Așa numita ”planificare familială”
Potrivit cuvîntului lui Dumnezeu copiiisunt nu atît avuție a părinților, cît bun al lui Dumnezeu: ”iată fiii sunt moștenirea Domnului” (Ps 126, 3). Ce mamă ar putea spune: ”voi avea rod?”. Ce tată ar putea spune: ”voi avea fiu”? Zamislirea și nașterea nu se săvârșesc fără Purtarea de grijă dumnezeiască: amîndouă sunt lucrarea lui Dumnezeu, dar al lui Dumnezeu! (Sfântul Filaret al Moscovei)
”Trebuie să avem încredere absolută în purtarea de grijă dumnezeiască și, ca să zic așa, să nu planificăm copiii, fiindcă pe copii îi dă Dumnezeu și numai El știe câți copii să dea – El și nimeni altcineva. Ce/i drept, unii se hotărăsc fiindcă viața a devenit grea, să aibă un copil și deaceea se păzesc. Totuți aceasta este un mare păcat, căci creștinii cu pricina arată, că își rînduiesc viața, cred ei, mai bine decît le/o rînduiește Dumnezeu. Fiind mîndri, subestimează purtarea de grijă Dumnezeiască, or Dumnezeu vede și dispoziția sufletească, și situația economică a acestor creștini, vede și multe altele pe care noi nu le vedem și nu le știm.
Și dacă familia este sărăcă și abia îi ajung mijloacele materiale ca să întrețină un singur copil, Cel care știe toate se poate îngriji și de întărirea economică a familiei. Pe cei ce se străduiau să capete copii fie prin fecundare artificială, fie prin înfierea de prunci (ca dorință doar de avea copil cu orice preț, nu ca faptă bună), starețul îi lămurea că Dumnezeu i/a lipsit de prunci spre binele lor, și că nu trebuie să caute să obțină prin mijloace omenești ceea ce doresc, fiindcă mai apoi se vor convinge că spre folosul lor nu le-a dat Dumnezeu copil, și că trebuie să ținem minte bine că bun este doar lucru potrivit cu Voia lui Dumnezeu, nu cu încăpăținarea și neputințele noastre omenești. Multora Dumnezeu nu le dă copii ca să iubească pe toți copiii ca și cum ar fi ai lor.
Să amintim și pe drepții Ioachim și Ana, care au rămas fără de copii până la bătrînețe, lucru care în vremea aceea era socotit o mare nenorocire, și poporul îi jignea pentru aceasta. Dumnezeu știa știa totuși că din ei se va naște Maica Domnului, care, la rîndul său, îl va naște pe Mântuitorul tuturor oamenilor, pe Domnul nostru Iisus Hristos! Alți părinți își fixează ca scop nașterea de mulți copii, și Dumnezeu bineînțeles le îngăduie, fiindcă respectă libertatea voinței omului, precum și, căuneori nu suportă, să zic așa, cîrtelile noastre, și de aceea ne lasă în voia noastră. După aceea însă părinții cu mulți copii se ciocnesc cu o mulțime de probleme: supraevaluîndu-și puterile, aduc pe lume, să zicem opt copii, iar ca rezultat nu pot face mulțimii grijilor legat cu creșterea unui asemenea număr de copii.
Dumnezeu însuși stabilește numărul copiilor din familie: îndată ce vede că părinții nu s/ar descurca nici măcar cu un copil, îndată pune capăt nașterii de prunci. Cei care năzuiți să dobândiți prunci cu de-a sila! Lăsați lucrul acesta pe seama lui Dumnezeu, fiindcă el știe vremea potrivită! Unii, cu toate că nu sunt bine rânduiți duhovnicește, îl ”presează” pe Dumnezeu ca să le dea copil atunci cînd vor ei. Fiind iubitor, Dumnezeu le dă copil, însă ei văd în scurtă vreme că pruncul, crescînd, devine nervos, fiindcă a moștenit patimile părinților săi, și ei însăși cad într-o neliniște și mai mare, fiindcă au dobîndit prunc care le-a moștenit – fără vină – patimile, de care ei nu s/au îngrijit să se curățească înainte de a cere cu stăruință copil de la Dumnezeu.
Așadar, soții trebuie să se încredințeze pe deplin lui Dumnezeu și să nu împiedice Voia Lui. Să-l lase pe Dumnezeu să facă ce vrea El, fiindcă așa se va sălășlui în sufletele lor și le va acoperi familia Harul Lui, binecuvîntarea Lui!” (Starețul Paisie Aghioritul)
Așa numita ”planificare familială”
Potrivit cuvîntului lui Dumnezeu copiiisunt nu atît avuție a părinților, cît bun al lui Dumnezeu: ”iată fiii sunt moștenirea Domnului” (Ps 126, 3). Ce mamă ar putea spune: ”voi avea rod?”. Ce tată ar putea spune: ”voi avea fiu”? Zamislirea și nașterea nu se săvârșesc fără Purtarea de grijă dumnezeiască: amîndouă sunt lucrarea lui Dumnezeu, dar al lui Dumnezeu! (Sfântul Filaret al Moscovei)
”Trebuie să avem încredere absolută în purtarea de grijă dumnezeiască și, ca să zic așa, să nu planificăm copiii, fiindcă pe copii îi dă Dumnezeu și numai El știe câți copii să dea – El și nimeni altcineva. Ce/i drept, unii se hotărăsc fiindcă viața a devenit grea, să aibă un copil și deaceea se păzesc. Totuți aceasta este un mare păcat, căci creștinii cu pricina arată, că își rînduiesc viața, cred ei, mai bine decît le/o rînduiește Dumnezeu. Fiind mîndri, subestimează purtarea de grijă Dumnezeiască, or Dumnezeu vede și dispoziția sufletească, și situația economică a acestor creștini, vede și multe altele pe care noi nu le vedem și nu le știm. Și dacă familia este sărăcă și abia îi ajung mijloacele materiale ca să întrețină un singur copil, Cel care știe toate se poate îngriji și de întărirea economică a familiei.
