18 august (31 august)
Sfântul Emilian s-a născut în Armenia, din părinţi creştini, de neam bun şi bogaţi. El a fost dat de ei la învăţătura cărţii la un sfinţit monah Ilarion, bărbat îmbunătăţit. Şi învăţând el bine înţelegerea cărţii şi venind în vârsta cea desăvârşită, trăia în întreaga înţelepciune cu dumnezeiască şi sfântă plăcere, în postire şi în rugăciuni, silin-du-se în citirea cărţilor şi păzindu-şi fără de prihană curăţia sa cea feciorească. Şi s-a auzit în Armenia că păgânii împăraţi ai Romei, Diocleţian şi Maximian, au ridicat în Europa prigonire mare împotriva creştinilor. Deci Sfântul Emilian s-a aprins cu mare râvnă după dreapta credinţă şi, arzând cu dragoste spre Hristos şi dorind să moară pentru El, a gândit să se ducă în părţile acelea, ca să propovăduiască acolo celor necredincioşi numele lui Hristos şi să-şi pună sufletul pentru Domnul său.
El avea doi fraţi, Dionisie şi Ermip, şi pe aceia i-a adus la scopul său, cu îndemnări insuflate de Dumnezeu. Deci, sfătuindu-se ei – după ce acum părinţii lor se duseră către Domnul -, şi-au lăsat pentru dragostea lui Hristos casa, patria, moştenirile şi toate bunătăţile acestei lumi, şi au trecut din Asia în Europa. Ei au luat cu dânşii şi pe învăţătorul lor – pe sfinţitul monah Ilarion – şi au mers în Italia, în cetatea ce se numea Spolition.
Acolo, între cei necredincioşi, aflând pe mulţi creştini vieţuind cu dreaptă credinţă şi cu plăcere dumnezeiască, au început a vieţui cu dânşii. Fericitul Emilian era la toţi pildă de sfinţenie, pentru că ziua şi noaptea se îndeletnicea în rugăciuni şi în învăţătura cuvintelor lui Dumnezeu. Iar după câtăva vreme, murind episcopul din cetatea ce se numea Trevia, oamenii acelei cetăţi, câţi erau creştini, între închinătorii de idoli, trăind ca grâul între neghine şi precum crinul între spini, au auzit de viaţa şi de înţelepciunea Sfântului Emilian; deci l-au ales pe el episcop al lor, pentru că deşi era tânăr, dar covârşea pe cei bătrâni cu înţelepciunea şi cu faptele. Şi luându-l pe el, l-au dus la Roma, la preasfinţitul papă Marchelian, pentru hirotonie. Deci Sfântul Emilian luând de la papa arhierească sfinţenie, a mers în Trevia, cetatea scaunului său episcopal, cu învăţătorul Ilarion şi cu cei doi fraţi, Dionisie şi Ermip. Şi luând el păstoria, o ocârmuia bine, conducând turma lui Hristos cu fapta şi cu cuvântul. Şi pe mulţi din cei necredincioşi îi aducea la sfânta credinţă, dând cu minuni tămăduiri de neputinţe şi tămăduind trupurile şi sufletele omeneşti cu darul lui Hristos.
Pe atunci era în ţările acelea un ighemon cumplit cu năravul, cu numele Maximian. El era pus de împăraţii cei păgâni peste Etruria şi Umbria. Auzind acela de Emilian, episcopul creştinesc, cum că întoarce pe mulţi de la slujba idolească la Hristos şi face jertfirile idoleşti deşarte, s-a dus îndată la Trevia şi, prinzând pe arhiereul lui Dumnezeu, l-a adus înaintea judecăţii sale. Acela a zis către dânsul: „Ce aud de tine, Emiliane? Pentru ce voie şti cu nebunia ta să te dai de bună voie la moarte, căci cumplit te vei chinui şi la amară moarte vei fi dat, de nu te vei închina zeilor noştri?” Iar Sfântul Emilian a răspuns cu toată îndrăzneala: „Nu mă voi închina diavolilor – pentru că toţi zeii păgânilor sunt draci, precum zic sfintele cărţi – şi cel ce se închină lor, acela va moşteni iadul cu veşnicele lui chinuri”.
