Nu am, Maica mea Preasfântă
Nu am, Maica mea Preasfântă, roade bune de-adunat:
La tot pasul, eu greşelii totdeauna am urmat
Şi, căzând în ea, Stăpână, de nimica m-am făcut –
***
Mă aşteaptă Domnu-n capăt – cum să fac să vin la El?
Cum să pun şi eu cu râvnă un pas cât de mititel?
Sunt, de patimi, grea,-ntuneric mă acoperă grozav,
Mi-e ţărâna răzvrătită, sufletul îmi e bolnav!
***
Inima mi-e rea, Stăpână, din ea, ies numaidecât
Patimi multe, din adâncul de-ntuneric zăvorât…
Cum să fug de ale mele aplecări către păcat?
Cum să mă dezbrac de mine ca de-un lucru lepădat?
***
Aş fugi –dar unde, oare, eu de mine să m-ascund?
Oriîncotro mi-ar fi paşii, tot în mine mă afund…
Numai de-ar muri cu totul omul vehi al patimii,
Chiar şi rămâmând în mine, de mine m-aş izbăvi.
***
Mă rog, Maică Preacurată, însăţi tu să mă preschimbi
În ţărâna aşternută sub piciorul ce îţi plimbi
Când treci, sârguind prin lume, gânduri bune să aduci
Şi iubire între oameni, din sudoarea Sfintei Cruci.
***
Fă-mă viu rărunchi de cântec învelit într-un cuvânt
De-nchinare şi slăvire. Dă-mi, spre Domnul, mult avânt
Ca, din capăt de cărare, unde stau nepriceput,
Să pun azi şi eu pe Cale pasul meu de început.
Dianora Ioana
