Poeţii tuturor veacurilor, au cîntat cu mult avînt acea însuşire sublimă a inimii omului-Iubirea. Căci în adevăr , aceasta uneşte inimile curate pînă la sfîrşitul vieţii. Parcă îmi şopteşte cineva la ureche: „Dar nu mai ai despre ce sa scrii?” Şi aceasta este moartea. N-ascult de nimeni altul,decît de şoapta cugetului meu. Încerc doar să aştern rînduri pe hîrtie, să înşir nişte cuvinte, că tocmai acum într-o zi de iarnă , la biserica „Sf. Dumitru” din oraşul Orhei, au început să plîngă clopotele după un mort…e fratele meu cel mai mare…şi plîng toate…şi cele mari şi cele mici. Cu toate că orăşenii au atîtea biserici şi s-au deprins cu glasul clopotelor şi acestea nu-i mai impresionează, totuşi clopotele plîng…
Enoriaşii bisericii, oameni de cultură, profesori, doctori şi simplu popor enoriaş care timp de 37 de ani au ascultat clopotele chemării la slujbă au venit în taină să spună :
Moarte haină! Tu eşti ca o furtună, care în calea ei descoperi case, dezrădăcinezi copacii,omori oameni şi animale, culci la pamînt semănăturile, iar pe micile straturi cu flori le prefaci în morminte sărace, fără cruci…
Moarte neadormită! Pe unde nu călătoreşti tu? Pe unde treci tu, s-aude glas de jale.
Moarte călătoare! Pe unde nu calcă piciorul tău? Prin spitale,unde suferă şi gem mii de bolnavi, din mers te arunci în trenuri şi după dezastru, tu rîzi la vederea sîngelui şi a trupurilor stricate.
Moarte spăimîntătoare! Pe cel ce-ţi pronunţă numele, îl cuprind fiorii. Totuşi omul vrea să-şi amintească de tine şi să-ţi vadă mai dinainte chipul. Omul e curios şi are grijă, de aceea zugravii şi pictorii te-au înfăţişat în picturi de biserici-înăuntru şi ‘nafară, pe epitafe, prapuri,cruci şi icoane. O tidvă de mort rînjind pe două oase încrucişate ca semnul înmulţirii sau un schelet de mort cu coasa în mînă , umblînd printre oameni sau trecînd călare pe un cal. În Apocalipsa Sf. Ioan Evanghelistul citim: „Şi am văzut, şi iată un cal galben şi celui ce şedea pe el îi era numele moartea şi Iadul urma cu ea. Şi s-a dat lor putere ca să omoare peste a patra parte a pămîntului”(Cap.6,8).
În poveşti ,cînd vine vorba despre tine, bătrînii oftează şi clatină din cap, iar copiii se înfioară. Amintindu-şi de tine, omul îşi mai cîntăreşte vorbele,mai făptuieşte binele şi în culmea celor mai mari bucurii se stăpîneşte.
Moarte nebiruită! Ai cutezat să te atingi fără sfială şi să înfăşuri în zăbravnicul tău şi pe fratele meu… Dar cu credinţă vreau să-ţi spun: căci te-ai atins şi de trupul Mîntuitorului meu şi ce s-a primit? Ai uitat că El poate birui legea firii? „Că unde vrea Dumnezeu se biruiesc hotarele firii”. „Şi mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor, ce adormiseră s-au sculat” (Mf.27,51-52).
O! Moarte fără frică! Ştiu prea bine că mîine îmi vei pecetlui şi mie mormîntul întunecos ca moartea şi înfricoşat ca iadul chinurilor veşnice…Dar cu ochiul credinţei, voi privi mereu spre răsărituri, aşteptînd ivirea zorilor de pe urmă: Învierea viitoare şi a doua venire a Domnului Hristos, răstignit pe Golgota , străjerul biblic al suferinţei divine.
O! Ceas sfînt şi scump al învierii de apoi, cîţi mai cred în tine astăzi? Şi m-am convins că mulţi cred, mulţi au dragoste creştină. Se spune că:
Există cărţi care schimbă vieţi.
Există filme care schimba vieţi.
Există întîlniri care schimbă vieţi.
Dar mai mult şi de folos schimbă Evanghelia lui Hristos şi slujitorii Lui.
Sfînta Liturghie şi slujba înmormîntării fratelui meu,protoiereul Anatolie Jelihovschi(căci mai devreme sai mai tîrziu trebuia să aibă loc) m-a impresionat foarte mult. M-a impresionat sîrguinţa, cîntările şi rugăciunile aduse de Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, împreună cu soborul de preoţi sîrguincioşi din blagocinia Orheiului,blagocinul fiind arhimandritul Siluan Şalaru. Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Nimic nu este aşa de plăcut lui Dumnezeu decît mulţumirea”. Mulţumesc din tot sufletul pentru rugăciunile aduse înaintea lui
Dumnezeu şi bunătatea lor.Sincere mulţumiri aduc doamnei preotese Tatiana pentru susţinerea şi grija în toate pentru fratele meu preotul Anatolie şi la toate rudele din Orhei.
Ştiinţa cea mai înaltă este să fii înţelept,iar înţelepciunea cea mai înaltă este să fii bun.
Din rîndurile Sfintei Scripturi răsare credinţa noastră în Învierea morţilor şi a doua venire a Domnului Iisus Hristos. Însuşi El ne spune: „Că va să vie Fiul Omului întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui” (Mf.16,27).
