Botezul şi Cununia trebuie precedate de cateheză

Deja de aproape 20 de ani, mari misionari ruşi precum Daniil Sysoev, Andrei Kuraev, Piotr Meşcerinov, Ghennadii Fast, Arsenii Sokolov ş.a. vorbesc despre necesitatea catehezei înainte de Botez, Cununie, Spovedanie şi Împărtăşire, iar unii dintre aceşti teologi optează chiar pentru reintroducerea instituţiei catehumenatului, aşa cum era ea şi în trecutul Bisericii.
Spre bucuria ortodocşilor conştienţi, în data de 2 februarie 2011, Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât efectuarea obligatorie a catehezei înainte de Botez şi Cununie în tot cuprinsul Patriarhiei Moscovei şi demararea discuţiilor privind reintroducerea instituţiei catehumenatului. Până la elaborarea unor programe oficiale de catehizare, responsabilitatea pentru elaborarea şi implementarea metodelor şi ghidurilor de catehizare revine ierarhilor şi departamentelor misionare de pe lângă centrele eparhiale. Puţine eparhii au elaborat şi implementat vreun plan concret de catehizare, dar e salutabil faptul că unii preoţi, fără să aştepte „directive de sus”, ci probabil fiind însufleţiţi de exemplele Sfinţilor Părinţi sau ale misionarilor contemporani, au înţeles necesitatea catehezei şi s-au pus pe treabă.
Un adevărat exemplu de atitudine şi organizare a lucrării de catehizare l-a arătat ÎPS Vichentie, mitropolitul Uzbekistanului şi al Asiei Centrale. Imediat după alegerea sa în noul scaun arhieresc, mitropolitul născut pe malul Prutului a pornit un amplu program de catehizare în inima Asiei. La 4 octombrie 2011, Înaltpreasfinţia Sa a organizat o întâlnire cu clericii eparhiei în care a anunţat preoţilor următoarele sarcini:
1. Fiecare candidat la Botez trebuie să asiste şi să însuşească 12 lecţii/cateheze. Dacă candidatul la botez este de vârstă mică, la aceste cateheze trebuie să asiste naşul de botez (care trebuie să fie de acelaşi sex cu pruncul), precum şi părinţii pruncului.
2. Dacă candidatul la botez este grav bolnav sau în pericol de moarte, acesta trebuie botezat imediat, în baza mărturisirii de credinţă, iar dacă neofitul se face bine, catehizarea trebuie făcută după Botez.
3. Taina Botezului, atât pentru copii, cât şi pentru maturi, trebuie săvârşită prin trei afundări complete.
Recent, saitul Mitropoliei Uzbekistanului a pus la dispoziţie un program tematic al celor 12 cateheze, precum şi un ghid explicativ privind obiectivele şi metodele de catehizare a candidaţilor la Botez (arhivă în limba rusă). Anumite critici asupra acestor texte n-au întârziat să apară, dar aprecierile au fost totuşi mai multe şi mai grăitoare. Şi dacă noi nu ştim să elaborăm ceva mai bun, măcar să traducem şi să punem în practică ceea ce au scris alţii, iar dacă nici acest lucru nu-l vom face, atunci chiar nu vom avea nici un cuvânt de dezvinovăţire.
Implementarea programelor de catehizare în parohii este dificilă fără susţinerea ierarhului, mai ales dacă nu există standarde comune pentru toţi preoţii şi parohiile. În zadar se osteneşte preotul în propria parohie, dacă preoţii din parohiile învecinate nu sunt în acelaşi gând cu el şi continuă să „presteze servicii religioase”, fără a rata vreo ocazie de a-şi suplini veniturile. O astfel de abordare, bineînţeles, nu foloseşte nici „preotului” şi nici „credinciosului”, ci este o încercare de „a trimite saci goi în cer”, după cum se exprima părintele Ghennadie Fast.
Faptul că nu avem prea mulţi preoţi şi ierarhi care să fi ajuns la o înţelegere mai profundă a lucrurilor, nu trebuie să ne descurajeze. La urma urmei, Ortodoxia este a celor puţini şi aleşi, nu a gloatelor inconştiente. Iar cei care se amăgesc cu statistici de 80-90% de „ortodocşi”, ori nu ştiu ce înseamnă a fi ortodox, ori au pierdut simţul realităţii.
Iată de ce, privind obiectiv la realitatea tristă a comunităţilor noastre, trebuie să condamnăm oficierea iresponsabilă a Tainelor Bisericii unor persoane nepregătite teoretic şi practic pentru aceasta. Nu avem nevoie de „ortodocşi formali”, cărora le dăm senzaţia că totul e în regulă, căci până la urmă, mulţi dintre aceştia vor merge în iad şi-i vor trage şi pe preoţi încolo. Pe de altă parte, tăcerea sau evitarea acestui subiect ar trebui să fie inadmisibilă, iar comoditatea şi mai ales interesul pecuniar al preoţilor, ar trebui să redevină motive de caterisire. S-a tăcut şi s-a dormit prea mult. Este timpul trezirii, pentru că turma, tot mai puţin „drept-credincioasă”, este în mare pericol.