Sfinţii Mucenici Serghie şi Vah

Sfinţii mucenici Serghie şi Vah erau de neam roman, mari senatori şi cei dintîi nobili de la curtea împăratului Maximian, care îi iubea mult şi îi cinstea pentru priceperea şi vitejia lor în războaie, precum şi pentru credinţa în slujbă. Nimeni nu putea în nici un chip să se apropie de împărat şi să ceară ceva de la el, decît numai prin aceşti credincioşi sfetnici ai lui. În astfel de cinste împărătească erau, cinste pe care nimeni altul n-o avea. Însă ei nu aşteptau cinste de la împăratul cel pămîntesc, ci de la Împăratul cel ceresc, căci credeau în Domnul nostru Iisus Hristos şi se sîrguiau să placă Lui prin viaţa cea sfîntă şi prin osîrdia cu care îi slujeau. Ei, însă, îşi tăinuiau credinţa de frica împăratului, căci mînia şi iuţimea lui Maximian împotriva credincioşilor erau neîmblînzite. Dar lumina credinţei în Hristos n-a rămas multă vreme ascunsă, căci a venit vremea să fie arătată tuturor, pentru că unii oameni, pizmuindu-i pentru dragostea ce le-o arăta împăratul şi voind să atragă asupra lor mînia lui Maximian, i-au pîrît că sînt creştini şi că s-au lepădat de închinarea la idoli.

Împăratul nu voia să creadă că nişte oameni ca aceştia, care au de la el atîtea daruri, să-i fie lui potrivnici în cinstirea zeilor şi chiar se ruşina de dînşii să-i întrebe despre aceste lucruri sau să-i mustre, neavînd nici o dovadă vrednică de crezare. Însă s-a gîndit să-i ispitească în acest chip: într-una din zile împăratul a făcut praznic pentru idolii săi şi a mers împreună cu toţi nobilii, cu ostaşii, cu slujitorii şi cu toată suita sa în capiştea necuratului idol Die, voind să-i aducă jertfe alese. În acest timp privea să vadă dacă vor intra o dată cu dînsul şi iubiţii lui senatori în capiştea idolească. Cînd împăratul a intrat în capişte, senatorii Serghie şi Vah au rămas afară şi, ca adevăraţi robi ai lui Hristos, stăteau deoparte şi se rugau adevăratului Dumnezeu, ca să lumineze ochii necredinciosului popor şi să preamărească întru dînşii prea sfînt numele Său. Împăratul, văzînd că Serghie şi Vah n-au intrat cu dînsul la praznic, a trimis pe slujitorii săi să-i prindă şi să-i aducă cu sila în capiştea lui Die. Fiind aduşi sfinţii în adunarea cea urîtă de Dumnezeu, împăratul le-a poruncit să se închine idolilor, să le aducă jertfă şi să mănînce din cele jertfite idolilor. Iar ei, nevoind să facă acestea, au zis: „Avem în cer un Dumnezeu care nu minte, un Dumnezeu adevărat şi viu, care pe toată lumea o cuprinde şi nu este nesimţitor la fel ca idolii voştri şi noi Aceluia ne închinăm”. In felul acesta ei îl mustrau pe împărat pentru credinţa lui cea greşită, pentru că cinstea cuvenită lui Dumnezeu o dădea idolilor orbi, surzi şi muţi, aducînd cu el şi pe alţii la această credinţă. Împăratul a poruncit să fie luate de la dînşii semnele nobleţii lor – fireturile ostăşeşti, lanţurile de aur, inelele şi toate hainele şi să fie îmbrăcaţi femeieşte spre necinstea lor şi, punînd cercuri de fier pe grumazul lor, a poruncit să fie purtaţi aşa prin cetate spre rîsul şi batjocura tuturor, ca aşa cei slăviţi şi de neam nobil roman să fie batjocoriţi pentru cinstirea adevăratului Dumnezeu şi pentru necinstirea idolilor mincinoşi sau, mai bine zis, a diavolilor, cărora n-au voit să le jertfească cei ce se aduceau pe sine jertfă lui Hristos.

