E mult de când e noapte
E mult de când e noapte și lumea-i bântuită
de mii de duhuri rele cu ucigaș tumult
ni-e dor de Dimineața de-odihnă fericită
– străjerule, străjere, mai e din noapte mult?
Plâng inimi sfâșiate de-o lungă depărtare
le ard atâtea rane și-au suferit atât
și-așteaptă obosite un ceas de ușurare
– străjerule, străjere, o cât mai este, cât?
Atâți din cei ce-așteaptă sunt doborâți de jale
gemând sub greutatea ce inima le-a zmult
și-așteaptă izbăvirea înștiințării tale
străjerule, străjere, mai este oare mult?
E-atât de grea vegherea când noaptea se lungește
când zarea e pustie și sufletul e jar
când nu mai e putere iar greul tot mai crește
– străjerule, străjere, ah zorii nu răsar?
Atât de grea ni-e starea cum n-a fost niciodată
vin valuri tot mai grele cum n-am mai întâlnit
simțim c-a noastre inimi curând n-au să mai poată
ah, sună răsăritul, străjerule iubit.
Străjer iubit, vestește sfârșitul suferinței
să cadă stăvilarul de piatră și de fer
să-nceapă Sărbătoarea dorit-a Biruinței
și Nunta fericită a Mirelui din Cer.
Traian Dorz
