Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon

Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon

Mărturisirea dumnezeirii lui Hristos ca Logos întrupat şi Fiu veşnic al Tatălui ceresc, rămâne până la sfârşitul veacurilor condiţia mântuirii sufletului omenesc.
„Pe cel ce mă va mărturisi pe Mine în faţa oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu în faţa Tatălui care este în ceruri” (Matei 10, 32); zice Hristos, iar mai apoi „Cu inima se crede în vederea-ndreptăţirii, iar cu gura mărturiseşti în vederea mântuirii”, zice sfântul apostol Pavel (Romani 10, 10). Sunt cuvintele acestea etern valabile, pentru că sunt rostite de Dumnezeu, către toţi cei care doresc a fi număraţi între cetăţenii împărăţiei Sale.
Mărturisirea frumuseţii dumnezeirii lui Hristos şi a puterii adevărului Său, sunt în fapt mărturisirea părtăşiei la viaţa Lui, la patimile,la moartea şi la învierea Lui. La Înălţarea Lui şi la viaţa de comuniune a Sfintei Treimi, în Biserică prin Hristos şi în Duhul Sfânt.
Aceasta este Calea, singura Cale, dată de către unicul Mântuitor, cu a cărui Viaţă au căutat să se asemene toţi acei care acum sunt împreună cu El birutori, asupra păcatului şi asupra morţii, bucurându-se în ceruri. Drepţii şi sfinţii, prin viaţa lor cu totul închinată şi jertfită, iubirii şi slujirii lui Dumnezeu şi aproapelui, dar şi prin cuvintele de mărturisire ale credinţei, ale iubirii şi apartenenţei lor lui Hristos au săvârşit calea, devenind ei înşişi cale şi model de credincioşie, de sfinţenie şi de mărturisire.
În orice categorie socială ne-am afla, pe orice treaptă de slujire am fi, dotaţi cu mai mulţi sau mai puţini talanţi, între zecile de mii de sfinţi, vom găsi exemple potrivite nouă,potrivi te vieţii şi situaţiei noastre de pe pământ.
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este icoana medicului creştin. Chipul doctorului „fără de plată” (care a primit însă, multă plată de la Hristos) care stăpâneşte desăvârşit ştiinţa medicală, iar prin credinţa sa puternică şi viaţa sa curată, primeşte de la Hristos harisma,darul, tămăduirii bolilor.

S-a născut în Bitinia – (Asia Mică) în prima jumătate a secolului al III-lea dintr-un tată păgân Evstorghie şi o mamă creştină Evula, care, i-a insuflat de micului copil evlavia şi credinţa în Iisus Hristos. Mutându-se mama sa devreme,lacele cereşti,copilul Pandoleon(cel cu totul leu) a rămas orfan, tatăl său ofiţer în armata romană l-a îndrumat spre studiul filosofiei şi literaturii. Terminându-le strălucit, datorită inteligenţei şi seriozităţii sale, a fost primit ca discipol al celui mai de seamă medic al vremii Eufrosim, medicul curţii imperiale, şi medicul personal al cezarului Maximian. De la acesta învăţă ştiinţa medicală a tămăduirii bolilor. Tânărul discipol, a fost îndrăgit de către împăratul Maximian,pentru excepţionalele sale calităţi, şi îl dorea ca să-i devină medic personal. Dar Hristos-Dumnezeu l-a chemat pe tânărul medic Pandoleon în slujba Sa, ca medic nu doar al trupurilor ci şi al sufletelor.
În urma marii persecuţii din Nicomidia, anii 230 – 238 când din porunca lui Diocleţian au fost arşi de vii douăzeci de mii de creştini, rămăsese un preot,

