Cum să atrag atenţia unui băiat dacă nu mă machiez

 

Cineva acum câteva zile a căutat pe internet „cum sa atrag atentia unui baiat daca nu am voie sa ma machiez” şi a ajuns la noi pe site. Multe lucruri caută oamenii pe internet, aţi fi foarte surprinşi dacă aţi vedea ce fel îl întreabă oamenii pe Google despre problemele lor ca şi cum ar fi cel mai bun prieten, şi ca şi cum n-ar avea pe altcineva să le răspundă. Oamenii au multe întrebări la care vor răspuns dar la multe dintre ele se ruşinează să întrebe, fiind probleme mai delicate.

Îmi aduc aminte un slogan frumos pe care l-am auzit la Discovery şi mi-a rămas în minte: „the beauty is in the eye of the beholder” (frumusețea este în ochii privitorului) şi care m-a făcut să înţeleg că nimeni şi nimic nu este frumos sau bun pentru toată lumea şi la fel nimeni şi nimic nu este urât sau rău pentru toţi. Frumuseţea este în ochii celui care priveşte, şi nu este ceva de sine stătător. Totul este personal în lumea aceasta, inclusiv frumuseţea. Frumuseţea este relaţia specială care se creează între două persoane.

 

Mama îmi este aşa dragă pentru că o iubesc mult, dar poate în ochii altora e doar o femeie de 46 de ani. În ochii mei părintele duhovnic este luminos şi blând şi cu drag mă gândesc la chipul şi la vorbele lui, dar poate în ochii altora este doar profesorul de facultate care le-a pus o notă proastă. Soţia mea mi-e dragă şi o iubesc mult şi când mă uit la ea văd toţi ani pe care i-am petrecut împreună şi toate clipele frumoase prin care am trecut, dar poate în ochii altora este doar Iulia, colega lor de birou. Nu machiajul creează frumseţea ci relaţia personală dintre două persoane.

Dar dacă totuşi vrei să atragi atenţia unui băiat, îţi recomand un altfel de machiaj:

Oare blandetea nu este ”machiaj” nepretuit, care lumineaza si cele mai intunecate inimi?!? Un chip bland va patrunde pana in adancul sufletului. Culorile unui chip bland, nu se sterg niciodata de pe fata, intodeauna raman zambetul drag si ochii caldurosi in sufletul celor din jur, chiar si atunci cand ploua, chiar si atunci cand este intuneric, chiar si atunci cand abia m-am sculat dimineata din pat.

Smerenia si ascultarea, haine stralucitoare de mult pret, pe care cand le port sunt ca mierea pentru cei din jur, pentru ca o femeie smerita intodeauna va indulci si pe cel mai “acru” dintre semenii nostri.

Margaritar nepretuit ce sta in piept este dragostea de mama si sotie,  care straluceste chiar si dupa moarte. Ce copil nu-si va aminti, si nu va povesti si nepotilor de dragostea mamei lui? Ce sot nu-si va aminti pana dincolo de mormant, de grija si devotamentul sotiei sale?

Milostivirea, este cea mai frumoasa poseta din lume, pe care o cinstesc si o pomenesc toti cei  flamanzi si insetati. Ar fi bine sa nu iesim din casa fara acest accesoriu al darniciei. Cu aceasta poseta vom merge pana la Judecata de Apoi, si-atunci vom vedea pe deplin adevarata sa utilitate, atunci vom vedea ca tot ce am dat celor necajiti din ea vom gasi insutit si inmiit inapoi.

Credinta si rabdarea, sunt incaltamintea care ne dau statura perfecta, ale carei talpi nu se tocesc nici in cele mai mari gropi, ba din contra, atunci se slefuiesc si stralucesc cel mai tare: “Cand le tinem in picioare in noroiul cel mai mare!”

(Claudiu Balan)