Un exemplu glorios cum vasul cel de stricăciune se poate curaţi – Sfânta Evdochia
Această cuvioasă muceniţă Evdochia a trăit în cetatea feniciană Heliopolis în timpul domniei împăratului Traian. Evdochia mai înainte de aceasta a fost o desfrînată vestită. Dar apoi ea a plîns cu amar pentru păcatele ei, s-a retras în pustie în asceza cea mai aspră, şi mai la urmă a luat cununa muceniciei.
In timpul vieţii ei desfrînate ea adunase averi uriaşe. Schimbarea vieţii ei a survenit pe neaşteptate, prin cea Dumnezeiască Purtare de Grijă a Făcătorului nostru, şi printr-un monah, Avva Gherman. Venind cu o ascultare în cetate, el a găzduit în casa unui creştin al cărei zid era lipit de al părţii de casă în care se afla iatacul Evdochiei. Serile, potrivit obiceiului călugăresc, monahul citea din Psaltire, şi cîte un capitol din Sfintele Evanghelii, despre înfricoşata Judecată. Evdochia auzea aceste citiri, şi a început să asculte cu atenţie, de la început pînă la sfîrşit. Curînd a fost cuprinsă de frică şi spaimă, rămînînd trează pînă în zori. Cînd s-a luminat, ea şi-a trimis sluga să-l caute pe acel monah şi să-l roage să vină la ea.
Avva Gherman s-a înfăţişat şi a stat de vorbă cu ea îndelung, despre credinţă şi mîntuirea sufletului. Ca urmare a acestei convorbiri, Evdochia s-a dus la episcop şi i-a cerut să o boteze. După botezul ei, Evdochia a lăsat întreaga uriaşă a ei avere Bisericii, sprea a fi împărţită sărmanilor. Ea şi-a eliberat toţi robii şi roabele şi s-a retras cu totul într-o mînăstire, unde s-a dăruit celei mai aspre vieţuiri, în desăvîrşita ascultare, în posturi, privegheri, şi rugăciuni.
După treisprezece luni, obştea mînăstirii a cerut-o stareţă. Evdochia a trăit timp de patruzeci şi şase de ani în mînăstire şi a fost aflată vrednică înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu văzînd rîvna ei arzătoare şi cinstită, şi lacrimile ei nesecate, a învrednicit-o şi cu darul învierii morţilor. Cînd s-a declanşat persecuţia împotriva creştinilor sub Cezarul Vincenţiu, Sfînta Evdochia a fost decapitată. Sfînta Evdochia este un exemplu glorios a cum vasul cel de stricăciune se poate curaţi, sfinţi, şi umple cu Harul Sfîntului Duh, cu buna mireasmă a cerului.
Cîntare de laudă la Sfinta Evdochia
Cea care femeie a păcatului mai înainte a fost,
Mai apoi cu pocăinţa s-a îmbrăcat,
Şi înaintea lui Dumnezeu In genunghi pururea a stat,
La rugăciune cu lacrimi.
Satan de furie a urlat
Şi către ceruri necuratul glas şi-a ridicat:
O Mihaile, cerescule arhanghel,
Tu care grăieşti dreptatea,
Nedrept către mine eşti
Căci staulul meu cu desăvîrşire
Tu mi-l goleşti!
Şi încă şi pe ultima oaie mi-o răpeşti!
Ce-ţi trebuie această preadesfrînată?!
Eu în Hades am fost aruncat
Şi pentru o mică nesupunere,
acolo, în chinuri veşnice mă perpelesc!
Dar ale acesteia păcate sînt adinci ca marea
Care înghite tot ce se apropie de ea.
Astfel grăieşte răutatea veche
Cînd omul de bunătate vrea să se ţină,
Ea pe tot omul care se căieşte îl învăluie în ispită.
Dar Mihail, păzitorul penitentei,
Cu îngerii lui de Evdochia se apropie
Şi sub a sa pază o acoperă.
Cu răsuflarea lui,
Mihail pe demoni departe îi alungă.
O cîntare cerească atunci din ceruri se aude:
Aşa binevoit-a harul lui Dumnezeu,
Ca fiecare om ce de al său trecut se pocăieşte
Să fie primit în braţele Tatălui,
Şi iertare să primească.
Pocăinţa întregii omeniri îi este adusă,
Precum şi mîntuirea.
Acestea două voinţa Domnului sînt,
Milostivirea şi voia Lui.
A Lui bună voire sfîntă
Pe a lui Satan rea-voire
Cu desăvîrşire o calcă”.
Sfantul Nicolae Velimirovici, PROLOAGELE DE LA OHRIDA
