Sexualitatea umană în perspectiva Bisericii Ortodoxe

Există printre persoanele care nu cunosc viaţa Bisericii Ortodoxe părerea că poruncile ei şi moralitatea pe care o propovăduieşte ar fi învechite şi n-ar avea putinţa să se adapteze lumii în care trăim. Sunt voci care spun deasemenea că Biserica are reguli prea stricte, greu de îndeplinit şi nu face derogări de la ele în funcţie de contextul istoric al societăţii moderne. Când vine vorba de sexualitatea umană discuţiile devin şi mai aprinse, pentru că modul de viaţă pe care-l propune Biserica este uneori radical diferit de viaţa de desfrâu pe care o propune societatea.

Mesajul Evangheliei lui Hristos rămâne acelaşi în toate veacurile, indiferent de contextul istoriei, şi asta pentru că Hristos este acelaşi, ieri, azi, şi în veac. Biserica Ortodoxă nu propune o nouă filozofie de viaţă, asemenea multor altora care au străbătut omenirea, ci îl vesteşte pe Fiul lui Dumnezeu care S-a întrupat şi S-a făcut om, pe Iisus Hristos care prin viaţa, minunile, patimile, moartea şi învierea Sa îi ridică şi pe oameni din moartea păcatului şi le deschide porţile vieţii veşnice.

Hristos a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” (Ioan 14, 6). Pentru că Dumnezeu este atotputernic, atotînţelept, veşnic, atotştiutor, istoria peregrinării umane în acest Univers nu-l îmbogăţeşte cu nimic, pentru că Lui nu-i lipseşte nimic. Relaţia noastră permanentă cu Dumnezeu nu-i aduce noutăţi despre viaţa noastră, ci ne îmbogăţeşte pe noi. El rămâne mereu acelaşi. Astfel diferitele contexte istorice ale lumii noastre nu-l schimbă pe Dumnezeu în niciun fel. Ortodoxia în esenţă este viaţa lui Dumnezeu făcută accesibilă nouă păcătoşilor. Ortodoxia este comuniune reală cu Dumnezeu încă din viaţa aceasta continuând în cea viitoare.

Dar şi omul este acelaşi ca acum 6-7000 de ani, deşi activităţile lui de zi cu zi diferă mult. Tânjeşte după aceleaşi lucruri ca întotdeauna: libertate, afecţiune, creativitate, comuniune cu ceilalţi oameni, iubire de fapt, în toate formele ei.

Omul este acelaşi pentru că este chip al lui Dumnezeu, iar dacă Dumnezeu este veşnic şi nepieritor, i-a dat şi omului acelaşi dar.

Lucrurile sunt simple: Dumnezeu este neschimbat, omul este acelaşi de la Adam şi pâna la ultimul prunc născut în această clipă, şi prin urmare poruncile sunt şi ele aceleaşi, pentru că Cel ce transmite şi si cei ce receptează informaţia sunt neschimbaţi de contextul istoric.

Din aceste motive poruncile lui Dumnezeu au fost asemenea în secolul I d.Hr ca în secolul X şi la fel cum sunt şi astăzi. Poruncile Bisericii sunt de fapt viaţă, viaţa Sfintei Treimi accesibilă nouă. Sfântul Atanasie cel Mare spune că „Dumnezeu s-a făcut om, ca pe om să-l îndumnezeiască.”

Această viaţă a lui Dumnezeu este transmisă oamenilor prin Biserică. Biserica este reprezentată de episcopi, preoţi şi diaconi, care transmit Harul lui Dumnezeu prin intermediul Sfintelor Taine. Una dintre aceste Sfinte Taine este Taina Cununiei, legătura sfântă şi binecuvântată de Dumnezeu dintre bărbat şi femeie.

Omul în plinătatea lui a fost creat de Dumnezeu, de la început ca bărbat şi femeie: ”Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.” (Facere 1, 27)

De la acest verset porneşte toată concepţia Bisericii Ortodoxe despre sexualitatea umană. Aşa cum observaţi, două mari concluzii se trag din acest verset:

1. omul este făcut după chipul lui Dumnezeu ( şi asta înseamnă că e veşnic, creator, liber, și că are rațiune, tinzând în iubirea lui mereu către Cel care l-a creat)

2. omul este creat de la început ca bărbat şi femeie.

Reunind pe cele două ajungem la următorul rezultat: unirea bărbatului şi a femeii trebuie să aibă ca rezultat asemănarea omului cu Dumnezeu. De fapt unirea celor doi trebuie să-i ajute spre drumul mântuirii, spre drumul apropierii de Dumnezeu şi intrării în Împărăţia Cerurilor. Familia nou întemeiată trebuie să aducă roade… şi ce rod mai frumos există în lume decât viaţa?

Bărbatul şi femeia se unesc în Taina Cununiei ca să fie sprijin unui altuia pe drumul greu al eliberării de patimi şi al îndumnezeirii. Iubirea celor doi se va manifesta sufleteşte dar şi trupeşte, pentru că omul este şi trup şi suflet. Rodul iubirii trupeşti este viaţa pruncului care apare în pântecele mamei. În viaţa de familie înveţi ce este iubirea exersând-o în preajma copiilor şi a soţiei (soţului) şi apoi ieşi în societate pentru a-ţi arăta această iubire faţă de toţi oamenii.

