În cadrul unei conferinte organizate in Ufa (Bashkiria, Rusia), in aceste zile, intitulata „1917-2017 – lecțiile unui secol”, Mitropolitul Nicon de Ufa și Sterlitamak declara:
„Putem numi Biserica Ortodoxă Rusă, drept Biserica a neo-martirilor și a neo-mărturisitorilor”, ale căror fapte au avut loc în secolul al XX-lea.
„Ei sunt cei care ocupa cel mai mare numar pe listele sfinților ruși. În prezent, doar 1774 de nume ale acestor noi mucenici și noi mărturisitori se regasesc în calendar. Aceste 1774 de nume de martiri au fost rezultatul unor cercetari meticuloase ale proceselor-verbale ale interogatoriilor. A fost necesar acest lucru, deoarece în anii respectivi statul a dat instrucțiuni, mașinii sale represive, să nu creeze cumva, din creștini, martiri pentru credință, asa incat i-au acuzat de diferite delicte.
Dincolo de acestea, a fost posibil să se colecteze fisele de anchetare, fotografiile, eseurile, scrisorile celor care au suferit pentru Hristos, in cazul a aproximativ 35.000 de oameni. Numărul total al victimelor, pe parcursul anilor de persecuție, este imposibil, insa, de stabilit acum, din cauza lipsei accesului la arhivele instituțiilor în cauză. Însă, în opinia cercetătorilor care apartin Bisericii, numărul celor care au suferit pentru credință poate ajunge la 500.000 de oameni. Toți acești oameni, nu au devenit sfinți ‘gratie’ persecuției, ci vieții lor evlavioase din ultimii ani de existență a Imperiului Rus, care a devenit leagănul cresterii unor viitori sfinți.
Suferința și sfârșitul lor martiric au revelat lumii modelul inaltarii vieții lor, loialitatea acestora față de Ortodoxie și de preceptele ei sfinte. Sângele vărsat de martiri, în mod paradoxal, i-a zguduit pe persecutori și a devenit sămânța renașterii credintei in Biserica, a oamenilor. Tocmai, în timpul acestei catastrofe a secolului XX, Biserica a oprit Rusia din marșul sau spre marginea prăpastiei. Puterea sfințeniei a depășit forța răului. Iar poporul rus, în majoritatea sa, cu toate acestea, a rămas fidel Ortodoxiei.
Conform recensământului populației din 1937, la apogeul propagandei anti-religioase în URSS, credincioșii, din rândul persoanelor cu varsta de peste 16 ani, constituia 56,7% din populație. Nu vom gresi, insa, daca vom spune ca, în realitate, numărul credincioșilor era chiar mai mare, dat fiind că, din motive lesne de înțeles, nu toată lumea se putea decide să isi declare convingerile proprii religioase. Iar asta, în ciuda faptului că Biserica, în acești ani, a fost practic anihilata. Spre exemplu, în Episcopia de Ufa, în 1939, din mai mult de 700 de biserici, nu a mai ramas decat una, cea a Sfantului Serghie, din Ufa, episcopul și membrii administrației eparhiale fiind arestați și executați, iar dintre cei peste 1000 de clerici, de dinainte de Revoluție, mai existau doar trei preoți inregistrati”.