Atunci ighemonul, umplându-se de mânie, a poruncit să bată pe sfânt fără cruţare. Apoi, după bătaie, batjocorindu-l cu cuvinte urâte, hulea pe Hristos Dumnezeu, zicând că Dumnezeul creştinilor nu are nici o putere, iar zeii pe care îi cinsteşte el sunt atotputernici. Iar Emilian, arhiereul lui Dumnezeu, a zis către dânsul: „Cercetează, dacă voieşti, şi vezi a cui este puterea mai mare, a lui Hristos sau a zeilor tăi? Porunceşte să aducă aici pe un slăbănog oarecare sau pe orice om cuprins de boală, şi porunceşte popilor voştri să se roage către zei pentru tămăduirea celui bolnav, şi după aceea mă voi ruga şi eu către Dumnezeul meu. Deci cu puterea cărui Dumnezeu se va scula bolnavul sănătos, acel Dumnezeu să se mărturisească de toţi ca adevărat şi toţi să se închine lui”.
Ighemonului i-a plăcut acest cuvânt al lui Emilian şi îndată a trimis să caute pe un om bolnav. Şi au adus pe un bărbat oarecare, slăbănog, de multă vreme zăcând în pat şi care avea toate mădularele nelucrătoare cu totul. Şi s-a adunat mulţime de popor la priveliştea aceea, voind să vadă minunea care era să fie. Şi mai întâi au început popii idoleşti, după porunca ighemonului, a se ruga către zeii lor şi a chema pe Apolon, pe Die, pe Mercurie şi pe ceilalţi zei ai lor deşerţi şi mincinoşi, ca să tămăduiască pe cel slăbănog. Şi s-au rugat multă vreme, dar n-au sporit nimic; iar sfântul sta şi privea la dânşii, râzând de ei şi de zeii lor.
Apoi ighemonul a poruncit popilor săi să înceteze cu rugăciunea şi a zis către Emilian, episcopul creştinesc: „De acum roagă-te tu către Dumnezeul tău, dacă aştepţi să câştigi ceva de la dânsul”. Iar arhiereul, plecându-şi genunchii la rugăciune, înălţându-şi mâinile la cer şi ridicându-şi ochii, a început a se ruga, zicând: „Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea să vină la Tine. Nu întoarce faţa ta de la mine, în orice zi te voi chema, auzi-mă. Doamne, arată tuturor care stau aici că Tu eşti Unul adevăratul Dumnezeu şi mântuieşte pe cei ce cred în Tine”. Astfel rugându-se arhiereul, s-a apropiat de cel slăbănog şi, luându-l de mână, i-a zis: „In numele Domnului nostru Iisus Hristos, scoală-te şi fii sănătos!” Şi îndată s-a sculat slăbănogul sănătos cu tot trupul şi umbla înaintea tuturor, bucurându-se şi slăvind pe Dumnezeu. Apoi, arătându-se tuturor că s-a tămăduit desăvârşit, s-a dus la casa sa cu bucurie.
Această minune a făcut pe toţi care priveau să se minuneze, şi mulţi au crezut în Hristos. Chiar şi ighemonul începuse a se pleca cu gândul către credinţă, dar popii cei necuraţi îl sfătuiau să nu creadă, zicând că Emilian n-a făcut acea minune cu putere dumnezeiască, ci cu meşteşug vrăjitoresc; deci strigau ighemonului: „Pierde pe vrăjitorul acesta de pe pământ, ca să nu strice cinstirea zeilor noştri”.
Iar ighemonul, ascultând pe popii cei necuraţi şi crezând mai mult cuvintelor lor mincinoase decât puterii văzute a lui Dumnezeu, iarăşi a început să silească pe Sfântul Emilian spre închinarea către idoli, zicându-i: „Jertfeşte zeilor, căci ştii că mulţi din cei ce n-au ascultat sfatul meu zilele trecute, au fost pierduţi cu cumplite chinuri”. Sfântul a răspuns: „Cei ce n-au jertfit necuraţilor tăi zei şi au voit să moară pentru Hristos, acum se îndulcesc cu dânsul de veşnicele bunătăţi”. Ighemonul a zis: „Să nu-mi pomeneşti mai mult de numele lui Hristos, ci caută de-ţi cruţă tinereţile tale, pentru că îţi sunt gătite chinuri mari”. Sfântul a răspuns: „Sunt robul lui Hristos şi nu voi tăcea mărturisind şi preamărind numele lui Iisus Hristos. Pentru dânsul sunt gata a suferi toate chinurile şi chiar moartea”.
Atunci ighemonul a poruncit să spânzure pe sfânt la chinuire şi să-i ardă trupul cu lumânări aprinse. Iar mucenicul, răbdând cu mare bărbăţie, se ruga către Domnul să-l întărească în pătimire; deci, i s-a arătat Domnul Hristos, zicându-i: „Emiliane, nu te teme, că eu sunt cu tine”. Atunci îndată s-au stins lumânările şi s-au strâmbat mâinile celor ce ardeau. Iar ighemonul, văzând aceea, a poruncit să ia pe mucenic de la chinuire şi a zis către dânsul: „Cu ce meşteşug faci acestea, că ai stins lumânările şi ai strâmbat mâinile slujitorilor? Dar am asupra ta chinuri mai mari, pe care nu vei putea să le biruieşti”. Mucenicul a răspuns: „Meşteşugul meu este Hristos, şi chiar de vei pune chinuri mai mari peste mine, El îmi va da răbdare mai mare şi mai mare putere va arăta în mine”.
Deci ighemonul a poruncit să fiarbă o căldare cu plumb şi să pună pe mucenic într-însa. Dar Hristos s-a arătat iar robului Său şi, luându-l de mână, a intrat cu dânsul în căldare. Atunci îndată s-a stins focul, căldarea s-a spart şi plumbul s-a vărsat, iar sfântul a rămas nevătămat. Şi s-au mirat ighemonul şi cei care erau cu dânsul de această minune, însă nu voiau a cunoaşte puterea lui Dumnezeu. După aceea a poruncit să-i lege o piatră mare de grumaji, să-l arunce şi să-l înece în râul Clitumpa, care era aproape de cetate. Dar şi acolo Hristos s-a arătat Sfântului Emilian şi, luându-l de mână, precum a luat odinioară pe Apostolul Petru, l-a scos din adâncul apei şi l-a pus pe mal. Deci ostaşii l-au prins din nou şi l-au dus la ighemon, spunându-i minunea care se făcuse.
După aceasta, ighemonul l-a dat spre mâncarea fiarelor, dar nici acelea n-au vătămat pe arhiereul lui Dumnezeu, pentru că Insuşi Domnul era acolo, arătându-se plăcutului Său şi zicându-i: „Indrăzneşte, Emiliane, bunul şi credinciosul Meu rob”. Deci fiarele se îmblânziseră, astfel că leii şi leoparzii s-au făcut ca nişte miei, şi unii din ei îi lingeau picioarele, iar alţii, mâinile. Iar poporul, văzând nişte minuni ca acestea, a strigat zicând: „Mare este Dumnezeul creştinilor! Să se lase în libertate robul Lui!” Şi au crezut în Hristos în ziua aceea o mie de suflete. Iar ighemonul, umplându-se de mare mânie asupra poporului, a scos asupra lor ostaşi înarmaţi şi a poruncit să ucidă pe toţi cei care proslăveau pe Hristos. Atunci au fost ucişi o mie din cei ce crezuseră, bărbaţi şi femei de toată vârsta. Apoi ighemonul, de mânie, a poruncit să ucidă şi fiarele care n-au vătămat pe mucenic. Iar Sfântul Emilian, văzând uciderea fiarelor, a strigat, zicând: „Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, că nu numai oamenii, dar şi fiarele mor pentru tine!” Deci chinuitorul, neştiind ce să mai facă ucenicului, l-a aruncat în temniţă.
In vremea aceea, după sfatul slujitorilor săi, a pregătit o roată de chinuire, plină cu mulţi dinţi de fier ascuţiţi. Apoi, scoţându-l din temniţă pe mucenic şi legându-l de roata aceea, vroiau să o lase de sus; dar, îndată arătându-se Domnul, sfântul a fost dezlegat de pe roată şi luat, iar roata cea învârtită a omorât pe mulţi necredincioşi. Deci temniţa iarăşi a primit pe mucenic.