În esenţă unirea dintre bărbat şi femeie trebuie să aducă roadele Duhului Sfânt: viaţă, pace şi iubire în definitiv.

Când unirea dintre soți aduce un aport negativ familiei şi societăţii întregi atunci Biserica atenţionează şi sancţionează ferm păcatul, pentru ca nu cumva proliferarea lui să contagieze întreaga comunitate.

Dacă ar fi să aruncăm o privire asupra familiei aşa cum o vedem noi astăzi în societate, observăm o înrăutăţire vizibilă şi constatăm cum noi oamenii avem o înţelegere tot mai greşită asupra scopului acestei uniri.

Nu e nevoie să umplem hârtii întregi despre aceste efecte negative, le putem înţelege doar din câteva cuvinte:

• fenomenul pornografiei,

• sexualitatea promovată excesiv în toate mediile sociale,

• frustrări în rândul tinerilor,

• tot mai multe cupluri care prefersă să triască în concubinaj,

• homosexualitate,

• contracepţie,

• avorturi,

• numărul divorţurilor în creştere,

• amploarea pe care a luat-o fenomemul adulterului (înşelarea soţului sau soţiei),

• creşterea incredibilă a numărului de boli cu transmitere sexuală

Şi toate acestea se întâmplă în principal din cauza pierderii credinţei omului în Dumnezeu şi depărtării lui de viaţa Bisericii. Oamenii nu mai au repere după care se se ghideaze şi pe care să le urmărească, şi din acest motiv îşi fac idoli din omul modern, cosmetizat bine în afişele ”standard”, cu o carieră de succes, faimos şi cu mulţi bani.

Fuga după cele trupeşte ne usucă şi ne semnalizează şi mai acut dorinţa în noi după cele sufleteşti. Fuga după plăcerile trupului, după bani, faimă şi succes i-a făcut pe unii să înţeleagă că totul e o vânare de vânt aşa cum spune Solomon: „M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt.” (Ecc. 1,14)

Degradarea continuă a familiei în societatea în care trăim, şi implicit a membrilor ei, arată încă odată înţelepciunea poruncilor lui Dumnezeu, şi efectele negative ale neascultării lor.

Cum poţi acuza Biserica Ortodoxă că susţine fecioria şi curăţia tinerilor, unirea binecuvântată de Dumnezeu a bărbatului şi a femeii, naşterea de prunci, condâmnând relaţiile intime înainte de căsătorie, contracepţia, avortul, adulterul, şi desfrânarea, când vezi cum „viaţa” pe care o propune societatea are ca efect până la urmă suferinţa și moartea?

Cum poţi să acuzi Biserica Ortodoxă că este învechită în poruncile ei, când efectul ascultării de Dumnezeu este viaţă, bucurie, iubire, sfinţenie, milă, iertare şi tot ce este mai frumos pe lume? Cum poţi da mai mult credit îndoielnicii moralităţi pe care o propune societatea când observăm cu toţii efectele ei negative asupra noastră? Omul fără Dumnezeu nu va fi fericit niciodată, ci va avea doar anumite bucurii trecătoare, care tot din mila şi bunătatea lui Dumnezeu le primeşte, chiar dacă nu ştie asta.

Societatea propune libertinajul iar Biserica propune libertatea. Fericitul Augustin spune „iubeşte şi fă ce vrei!”. Asta înseamnă că libertatea mea de alegere e limitată de iubirea pe care o port celorlalţi din suflet. Fac ce vreau, dar oare faptele mele nu dăunează celorlalţi? Iubind, observi că multe din dorinţele tale îţi aduceau doar ţie plăcere, căuzând însă suferinţă aproapelui tău.

Sexualitatea umană, aşa cum este ea prezentată pe canalele media, este străbătută de romantism şi obţinerea plăcerii cu orice scop. Poţi face sex oricând, cu oricine, oriunde, atât timp cât asta vrei şi asta te face fericit, chiar dacă îţi înşeli soţia, chiar dacă-ţi faci partenerul să divorţeze, chiar dacă aduci suferinţă copiilor, chiar dacă distrugi familia altuia, chiar dacă e doar o aventură de o noapte… totul doar pentru plăcerea de moment. După puţin timp acea plăcere scurtă se va întoarce în viaţa ta prin multă suferinţă, şi asta pentru că tu însuţi ai cauzat suferinţă altora.

Sexualitatea umană în perspectiva societăţii desacralizate în care trăim are ca finalitate doar plăcerea, îndiferent de suferinţa directă sau indirectă pe care o cauzează.

Sexualitatea umană în perspectiva Bisericii Ortodoxe are ca finalitate viaţa veşnică, iubirea dintre oameni, naşterea de copii, şi în definitiv binele tuturor.

(Claudiu Balan)