I se spune Sfânta Taină a Spovedaniei, deoarece şi de data aceasta între preot, penitent şi Dumnezeu se produce o minune, o mare lucrare tainică. Credinciosul se descarcă de păcate cu toată căinţa în faţa preotului şi Dumnezeu, fiind prezent în chip nevăzut, îl iartă şi îl dezleagă prin mâinile preotului. După ce credinciosul şi-a spus tot ce avea pe suflet, preotul îi pune mâinile pe cap zicându-i formula: „Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, cu harul şi cu îndurările iubirii Sale de oameni, să te ierte pe tine, fiule (N), şi să-ţi ierte ţie toate pă catele. Iar eu, nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te iert, şi te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. În timpul rostirii acestei formule preotul, având mâinile pe capul credinciosului, produce împărtăşirea harului divin, un transfer de energie a Duhului Sfânt. După învăţătura Bisericii Ortodoxe adevăratul săvârşitor al Tainelor este Mântuitorul Iisus Hristos, iar preotul este iconomul Tainelor Sfinte (I, Cor. 4,1). În cazul Spovedaniei, cel ce primeşte mărturisirea este Mântuitorul Iisus, iar preotul este doar un martor. După cum citim în Rânduielile Sfintei Mărturisiri: „Iată, fiule, Hristos stă nevăzut, primind mărturisirea ta cea cu umilinţă… Şi eu sunt numai un martor, ca să mărturisesc înaintea Lui toate câte îmi vei spune mie”. Preotul, în virtutea harului duhovniciei, împărtă-şeşte harul iertării păcatelor prin dezlegarea ce o face credinciosul. Aşadar, Mântuitorul Iisus Hristos, fiind de faţă la Taina Sfintei Spovedanii, datorită sincerităţii, căinţei şi zdrobirii de inimă pentru tot răul ce 1-a făcut, prin mâinile preotului slujitor, îl iartă pe cel ce stă în genunchi cu căinţă. Deci, cu alte cuvinte, la Taina Sfintei Spovedanii se produc următoarele: penitentul se descarcă de tot răul acumulat în timp, cu toată căinţa; preotul îl iartă şi îl dezleagă prin punerea mâinilor, iar harul (energia) Duhului Sfânt, în acel timp vine şi se revarsă peste acel credincios. De aceea se şi simte totdeauna o mare uşurare şi mângâiere după Spovedanie.
DE CE TREBUIE SĂ NE SPOVEDIM?
Omul este prin fire o fiinţă sociabilă, deci nu poate trăi singur. Tot aşa de adevărat este faptul că omul neputând trăi singur, nu poate să stea fără să comunice cu cineva şi, mai ales, s ă se deschidă sufleteşte aproapelui său, să-i spună păsurile sale. Parcă simţi o uşurare şi-o descărcare când găseşti pe cineva de încredere şii te destăinuieşti. Durerile şi rănile mele sufleteşti i le spun lui, el le primeşte şi mă compătimeşte. În acel moment, datorită compătimirii şi iubirii persoanei căreia m-am destăinuit, simt o mare linişte şi bucurie, simt că cineva mă mai iubeşte, că nu am fost părăsit definitiv; simt o revigorare sufletească. Este mare lucru ca în viaţa noastră, să ajungem „să ne bucurăm cu cei ce se bucură şi să ne întristăm cu cei ce se întristează” (Romani 12, 15). Atunci când vedem pe cineva că suferă, să intrăm în dialog cu el, să-1 întărim prin vorbe bune, să-i luăm, cu alte cuvinte, din durerea lui, şi să ne-o însuşim noi. Comunicarea, dialogul sunt absolut necesare. Dar mai mult decât acestea este mărturisirea în faţa duhovnicului. Te destăinui în faţa prietenului, îi spui tot ce ai pe suflet, îl doare şi pe el, dacă ţine la tine; îţi dă, eventual, un sfat sau, mai mult, se roagă pentru tine. Insă, un prieten, oricât de apropiat ar fi, altceva nu are ce să-ţi mai ofere, nu are cu ce să te mai ajute. Până aici merge afectivitatea umană. Dar Dumnezeu, prin mila Sa faţă de oameni, ne-a dăruit un mare ajutor: Sfintele Taine şi, în special, Taina Sfintei Spovedanii. La această Sfântă Taină, credinciosul, în afară de faptul că s-a destăinuit duhovnicului de tot ce are el mai intim, primeşte în plus de la duhovnic dezlegarea şi iertarea de acele păcate şi mai ales primeşte o mare putere de a învinge