Mîntuirea tîlharului

        A fost un bărbat pustnic, în părțile Eracliei Tebaidei, anume Pafnutie, despre care mulți spun lucruri bune. Acesta, dar, după multe osteneli ale sale, se ruga lui Dumnezeu să-i arate cu care sfinți este asemenea. Iar îngerul Domnului i s-a arătat lui și i-a zis: „Asemenea ești cu fluierarul din cetate.” Deci, el mergând cu osârdie la dânsul, îl întreba: „Cine ești tu și ce fel de viață ai ?” Iar el a zis: „Om păcătos, bețiv și desfrânat sunt.” Încă mai spunea că, nu prea de mult, venise de la tâlhărit. Dar Pafnutie îl întrebă dacă a făcut el, vreodată, vreun lucru bun. Iar el i-a zis lui: „Nici un lucru bun nu am făcut, fără numai că, pe când eram tâlhar, aflând ceilalți tâlhari o fecioară și voind să o batjocorească, eu am scăpat-o pe ea de dânșii și am dus-o, noaptea, petrecând-o până la casa ei. Încă, altă dată, iarăși, am aflat o femeie foarte frumoasă, rătăcind prin pustie și plângând și am întrebat-o de pricina plânsului ei, iar ea mi-a zis: „Nimic să nu mă întrebi pe mine, ticăloasa, ci, ca pe o roabă a ta, unde voiești, acolo să mă duci, căci bărbatul meu, de multe ori, a fost bătut, pentru o datorie de trei sute de galbeni și în temniță l-au închis și mi s-au vândut trei copii ca robi. Iar eu umblu, din loc în loc, și acum rătăcesc prin pustia aceasta, că, de multe ori, mă găseau și mă băteau. Și, iată, acum sunt trei zile, de când n-am gustat nimic prin pustia aceasta”. Deci, mi s-a făcut milă de dânsa și, ducând-o la peștera mea, cea din pustie, i-am dat ei trei sute de galbeni și am petrecut-o până la cetatea ei și am slobozit-o din datorie pe dânsa cu bărbatul și cu copiii ei.” Iar, după aceea, a zis Pafnutie către dânsul: „Mie, fiule, nu mi s-a întâmplat nici un lucru ca acesta, afară de ostenelile vieții mele. Că, vezi că sunt slăbit pentru nevoință, că nu în lene mi-am petrecut viața mea, însă mi-a descoperit mie Dumnezeu, despre tine, că prin nimic nu ești mai prejos, decât mine, în fapte. Deci, de vreme ce nu puțină grijă are Dumnezeu de tine, fiule să nu faci nedreptate sufletului tău”. Iar, el, îndată lepădând fluierul, cântările cele de fluier le-a schimbat în cântări duhovnicești și, mergând după stareț, în pustie, a petrecut trei ani cu nevoință desăvârșită și s-a învrednicit preafericitul la petrecerea cea cerească.