Împăratul Maximian, după săvîrşirea necuratelor jertfe, s-a întors la palat şi, mîhnindu-se pentru Serghie şi Vah, pe care îi iubea, i-a chemat înaintea sa şi le-a zis: „Prietenii mei prea iubiţi şi credincioşi, pentru ce v-aţi înşelat ca să-i mîniaţi pe zei, iar pe mine, împăratul vostru, care sînt bun şi milostiv, să mă mîhniţi şi vouă să vă aduceţi atîta necinste? Pentru că eu, deşi vă iubesc mult, nu pot suferi necinstirea zeilor mei, şi vă voi da la chinuri, fără ca aceasta să fie dorinţa mea. Deci, vă rog, prietenii mei, părăsiţi pe acel Fiu al teslarului pe care evreii, ca pe un tîlhar, l-au răstignit între tîlhari pe cruce. Nu vă amăgiţi de creştineştile farmece şi basme şi întoarceţi-vă către zeii noştri şi eu vă voi încununa cu mai multă cinste, şi mai multă dragoste vă voi arăta vouă şi veţi trăi în bunătăţile împărăţiei mele, fiind nedespărţiţi de mine”. Serghie şi Vah, nevrînd ca pentru dragostea împăratului să cadă din dragostea lui Dumnezeu şi nedorind ca pentru bunătăţile cele vremelnice să se lipsească de bunătăţile cele veşnice, au grăit mult împotriva împăratului. Şi fiind plini de darul Duhului Sfînt şi cu limbăslobodă, în cuvinte înţelepte, au arătat neputinţa idolilor şi cu multă îndrăzneală au mărturisit puterea şi dumnezeirea lui Iisus Hristos, iar pe împărat l-au sfătuit să caute să cunoască adevărul.

Păgînul împărat, avînd inima împietrită şi urechile surde şi ochii cei sufleteşti orbi, nu primea sfatul lor cel bun şi se lepăda de cuvintele lor folositoare şi se aprindea mai mult de mînie şi iuţime, dar nevrînd ca el însuşi să-i muncească, pentru că îi iubea foarte mult, i-a trimis în părţile Răsăritului, la ighemonul Antioh, care era cumplit chinuitor al creştinilor. Acest Antioh se învrednicise de la împărat de ighemonie prin nobilii Serghie şi Vah, pentru că ei, prin rugămintea lor, au mijlocit de la Maximian acea cinste pentru Antioh şi l-a rînduit ighemon în părţile Răsăritului. La acest Antioh i-a trimis Maximian pe Sfinţii Serghie şi Vah, pentru ca să se înfricoşeze de cruzimea lui, cruzime despre care se dusese vestea în toată lumea, să le fie frică de el, fiind în mîinile acestui tiran şi aşa, fiind siliţi, să se lepede de Hristos din frică şi de ruşine; iar dacă nu se vor supune să fie chinuiţi, nu înaintea ochilor împăratului, ci în alte părţi îndepărtate.

Sfinţii au plecat din Roma, fiind duşi în lanţuri, şi mergînd toată ziua aceea, au rămas peste noapte la o gazdă, iar la miezul nopţii, cînd ostaşii care îi duceau şi îi păzeau au adormit adînc, ei privegheau cu tot dinadinsul în rugăciune, cerînd lui Dumnezeu ajutor, ca să poată să rabde cu bărbăţie toate chinurile, pentru numele Lui cel sfînt. Astfel rugîndu-se ei, li s-a arătat îngerul Domnului, strălucind lumină cerească, şi îi întărea, zicîndu-le: „Îndrăzniţi, robii lui Hristos, şi nevoiţi-vă ca ostaşii cei buni împotriva diavolului, pentru că degrabă îl veţi birui. Iar pentru nevoinţa voastră veţi lua cununile biruinţei de la Domnul Iisus Hristos, Care va fi alături de voi în suferinţa voastră, dîndu-vă ajutorul Său, pînă ce îl veţi călca pe vrăjmaşul diavol sub picioare”. Cu aceste cuvinte întărindu-i, îngerul s-a făcut nevăzut, iar ei, umplîndu-se de negrăită bucurie, înălţau laudă lui Dumnezeu Celui ce bine a voit ca prin îngereasca arătare să cerceteze pe robii săi. Şi mergînd multă vreme pe cale, petreceau în post, în rugăciuni şi cîntări de psalmi, înarmîndu-se împotriva duhurilor celor nevăzute ale răutăţii prin această duhovnicească armă. Trecînd prin multe cetăţi şi ţări, au ajuns în părţile Răsăritului, în cetatea care se numea Varvalisa, unde locuia Antioh, căruia ostaşii i-au predat pe cei trimişi în lanţuri, adică pe Serghie şi pe Vah, precum şi scrisoarea împăratului care avea acest cuprins:

