„La celălalt să te duci cu paşi de porumbel. Aşadar, să te apropii de el în mod delicat şi cu blîndeţe, pentru că semenul tău are şi el fricile şi supărările sale. Are şi aşa destulă greutate pe suflet, ca să-i mai adaugi şi tu“. (Cuviosul Iustin Popovici)
Ce bine și ce frumos este cînd se adună oamenii laolaltă și stau de vorbă despre una-alta. E bucurie mare cînd se întîlnesc doi prieteni care nu s-au văzut demult și au atîtea să își spună, ori cînd se reunesc familii mai mari sau mai mici, la cîte un eveniment deosebit. Însă, cu toată bucuria, mai apar uneori și situații jenante, care ar putea lipsi, dacă oamenii ar fi delicați unii cu alții și s-ar gîndi, înainte de a deschide gura, la ce ecou vor avea cuvintele lor în sufletul celui cu care vorbesc.
Puișor, pe cine iubești tu mai mult, pe mama sau pe tata ?
O astfel de întrebare aresată unui copil, este o cruzime. Astfel de întrebare îl determină pe copil să cîntărească iubirea mamei și iubirea tatălui, înainte de a da un răspuns. Cum îl iubește mama, cum îl iubește tata, ce îi dă mama, ce îi dă tata, cum se manifestă dragostea fiecăruia? Îl pune să judece ceva ce nu e de judecat. Îl pune să compare doua iubiri de nemăsurat. Cine ești tu, cel care întrebi asa ceva un suflet de copil care își iubește părintii nemăsurat ? Cine te-a pus pe tine să-i cîntărești iubirea părinților ?
Sunt convinsă că nu te-ai gîndit, înainte de a întreba asa ceva, la ce furtună poți dezlănțui în sufletul copilului. E o întrebare crudă, fără milă, fără iubire. De multe ori, copii răspund inteligent : ” pe amîndoi îi iubesc la fel de mult ”. Bravo lor! Dar acum, ia gîndește-te că s-ar putea ca mama să rămînă mai mult în preajma lor și să se ocupe de educația lor (lucru firesc, cît se poate de normal), iar asta înseamnă multă răbdare, iubire, dăruire, educația presupunînd să îndrepți ramurile strîmbe, să tai ramurile uscate, nepotrivite și să le întărești sau să sădești ramuri și semințe bune, sănătoase. Asta uneori doare, că sunt dureri de creștere, dar sunt necesare.
Iar cînd vine tata acasă de cele mai multe ori își găsește copii hrăniți, îmbăiați, în pijama, pregătiți de culcare. El vine, le dă pupicul de noapte bună și gata. Dacă un astfel de copil răspunde la întrebarea încălțată cu bocanci : ” Pe tata”, şi e şi mama de față, tu ești răspunzător de ceea ce simte mama, de rana făcută în inima ei.
Ramona Pop
Sursa: ”Apostolat în Țara Făgărașului”, nr. 41, iunie 2010, pag. 13
