La 20 noiembrie 2012, în reşedinţa Patriarhală la mănăstirea „Sfântul Daniil”, Preafericitul Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii Chiril s-a întâlnit cu ministrul culturii Bulgariei Vejdy Rashidov, care a sosit la Moscova pentru participarea la Zilele culturii duhovniceşti bulgare în Federaţia Rusă.
La întâlnire au participat Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Bulgaria Boyko Kotzev, reprezentantul Patriarhul Bulgariei pe lângă Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii arhimandritul Teoctist (Dimitrov), membrii delegaţiei bulgare care îl însoţeşte pe ministru în vizita sa în Rusia.
V. Rashidov l-a felicitat pe Sanctitatea Sa cu ocazia zilei de naştere şi a transmis felicitările prim-ministrului Bulgariei Boyko Borisov, precum şi a înmânat mesajul de felicitare de la preşedintele Adunării Populare a Bulgariei Tzetska Tzaceva.
Preafericitul Patriarh, la rândul său, i-a mulţumit oaspetelui, exprimându-şi bucuria cu ocazia întâlnirii şi a dorit ajutorul lui Dumnezeu poporului frăţesc al Bulgariei şi Bisericii Ortodoxe Bulgare, care trece prin perioada alegerii unui noi Întâistătător.
Ministrul culturii Bulgariei a adus în dar Preafericitului Stăpân copia unei icoane unice, ce datează din anul 1648, a sf. Gheorghe cu scene din viaţă, o ediţie unică a cronicii lui Manasi şi un album ilustrat, dedicat catedralei Patriarhale „Sfântul Alexandru Nevski” din Sofia.
Ceremonia inaugurării Zilelor culturii duhovniceşti bulgare în Federaţia Rusă a avut loc la 18 noiembrie, în Teatrul Mare academic de stat la Moscova. La ceremonia au participat ministrul culturii FR V. Medinski şi ministrul culturii Bulgariei V. Rashidov.
La 19 noiembrie la catedrala „Hristos Mântuitorul” a fost deschisă expoziţia „Arta creştină”, în cadrul căreia sunt prezentate icoane din Galeria de arte din or. Sliven, precum şi icoane ruseşti, care se aflau la armatele ruse în timpul campaniei militare din anii 1877-1878.
Acţiunile Zilei culturii duhovniceşti a Bulgariei în Rusia vor dura până la 3 decembrie. În afară de Moscova, ele vor mai avea loc în Sanct-Petersburg, Velikii Novgorod, Celeabinsk, unde vor fi realizate concerte, demonstraţia celor mai bune filme bulgare şi multe altele.
Acasă Stiri religioase Stiri Preafericitul Patriarh Chiril s-a întâlni cu ministrul culturii Bulgariei Vejdy Rashidov
Preafericitul Patriarh Chiril s-a întâlni cu ministrul culturii Bulgariei Vejdy Rashidov
Preafericitul Patriarh Chiril s-a întâlnit cu ministrul culturii Bulgariei Vejdy Rashidov
Serviciul de presă al Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii