Dupa cum v-am informat in editiile noastre anterioare de stiri (click aici), restauratorii care lucrează în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, Israel, au dezvelit, pentru prima data dupa secole, lespedea de piatră aflata in cel mai venerat loc din lume destinat odihnei vesnice: Sfantul Mormant al lui Iisus Hristos.Situat în Biserica Sfântului Mormânt, în Orașul Vechi al Ierusalimului, Sfantul Mormânt a fost acoperit cu o placa de marmură cel mai probabil in anul 1555 dupa Hristos.piatra
„Placa de marmura care acoperea Mormântul a fost data la o parte, și am ramas surprinși de cantitatea de material care umplea spatiul de sub ea”, a declarat Fredrik Hiebert, citat de RT, un arheolog al Societatii National Geographic, partener în cadrul proiectului de restaurare.
„Va urma o analiză științifică lunga, dar vom avea, în cele din urmă, posibilitatea de a vedea suprafața de rocă originală pe care, conform tradiției, a fost asezat Trupul lui Hristos”.img_1956

Trupul lui Iisus Hristos a fost asezat pe un fel de „pat de înmormântare”, aflat in interiorul unei peșteri de calcar, în urma Răstignirii Sale de către romani. Hristos a Inviat după moarte, iar femeile care au venit să ungă trupul său, la trei zile după înmormântare, au vestit că Acesta lipsea.

Acest pat de înmormântare este acum închis intr-o structură mică, cunoscută sub numele de Edicula (din latinescul aedicula, „casa mica”), ultima dată reconstruita în 1808-1810, după ce fusese distrusa într-un incendiu. Edicula și Sfantul Mormânt din interiorul ei sunt, in prezent, in curs de restaurare de către o echipă de cercetători de la Universitatea Tehnică Națională din Atena, sub îndrumarea unui șef-conducător științific, Prof. Antonia Moropoulou.

Dezvelirea patului de înmormântare le ofera cercetătorilor o oportunitate fără precedent: aceea de a studia suprafața originală a celui mai sfant sit al Creștinismului. O analiză a rocii inițiale ar putea permite o ințelegere mai buna, nu doar a formei originale a interiorului Sfantului Mormant, ci, totodata, a modului în care a evoluat ca punct focal de venerare, din momentul identificarii sale pentru prima dată, de catre Sfanta Imparateasa Elena, mama Sfantului Imparat roman Constantin, în anul Domnului 326.

Un material video unic, continand imagini surprinse cu ocazia dezvelirii lespedei originale de piatra a Sfantului Mormant din Ierusalim, a fost pus la dispozitia dvs. in articolul de fata (vezi partea dreapta – Fisiere Media), intr-o incercare de a va dezvalui, la randul nostru, o parte din materialele ample pe care National Geographic – care a acoperit in exclusivitate evenimentul – a promis ca le va face cunoscute publicului in viitorul apropiat.

Sursa:lonews.ro

https://www.youtube.com/watch?v=k3M-DNo8B7U