Iar ighemonul, înştiinţându-se de acei doi fraţi ai lui Emilian -Dionisie şi Ermip – şi de Ilarion, dascălul lor, a trimis ostaşi ca să-i caute pe ei, căci ei se ascunseseră de frică. Şi găsindu-i pe ei şi aducându-i, i-a aruncat în temniţă la Emilian. Deci Emilian s-a bucurat foarte, văzând pe dascăl şi pe fraţii săi, şi toţi s-au bucurat împreună, că s-au învrednicit a pătimi pentru numele lui Hristos. în acea noapte s-a făcut descoperire de la Dumnezeu, fericitului stareţ Ilarion, că degrab vor primi cununa mucenicească. Şi puţin după aceea, Dionisie şi Ermip au fost scoşi la judecată cu bătrânul Ilarion. Iar după ce ighemonul i-a silit să se închine la idoli şi i-a îngrozit cu chinurile, li s-a arătat lor Domnul Hristos, întărindu-i pe ei. Şi s-a făcut cutremur de pământ şi au căzut idolii din locurile lor şi s-au sfărâmat ca praful. Deci mucenicii au fost chinuiţi cumplit din porunca ighemonului, iar la sfârşit, tăindu-li-se capetele, au luat de la Domnul cununile cele făgăduite.
Iar a doua zi, ighemonul scoţând la judecată pe Emilian, i-a zis: „Fraţii tăi şi dascălul tău s-au lepădat de Hristos şi au fost trimişi de mine în altă cetate, ca acolo să-şi ia cinstea”. Iar sfântul, ştiind din dumnezeiasca descoperire despre pătimirea sfinţilor, a zis către ighemon: „Minţi, chinuitorule. Ei nu s-au lepădat de Hristos, ci sufletele lor le-au pus pentru El; şi tu adevereşti când zici aceasta, că i-ai trimis pe dânşii în altă cetate, căci, prin uciderea lor, i-ai trimis pe dânşii în cetatea cea cerească, ca să-şi ia cinstea de la Impăratul slavei, Hristos, pentru care au pătimit”. Deci, umplându-se de mânie, ighemonul a osândit pe Sfântul Emilian ca să fie tăiat de sabie. Şi a fost scos la moarte afară din cetate, ca la o stadie depărtare, la locul ce se zicea al lui Carpian, urmându-i lui popor mult. Iar mucenicul cânta, slăvind pe Dumnezeu, şi se ruga pentru popor.
Şi când călăul a lovit cu sabia în grumajii sfântului, sabia s-a îndoit ca ceara, iar pe grumaji nu s-a făcut nici o rană. Atunci ostaşii căzând la picioarele sfântului, îşi cereau iertare, mărturisind că Unul Hristos este adevăratul Dumnezeu. Şi se rugau mucenicului, ca să se roage pentru ei lui Hristos Dumnezeu. Iar când mucenicul plecân-du-şi genunchii, a început a se ruga nu numai pentru dânşii, ci şi pentru toţi, atunci s-a făcut un glas din cer către dânsul, adeverindu-i că rugăciunea lui este primită, chemându-l pe el la cele de sus. Iar sfântul mucenic, auzind glasul acela, s-a umplut de mare bucurie şi, deşi dorea ca să se dezlege degrabă din trup şi să vieţuiască cu Hristos, dar nu dorea ca să se dezlege prin moarte de rând, ci prin sfârşit mucenicesc. Deci s-a rugat lui Dumnezeu ca să-l lase să se sfârşească prin sabie. Atunci a venit un alt călău care i-a tăiat cinstitul lui cap; şi astfel s-a încununat cu mucenicia Sfântul Emilian episcopul. Iar din rănile lui a curs lapte în loc de sânge şi mulţi din cei necredincioşi, văzând nişte minuni ca acestea, au crezut în Hristos.
Apoi, învelind cinstitul lui cap şi trup cu pânze curate şi cu aromate, l-au îngropat în acelaşi loc. Şi când a încetat prigonirea, moaştele lui le-au mutat în cetate cu multă cinste şi le-au pus la un loc sfinţit, slăvind pe Hristos Dumnezeu, Căruia şi de la noi să-I fie slavă, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