„Maximian, puternicul împărat, porunceşte lui Antioh, ighemonul părţilor din Răsărit şi tuturor oamenilor, dar mai ales ajutătorilor şi slujbaşilor împărăţiei noastre, ca să nu mai fie oameni necredincioşi zeilor şi străini de slujbele lor; deci, în acest fel, văzînd pe Serghie şi pe Vah că sînt de credinţa creştinească cea atît de rea, i-am judecat şi i-am găsit a fi vinovaţi de muncile cele cumplite. Şi de vreme ce sînt nevrednici de împărăteasca cinste, i-am trimis bunătăţii tale, ca, de se vor pocăi, ascultîndu-ne pe noi, şi de vor jertfi zeilor, să-i învredniceşti cu blîndeţea ta şi să-i eliberezi din chinurile cele pregătite pentru ei; apoi să le făgăduieşti a noastră iubire de oameni, pentru că va lua fiecare dregătoria sa şi va ajunge la cinste mai mare ca cea dintîi. Iar dacă nu se vor supune, ci vor rămîne în credinţa cea rea, să-i supui pe dînşii la chinuri legiuite şi să-i pierzi cu moarte de sabie. Îţi doresc viaţă lungă şi să fii sănătos”.

Antioh, citind această scrisoare împărătească, a poruncit ca Serghie şi Vah să fie puşi într-o închisoare uşoară şi să fie păziţi pînă a doua zi. Iar a doua zi, intrînd în divan, a şezut la judecată şi, aducîndu-i înaintea sa, a zis către dînşii: „Părinţilor şi binefăcătorilor mei, care aţi mijlocit pentru mine să iau această dregătorie şi cinste pe care o am, o! cum s-a schimbat buna voastră soartă, căci eu acum şed ca un judecător, iar voi staţi ca nişte robi legaţi înaintea mea, eu care altădată şedeam înaintea voastră, slujindu-vă. Deci, rogu-vă să nu voiţi a vă face vouă un rău ca acesta, ci ascultaţi-l pe împărat şi cinstiţi pe zei, ca să reveniţi la cele dintîi dregătorii ale voastre şi în cinste; iar dacă nu veţi face aceasta, apoi chiar fără de voia mea vă voi pune la chinuri, după porunca împăratului, pentru că aţi auzit singuri ce-mi porunceşte împăratul în scrisoarea pe care mi-a trimis-o. Drept aceea, domnii mei, fiţi milostivi vouă şi mie, căci eu n-aş vrea să fiu aspru chinuitor al binefăcătorilor mei”. Dar sfinţii au răspuns: „În zadar vrei să ne amăgeşti cu cuvintele tale, pentru că cinstea şi necinstea, viaţa şi moartea, toate sînt deopotrivă celor care au viaţa cea cerească; nouă Hristos ne este viaţa, iar moartea pentru El ne este cinste”.

Multe altele au zis sfinţii, preamărind pe Hristos, ocărînd pe idoli şi mustrînd păgînătatea necredincioşilor. Iar Antioh, mîniindu-se, a poruncit ca Sfîntul Serghie să fie aruncat în temniţă, iar pe Vah să-l dezbrace, să-l întindă la pămînt şi să-l bată fără milă. Şi îl bătură mult pe Sfîntul Vah peste tot trupul, încît mulţi slujitori, obosind, se schimbau pentru a-l bate; iar din cauza acestei bătăi i-a căzut carnea de pe oase, iar pîntecele i-a fost despicat şi schingiuitorii vărsau sîngele lui ca pe apă. Din pricina acelei bătăi, sfîntul şi-a dat sufletul său în mîinile Domnului. Apoi călăul a poruncit ca trupul lui să fie tîrît afară din cetate şi să fie aruncat pentru mîncarea fiarelor şi păsărilor. Dar Domnul a păzit trupul lui, căci mai mulţi credincioşi, care se ascundeau afară din cetate în prăpăstii şi în peşteri de frica slujitorilor de idoli, ieşind noaptea din ascunzătorile lor, au luat trupul Sfîntului Vah şi l-au îngropat cu cinste într-una din acele peşteri în care ei se ascundeau.