devenit mai târziu sfântul Ermolae, care slujea clandestin împreună cu câţiva creştini. Acesta îl vede pe tânărul medic, frumos şi curat, cu sufletul şi cu trupul, şi-i vorbeşte îndelung despre marele tămăduitor Iisus Hristos şi despre multele Lui vindecări. În sufletul curat şi luminat al lui Pandoleon, încolţeşte credinţa de nezdruncinat în Iisus Hristos şi iubirea aprinsă faţă de persoana Sa. Aceastea îi sporesc când prin rugăciunea sa, Domnul învie un copil mort de pe urma unei muşcături de viperă. În urma acestei întâmplării se botează şi primeşte numele de, Pantelimon, care înseamnă „cel mult milostiv”. De aici înainte, întreaga sa viaţă şi-o va dedica predicării Evangheliei lui Hristos, vindecării şi mângâierii bolnavilor şi suferinzilor. Casa sa devine cabinet medical şi spital, unde se adunau mulţimi de bolnavi, săraci şi suferinzi pe care îi mângâia şi tămăduia prin cuvântul sfânt, miluindu-i din propria sa avere. Tatăl său s-a supărat la început pentru acceptarea de către fiul său Pantelimon, a credinţei în Hristos, indignându-se apoi de modul său de viaţă. Ca om se gândea la câştigul important care l-ar fi avut fiul său, dacă ar primi bani pentru vindecările făcute, mai apoi însă a primit şi el sfântul botez , sfârşind ca un bun creştin.
Vestea tămăduirilor făcute de Sfântul Pantelimon s-a răspândit în tot imperiul roman, mai ales că tânărul medic a tămăduit un orb, fost dregător împărătesc şi alţi câţiva bolnavi pe care dascălul său Eufrosin şi nici alţi medici nu reuşiseră să-i vindece.
La început a stârnit admiraţie printre dascăli şi printre foşti săi colegi, care credeau că „însuşi duhul lui Hipocrate” sălăşluieşte în tânărul Pantelimon. Mai apoi cuprinşi de invidie şi ură, au făcut plângere împotriva lui, împăratului Maximian, denunţându-l că este creştin. Pantelimon cu nevinovăţia şi demnitatea-i recunoscute, nu a negat acest fapt, ci a mărturisit cu mult curaj, adevărul luminos al Evangheliei lui Hristos, demascând în acelaşi timp mincinoasa şi înşelătoarea învăţătură idolatră, pe care o practicau împăratul şi dregătorii lui.
Cu multă iubire creştină Pantelimon ,a tratat un paralitic, vindecându-l prin credinţa şi prin harul său tămăduitor, chiar în prezenţa împăratului. Plin de furie tiranul împărat a poruncit să fie arestat supunându-l unor torturi inimaginabile, iar mai apoi momindu-l cu demnităţi şi onoruri împărăteşti spre a-l determina să-şi renege credinţa. Spre a-l descuraja au fost prinşi toţi creştinii din Nicomidia şi martirizaţi împreună cu preotul lor, sfântul Ermolae, duhovnicul sfântului Pantelimon. Sfântul plin de har şi iubire dumnezeiască, a răbdat cu tărie torturile, Hristos vindecându-i rănile de fiecare dată.
Descurajaţi, soldaţii împărăteşti văzând că prin aceste minuni, care întăreau cuvintele sfântului în mărturisirea sa, mai mulţi se converteau la credinţa în Hristos, i-au tăiat capul, într-o zi de 27 iulie, pe când avea doar 24 sau 25 de ani.
Vindecările sale au continuat şi după moartea sa, arătând că este viu în ceruri cu sufletul, mare apărător creştinilor şi vindecător de boli celor ce i se roagă şi-l cheamă cu credinţă şi prin trupul său nestricat.
Se bucură de o mare cinstire în întreaga Biserica Ortodoxă,iar părticele din moaştele sale se găsesc şi în Ţara noastră, la Mânăstirile Hurezi, Agapia, Ciolanu, Negru-Vodă şi Neamţ.
Capul său însă, se găseşte la Marea Mânăstire din Sfântul Munte Athos care îi poartă numele. Sub ocrotirea sa duhovnicească în această mânăstire au trăit zeci de cuvioşi părinţi între care şi sfântul Siluan Athonitul. Sfântul Pantelimon rămâne pentru toate timpurile un frumos model de trăire şi mărturie creştină, un mare sfânt doctor tămăduitor şi ocrotitor al celor care alină şi vindecă suferinţele omeneşti. Este sfântul ocrotitor al multor biserici din ţara noastră şi mai nou a unor aşezăminte medicale şi poiclinici.Numele său este purtat cu iubire şi cu evlavie, decătre mulţi monahi şi creştini.
„Purtătorule de chinuri, Sfinte şi Tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre” (Tropar).

Arhim. Andrei Coroian