Teologii bucureşteni au depus jurământul
Absolvenții Facultății de Teologie din București au depus astăzi, 26 iunie 2014, jurământul de credință față de Biserica Ortodoxă. Evenimentul a avut loc în Biserica „Sfântul Spiridon Nou” din Capitală, după Sfânta Liturghie oficiată de preoții profesori.
La acest moment festiv, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj tinerilor teologi intitulat: „Bucuria academică, speranță și responsabilitate misionară”, din care redăm un fragment: „Este nevoie de mărturisirea curajoasă a adevărului credinţei în Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul lumii, a valorii eterne a persoanei umane şi a iubirii generoase ca împlinire a vieţii umane. Deşi astăzi nu ni se cere să fim martiri, totuși ni se cere să fim permanent fideli sau credincioși legământului de la Botez: să ne lepădăm de Satana şi să ne unim cu Hristos, să ne eliberăm de păcate prin pocăință şi să căutăm sfințenia izvorâtă din rugăciune şi fapte bune. Provocările lumii contemporane sunt multiple şi mari. De aceea, și slujirea misionară a Bisericii trebuie să dezvolte direcții multiple de preocupare, de gândire spirituală şi acțiune misionară, vizând toate sectoarele vieții sociale. În acest sens, fiecare promoție de absolvenți în Teologie oferă o șansă aparte îmbogățirii activităţii noastre bisericeşti, nu numai în plan pastoral, ci și în plan cultural, social-filantropic şi misionar”.
Mesajul a fost citit de Părintele Consilier David Pestroiu de la Sectorul Învățământ și Activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
După citirea mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost oficiată slujba Te-Deum-ului, apoi absolvenții au depus jurământul de credință. Evenimentul s-a încheiat în Amfiteatrul „Dumitru Stăniloae” din cadrul Facultăţii de Teologie, cu un curs festiv, potrivit Radio TRINITAS.