În urmă cu cîțiva ani, în biserica noastră, la Sfînta Liturghie erau prezenți ca de obicei mai mulți copilași, ce așteptau cu bucurie și nerăbdare momentul împărtășirii.
Cel mai micuț dintre ei, Robert, ajuns la vîrsta venerabilă de un anișor stătea cuminte în brațele mamei sale luînd aminte la ce se întîmpla în jurul lui.
Nu era prima dată cînd venea la biserică și știa foarte bine că părintele la un moment dat îi va da să guste din ceva foarte foarte bun. Dar oare mai era mult pînă atunci?
Sosise momentul heruvicului, așa că după obicei, rostind psalmul 50 am ieșit din Sfîntul Altar, pentru a duce tămîie întru miros de bună mireasmă duhovnicească.
Micuțul nemaiputînd răbda, cu mîinile întinse către mine a început să strige cît putea el de tare: Papă! Papă! Papă! Probabil era singurul cuvînt pe care îl mai știa pe lîngă mamași tata. Am rămas blocat. Îmi venea să zîmbesc dar să și lăcrimez.
Mă bucuram pentru că un copil de un an, mărturisea deschis în fața tuturor că el iubește și dorește Sfînta Împărtășanie. Minunat! Dar m-am și Întristat, gîndindu-mă că mulți sunt aceia care rămîn reci și indiferenți la chemarea: Cu frică de Dumnezeu cu credință și cu dragoste să vă apropiață!. Nu era și cazul acestui prunc.
Mă întreb cîți au înțeles și cîți au pus în inima lor ceea ce au văzut și ceea ce au auzit, de la micuțul Robert.
A fost cea mai frumoasă predică-mărturisire despre Sfînta Euharistie, din cîte am auzit sau citit în viața mea.
Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvîrşit laudă. (Ps. 8,2)
Sursa: www.calauza-ortodoxa.trei.ro.
