, care vor fi păstrate ca cele mai Sfinte;
– şi doar după acestea să ne considerăm demni de a fi oameni.
Căci viaţa îi va convinge pe toţi şi chiar va relata prin fapte, că ceea ce nu-şi pot determina lucrurile „fără de preţ” sunt mai mult nişte „fiinţe antropomorfe” decât oameni adevăraţi.
Relaţia faţă de ei va fi respectivă şi eternitatea binecuvântată desigur că nu e pentru ei.
Printre altele cuvântul evreiesc „Sfânt” („codeş”) înseamnă „separat”, „eliminat din lista celor obişnuite.”
În orice caz înseamnă acelea, care nu pot fi vândute.
Traducere Natalia Lozan
Articol apărut în original pe siteul
www.pravoslavie.ru