mai departe greutăţile vieţii. Primeşte energia harului Duhului Sfânt prin punerea mâinilor preotului. Numai preotul are această imensă putere de a dezlega de păcate şi de a împărtăşi harul Duhului Sfânt ca întăritor în viaţa noastră. Fără preot şi puterea lui sfinţitoare nu putem trăi o viaţă creştină sau, dacă o trăim, suntem ofiliţi duhovniceşte; trăim inconştienţi, în irealitate şi neadevăr. Mântuitorul a spus „Eu sunt Calea, Adevărul si Viaţa”. Altă cale şi adevăr nu există decât în Biserica Sa. Puterea de a lega şi a dezlega, Mântuitorul a dat-o numai Sfinţilor Apostoli şi aceştia la rândul lor episcopilor şi preoţilor prin hirotonie, prin punerea mâinilor pe cap: „Oricâte veţi lega pe pământ, vor fi legate şi în ceruri şi oricâte veţi dezlega pe pământ vor fi dezlegate şi în ceruri” (Mt. 18, 18; Ioan 20, 23). Deci puterea de dezlegare a păcatelor o primim numai aici pe pământ şi numai de la preoţi. Cel mai groaznic lucru este ca cineva să moară nespovedit, nedezlegat de păcate. Dincolo de mormânt nu-1 mai poate dezlega nimeni „nici chiar îngerii”. De aceea trebuie să ne spovedim, să ne descărcăm sufleteşte, să alungăm tot ce este negativ în fiinţa noastră umană. Să primim dezlegare şi iertare de toate păcatele şi relele ce le-am făcut în viaţă. Să primim pe Duhul Sfânt, Cel care ne va călăuzi în viaţa de dincolo.
SPOVEDANIA CONTRIBUIE LA VINDECAREA ARBORELUI GENEALOGIC
Fiecare om se trage dintr-o familie, iar mai multe familii apropiate ca grad de rudenie formează un neam. Fiecare neam are un arbore genealogic. Acest arbore genealogic diferă de la neam la neam. După cum un arbore este sănătos şi dă naştere altor ramuri sănătoase, dezvoltându-se foarte frumos, tot astfel se întâmplă şi într-un neam care este credincios, cu frica lui Dumnezeu şi naşte alte ramuri sănătoase şi credincioase, dezvoltând foarte frumos, în mod normal, acel arbore genealogic. Observăm la unii arbori cum încep să le apară câte o ramură uscată, după aceea altele şi altele, încet, încet, iar la un moment dat, observăm că o mare parte din acel arbore s-a uscat. Apoi, la scurt timp, el se usucă definitiv, deoarece nu 1-a îngrijit nimeni. Asemenea analogie putem să o raportăm la diferite neamuri de oameni care sunt necredincioşi. Păcatul se transmite de la tată la fiu; ori, acel păcat netratat macină şi roade în toţi membrii familiei. O bună parte din acei oameni nu-şi dau seama de acel lucru şi se trezesc după ani şi ani, după generaţii peste generaţii că „li s-a cam pierdut neamul”, cum se spune în popor, adică păcatul moştenit în familie şi netratat cu Tainele Bisericii a făcut ravagii. După cum medicina recunoaşte transmiterea caracterelor (genelor) de la tată la copil, tot astfel religia recunoaşte transmiterea păcatelor de la părinţi la copii. Dumnezeu spune, încă din Vechiul Testament, că pedepseşte pe copii pentru păcatele părinţilor până la al IV-lea neam (Ieşire, Cap. 20,5). De aceea, cei ce sunt căsătoriţi şi au copii, trebuie neapărat să se spovedească, să se cureţe de acele păcate pentru a nu se transmite copiilor lor. Să aibă conştiinţa împăcată că fii lor nu suferă pentru păcatele părinteşti. Observăm cum foarte mulţi copii se nasc bolnavi. In cele mai multe cazuri copiii se nasc bolnavi datorită păcatelor părinţilor, care nu le-au spovedit şi n-au primit dezlegare de ele. Un om păcătos care nu se spovedeşte, nu ţine rânduielile bisericeşti: post, rugăciune şi îl prinde sfârşitul vieţii în acea stare păcătoasă, este o ramură uscată la arborele genealogic al neamului său. Fiecare membru al unei familii care nu se mărturiseşte este o ramură uscată din arborele genealogic al neamului său. Cel mai important remediu pentru vindecarea arborelui este în special Sfânta Spovedanie deoarece aici sunt: curăţirea, tratamentul şi vindecarea.
protos. IOACHIM PÂRVULESCU Stareţ al Sfintei Mănăstiri Lainici – Gorj