Sfîntul Serghie, şezînd în temniţă şi auzind că prietenul lui s-a sfîrşit în chinuri, plîngea mult pentru despărţirea de el, zicînd: „Vai mie, fratele meu, Vah, de acum nu vom mai cînta, zicînd: iată ce este bun sau ce este frumos, fără numai a locui fraţii împreună; pentru că m-ai lăsat singur”. Tînguindu-se în acest fel, în noaptea următoare lui Serghie i s-a arătatSfîntul Vah, într-o lumină cerească foarte strălucitoar,e şi l-a mîngîiat, spunîndu-i despre răsplata cea pregătită în ceruri şi întărindu-l spre muceniceasca nevoinţă către care va veni în curînd şi va cîştiga de la Hristos Domnul mare milă şi mare îndrăzneală. Sfîntul Serghie s-a bucurat foarte mult de arătarea lui Vah şi întru bucuria inimii cînta lui Dumnezeu.

În ziua următoare ighemonul, vrînd să meargă în cetatea Sur, a poruncit ca Serghie să fie adus după el. Acolo, şezînd la judecată, a zis către sfînt: „Vah, om necredincios şi rău, nevrînd să jertfească zeilor, a vrut mai bine să moară de moarte silnică decît să-i cinstească pe zei, iar eu l-am pedepsit după faptele sale. Dar tu, domnul meu Serghie, pentru ce urmezi credinţei celei rele şi te duci de voie în mare primejdie? Binefăcătorul meu, nu te condamna singur la chinuri, pentru că eu mă ruşinez de ale tale faceri de bine şi mă ruşinez de cinstea ta, pentru că tu stai osîndit înaintea mea, iar eu şed şi te judec pe tine. Eu, care eram mai mic decît tine, m-am învrednicit de mare cinste prin mijlocirea ta, şi iată că acum sînt mai mare decît tine, iar tu, care ai căpătat de la împărat mare cinste şi multe bunătăţi, iată că acum singur îţi doreşti răul; deci, te rog, ascultă sfatul meu, supune-te voii împăratului şi cinsteşte pe zei, ca să dobîndeşti cinstea şi dregătoria cea de mai înainte”. A răspuns sfîntul, zicînd: „Cinstea şi slava cea vremelnică sînt deşarte, iar necinstea se face pricinuitoare de cinstea cea vremelnică. Deci, nu mă îngrijesc de această necinste şi nici nu doresc cinstea vremelnică, căci nădăjduiesc să fiu cinstit de Hristosul meu cu cinstea cea adevărată şi veşnică în mărirea cea cerească. Tu pomeneşti facerile mele de bine, cum că ţi-am mijlocit de la împăratul cel pămîntesc această dragoste mare, dar ascultă-mă pe mine şi, cunoscînd adevărul, leapădă-te de necuraţii tăi zei şi închină-te împreună cu mine Dumnezeului ceresc şi Împăratului veacurilor, iar eu îţi făgăduiesc ca să-ţi mijlocesc de la El mai multe bunătăţi decît ai tu de la Maximian”.

Atunci Antioh, văzînd că nu poate să-l întoarcă pe Serghie de la Hristos şi să-l plece la voia împărătească, a zis: „Seghie, mă sileşti ca, uitînd toate bunătăţile primite de la tine, să fiu nevoit să te supun la cumplite chinuri”. Iar Serghie a răspuns: „Fă ce voieşti tu, pentru că acum îl am ajutor pe Hristos care a zis: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, că sufletul nu pot să-l ucidă. Iată, ai stăpînire peste trupul meu ca să-l chinui, dar peste sufletul meu nu ai stăpînire, nici tu, nici tatăl tău, Satana”. Antioh, mîniindu-se, i-a zis: „Văd că îndelunga mea răbdare te-a făcut îndrăzneţ”. Apoi a poruncit ca Serghie să fie încălţat cu încălţăminte de fier, ce avea într-însa piroane lungi şi ascuţite şi care au străpuns tălpile sfîntului. Şi aşa fiind încălţat, i s-a poruncit să alerge înaintea şaretei sale, pentru că mergea spre cetatea Tetrapirghia, iar de la Tetrapirghia aveau să meargă la cetatea Rosaf. Iar Sfîntul Serghie alerga şi cînta, zicînd: „Aşteptînd am văzut pe Domnul care, căutînd spre mine, a auzit rugămintea mea şi m-a scos din groapa necazului şi din tina ticăloşiei şi a pus pe piatră picioarele mele şi a îndreptat paşii mei”.

