Cuvântul Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir la începutul Sfântului și Marelui Post

Iubiți întru Hristos frați și surori,
Cu Doamne ajută am ajuns în prima zi Sfântului și Marelui Post, premergător luminatului Praznic al Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Acum, am intrat de această deosebită perioadă de asceză, să ne pregătim moral și duhovnicește pentru a petrece Postul spre folosul nostru duhovnicesc.

Să ne cercetăm cu asprime faptele, conștientizând cât de vătămător este păcatul și cerând ajutorul lui Dumnezeu, să ne înarmăm cu tărie spre a reveni pe drumul cel binecuvântat al mântuirii și pentru a da uitării căile cele stricăcioase ale ispitelor. Să ne cutremurăm și să ne smerim cu toții, îngenunchind în fața Dreptului Judecător, cerând mila și iertarea Celui Drept și Atotputernic, în numele păstrării Credinței și în numele propășirii noastre ca popor care trăiește în Legea Domnului.
Iubiți credincioși,
Unindu-ne în rugăciune și în dragostea pentru Hristos, să petrecem Sfântul și Dumnezeiescul Post lăsând pentru totdeauna păcatele cele pierzătoare de suflet, spre a ne putea numi cu adevărat copii ai Bisericii lui Hristos și pentru a putea ajunge cu veselie curată în ziua în care cerul și pământul va vesti vestea cea mare, că HRISTOS A ÎNVIAT! pentru ca și noi la rându-ne să înviem și să trăim veșnic întru El. Dumnezeu să ne ajute și să ne ferească de toate relele cel văzute și cele nevăzute. Amin!

Cu arhiereşti binecuvântări,

+ VLADIMIR,

MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE