Cât păcatul m-a purtat
de Traian Dorz
Cât păcatul m-a purtat
cincisprezece toamne,
toţi mereu m-au lăudat
nimeni nu s-a supărat,
nimeni Doamne!
Cât la cel rău i-am slujit
cincisprezece toamne,
toată lumea m-a iubit
nimeni nu m-a prigonit
nimeni Doamne!
Cât de lume mi-a plăcut
cincisprezece toamne,
orice rele-aş fi făcut
nimeni nu m-ar fi-abătut,
nimeni Doamne!
Cât trecură ca un fum
cincisprezece toamne,
nimeni nu mi-a stat în drum
să mă strige ca acum
nimeni Doamne!
Dar de când mă port să-Ţi plac
(trei ori patru toamne)
bine caut mereu să fac
şi tot nu mă are-n plac
nimeni Doamne!…
– O, mereu de-aş fi-un pribeag
toate-a vieţii toamne,
ura tuturor o trag,
mi-e de-ajuns că mă ai drag
azi Tu Doamne!…