Record de părinţi-copii!

 

România e singura ţară din UE în care numărul mamelor sub 18 ani creşte de la an la an. Anul trecut, peste 6.000 de fetiţe au născut. Pentru mii de copii din România data de 1 Iunie are o dublă semnificaţie: serbează Ziua Copilului pentru ei, dar şi pentru propriii copii. În ultimii trei ani, 17.460 de minore au născut, potrivit informaţiilor centralizate de la spitale: în 2009 am avut 5.865 de cazuri de mame minore, în 2010 – 5.511, iar în 2011 – 6.084 de cazuri.

Fetiţele aduc pe lume copii pentru că au relaţii sexuale cu tineri de vârsta lor sau cu pensionari, sunt violate sau se prostituează pe câţiva lei.

România este pe primul loc în Europa la numărul de naşteri înregistrate în rândul minorelor: 43 de mame dintro mie nu ajung la vârsta majoratului, conform Unicef.

În plus, ţara noastră este singura din Europa cu un trend ascendent. „În loc ca un copil de 12,14 sau chiar 16 ani să aibă preocupări privind jocurile, învăţatul e obligat să aibă grijă de un alt copil. E imposibil să asigure toate nevoile pruncului. Din acest motiv, dacă minorul nu este sprijinit de adulţi, atât el cât şi copilul său vor rămâne mereu marcaţi de această experienţă”, ne explică psihologul Monica Apostol.

17.460 de minore
au născut în ultimii trei ani, potrivit datelor centralizate de la spitale, cele mai multe anul trecut

Soarta copiilor cu copii

Mamele minore, împreună cu bebeluşii, au două şanse: una este să ajungă într-un centru de plasament.

În al doilea caz, dacă părinţii mamei depun o cerere şi declară că vor avea grijă atât de copilă, cât şi de noul-născut, şi se constată că nu sunt alte pericole, atunci cei doi pot rămâne în familie.

În astfel de cazuri, toţi cei implicaţi (mama şi părinţii ei) trebuie să urmeze şedinţe de consiliere.