E foarte important să alegem ce fel de muzică ascultăm
Părinte, după ce criterii ar trebui să-şi aleagă muzica un creştin?
Muzica a influenţat de la începutul omenirii sufletul şi mintea, cu repercusiuni pozitive sau negative, după caz. De aceea, e foarte important ce fel de muzică alegem să ascultăm. Creştinul trebuie să aleagă muzica aceasta care îl influenţează pozitiv, care îi creează linişte sufletească, pace, care să-l odihnească şi să-l încarce pozitiv, nu să-l obosească. Iată cum îi sfătuia Sfântul Ioan de Kronstadt pe tineri în legătură cu muzica pe care aleg să o asculte: „Să nu vă lăsaţi atraşi de sunetul plăcut al unui instrument sau al unei voci, să fiţi atenţi ce urmări au acestea asupra sufletului vostru. Dacă sunetele aduc linişte în suflet şi sentimente curate, dumnezeieşti, atunci vă puteţi hrăni sufletele ascultându-le. Dacă însă sunetele nasc dorinţe trupeşti, îndepărtaţi-le cu totul şi să nu mai ascultaţi o asemenea muzică“. Observăm aici o sinteză a tuturor criteriilor după care trebuie să ne alegem muzica.
Muzica este ambivalentă, are două feţe: una angelică şi una demonică; ea poate să ne pună în comuniune cu Dumnezeu, dar poate şi să rupă această comuniune. Şi, dacă nu suntem atenţi, putem trece uşor de la efectul acesta, care a fost numit de catharsis, de purificare, pe care poate să-l aducă, la demonizare.
Să evităm melodiile zgomotoase
Şi acum, iată şi câteva criterii de alegere a muzicii, pentru ca aceasta să ne favorizeze liniştirea sufletească, pacea lăuntrică, starea de bine. Un prim criteriu ar fi cel al mesajului pe care îl transmite muzica – şi mă refer aici la muzica cu text. Bineînţeles că ar fi de preferat să ascultăm muzica ce conţine un mesaj creştin – muzica religioasă, cu temă creştin-ortodoxă, cu cele două variante: muzică psaltică şi muzica corală sau muzica pe mai multe voci.
Dar muzica pe care o alege un creştin poate avea şi un mesaj laic, care să nu se îndepărteze însă prea mult de trăirea lui creştinească, mesaje care descriu creaţia lui Dumnezeu, frumuseţea naturii, sau cele care descriu pe om şi viaţa acestuia, atât cu bucuriile lui, cât şi cu momentele de tristeţe, dar nu o tristeţe descurajatoare, ci una care transmite nădejdea salvatoare, care vorbesc despre obiceiurile bune ale românilor etc. La fel, sunt texte care descriu sentimentul curat al iubirii, în opoziţie cu foarte multe cântece care exaltează senzualitatea exagerată, care îndeamnă la păcat din cele mai fragede vârste. Aşadar, trebuie evitate cântările cu mesaje triviale, cu un conţinut obscen, precum şi cele cu îndemn la violenţă, la răzvrătire şi cele cu mesaje anticreştineşti, demonice.
Un alt criteriu este cel muzical propriu-zis, conturul melodico-ritmic al cântării, pentru că şi acesta influenţează echilibrul sau dezechilibrul nostru sufletesc. O muzică bună de ascultat trebuie să se caracterizeze printr-un echilibru al elementelor de limbaj muzical – mă refer la intonaţia propriu-zisă, la intervale, la ritm, la armonie, polifonie ş.a. Să căutăm muzica, acompaniamentul muzical care ne induce bucuria curată, buna dispoziţie, care ne îndeamnă să fim buni, evitând discursurile muzicale care provoacă tulburare sufletului sau frenezie trupului. Să le evităm deci pe cele cu ritmuri ciudate, zgomotoase, care predispun la acte imorale de tot felul.
Un alt criteriu se referă la locul şi momentul unde se ascultă muzica. Biserica este prin excelenţă locul unde ascultăm muzica folositoare sufletului şi trupului. Muzica religioasă o putem asculta însă şi acasă, în maşină, la locul de muncă.
Un ultim criteriu la care vreau să mă refer este dat de substratul psihologic şi spiritual, de cultura muzicală a fiecăruia – îmi place sau nu îmi place, mă regăsesc sau nu mă regăsesc într-un gen sau altul de muzică. Acest criteriu însă nu are un caracter absolut, ci unul subiectiv, de aceea este important să le avem în vedere în primul rând pe cele enumerate mai sus.
Muzica rock foloseşte mesaje anticreştine
Cât de nocivă este muzica rock?
Muzica rock, în general, este o muzică satanică. Şi aceasta nu neapărat pentru că o spune unul sau altul, ci analizând-o chiar după criteriile expuse mai-nainte. În primul rând, ceea ce o face demn de respins de către un creştin sunt mesajele anticreştine pe care le foloseşte. Multe genuri ale acestei muzici Îl blasfemiază pe Hristos, cinstindu-l pe satana, nu numai prin text, ci şi prin ţinuta lor, prin vestimentaţie. Reprezentanţii acestui gen de muzică se folosesc chiar de simboluri creştine, dar nu pentru a le cinsti, ci pentru a le defăima – blasfemiind imaginea răstignirii Mântuitorului, de pildă, prin interpretarea unei melodii răstigniţi pe o cruce din lemn. Un alt simbol folosit de ei este steaua cu cinci colţuri, specifică magiei negre, sau capul de ţap. Au, în plus, mesaje care îndeamnă la violenţă, la anarhie, la revoltă. Chiar aşa s-a şi născut, de altfel, ca o formă de revoltă împotriva stării de fapt, necompatibilă în viziunea interpretului cu concepţia lui asupra vieţii. După anii â80, anumite piese ale lor, care conţineau iniţial mesaje de pace, de solidaritate, prin redarea inversă la casetofon sau cd-player, au devenit anticreştine.
Nu numai mesajul textului acestei muzici este de condamnat şi de respins, ci şi muzica în sine. Se folosesc foarte mult chitara electrică, diverse tobe, multe instrumente de percuţie, care creează o imagine sonoră foarte alertă şi cu un ritm tulburător, apăsător, care trezeşte instincte primare. Aceste ritmuri tribale, ancestrale îl determină pe ascultător sau pe interpret să se manifeste foarte ciudat, să se dezlănţuie într-un mod haotic, dând impresia unui demonizat chiar. Şi aici îmi vine în minte imaginea din Sfânta Evanghelie relatată de Sfântul Evanghelist Marcu, în capitolul 9, versetul 90, cu lunaticul care „se zvârcolea fumegând“.
Luând în calcul aceste aspecte, desprindem că muzica rock nu este recomandată pentru repertoriul creştinului, dimpotrivă, trebuie respinsă.
Acum, sunt unii care spun că un anumit tip de rock, cel care nu se manifestă prin aceste ritmuri, acele melodii care se apropie mai mult de blues-uri, mai liniştite, ar putea fi ascultate. Cei ancoraţi mai adânc în tradiţia Ortodoxiei le exclud şi pe acestea, considerându-le doar tentante, în vreme ce, în spatele liniştii pe care par că o induc se ascunde, de fapt, lucrarea celui rău care te-ar putea deranja mai târziu, stricându-ţi armonia dintre trup şi suflet. Eu rămân la îndemnul Sfântului Ioan de Kronstadt, că dacă nu-mi trezeşte pornirile trupeşti pe care să le manifest până la paroxism, le pot asculta pe acestea din urmă, evitând să dăm sentinţe cu caracter absolut.
