Dragostea care nu doare
 Dragostea care nu doare
 n-are roadă numai floare
 n-are lacrimi, ci-nșelare
 n-are viață – numai pare.
 
 Dragostea care nu plânge
 nu se-aprinde, ci se stinge,
 nu se-nalță,  ci coboară,
 nu învie, ci omoară!
 
 Dragostea ce nu-i fierbinte
 nu te crede, ci te minte,
 nu e-n soare, ci e-n ceață,
 nu-ncălzește, ci îngheață.
 
 Dragostea ce nu-i curată
 nu trezește,  ci îmbată,
 nu rămâne, ci trădează,
 nu-nălbește,  ci-ntinează.
 
 Numai Dragostea Divină
 nu te arde,  ci te-alină,
 nu te lasă, ci te ține
 orice trece și-orice vine.
 
 Numai dragostea frumoasă
 legământul nu și-l lasă
 și cununa nu-și desparte
 nici în viață, nici în moarte!
Traian Dorz