Ajungînd ei în Tetrapirghia, care era la mare depărtare de Sur, ca la nouă stadii, mucenicul a fos dus în temniţă. În drum spre temniţă el zicea: „Cel ce a mîncat odată pîinea mea, a venit asupra mea cu vicleşug şi cu legăturile chinurilor cele cumplite a întins cursă picioarelor mele, dar vino, Doamne, în ajutorul meu şi împiedică-i pe dînşii şi izbăveşte de cei necredincioşi sufletul meu”. În noaptea aceea, pe cînd se ruga în temniţă, îngerul Domnului a venit la dînsul şi i-a vindecat picioarele de răni. Apoi, dimineaţa, călăul a poruncit ca Sfîntul Serghie să fie scos din temniţă, crezînd că nu va putea călca cu picioarele din pricina rănilor, dar l-a văzut de departe mergînd bine, cu picioarele sănătoase şi neşchiopătînd deloc şi, înspăimîntîndu-se, a zis: „Cu adevărat, omul acesta este vrăjitor, pentru că cine ar putea ca după astfel de chinuri să umble neşchiopătînd? Deci, dacă se vede cu picioarele nevătămate, aceasta nu poate fi decît putere vrăjitorească”. Apoi, încălţîndu-l iarăşi cu acei papuci, l-a gonit înaintea sa pînă ce au ajuns la cetatea Rosaf, care era la o depărtare de şaptezeci de stadii de cetatea Sur. Acolo, şezînd la judecată, l-au silit pe Sfîntul Serghie să se închine la idoli şi, nefiind posibil să-l atragă de la mărturisirea lui Hristos, l-au osîndit la moarte. Şi, ducîndu-l afară din cetate, la locul de osîndă, Sfîntul Serghie şi-a cerut voie pentru a-şi face rugăciunile şi, rugîndu-se îndelung, a auzit de sus un glas dumnezeiesc chemîndu-l acolo; apoi, cu bucurie, plecîndu-şi capul său sub sabie, s-a sfîrşit, iar trupul lui a fost îngropat de credincioşii din acele locuri.

După o vreme, nişte oameni credincioşi din cetatea Sur s-au sfătuit în taină să ia de acolo trupul Sfîntului Mucenic Serghie şi să-l ducă în cetatea lor, iar cînd s-au apropiat, noaptea, de mormîntul sfîntului, îndată a ieşit de acolo o flacără de foc mare cît un stîlp care ajungea pînă la ceruri. Iar nişte ostaşi care locuiau în Rosaf, văzînd, în miezul nopţii, acea văpaie înaltă de foc care lumina toată partea aceea, au alergat înarmaţi la acel loc şi au aflat pe cetăţenii de la Sur cuprinşi de spaimă pentru această minunată vedenie de foc.

După puţină vreme, încetînd acea lumină de foc, cei ce veniseră de la Sur au înţeles că sfîntul nu voieşte să se despartă de locul acela unde şi-a vărsat sîngele şi şi-a dat sufletul pentru Hristos.

Petrecînd acolo cîteva zile, au zidit în cinstea Sfîntului Serghie, la locul unde a fos îngropat, un mormînt din piatră, înalt şi foarte frumos. Apoi, sporind credinţa în Domnul nostru Iisus Hristos, s-a zidit în cetatea Rosaf o biserică cu numele Sfîntului Mucenic Serghie şi adunîndu-se din cetăţile dimprejur cincisprezece episcopi, au descoperit mormîntul Sfîntului, iar cinstitele lui moaşte, care s-au păstrat în mireasmă bună şi nestricate, au fost mutate cu mare cinste în biserica cea nouă. Şi au aşezat să fie prăznuită pomenirea lui în fiecare an, în octombrie, ziua a şaptea, zi în care a fost omorît. Apoi în amîndouă locurile, adică şi în biserică, unde se aflau sfintele lui moaşte, şi acolo unde şi-a aflat sfîrşitul şi a fost îngropat, se făceau multe tămăduiri bolnavilor şi se goneau diavolii.