MERSUL CU ICOANA NAȘTERII DOMNULUI

Preoții obișnuiesc să meargă cu icoana nașterii Domnului vestind în parohie, venirea Fiului Lui Dumnezeu în lume. Este o sarcină veche pe care o poartă Biserica cu plăcere pentru că este un gest cu mandat apostolic, adică apostolii au făcut lucrul acesta și au lăsat în Biserică, și ucenicii lor au făcut și de 2000 de ani Biserica noastră face această vizită pastorală cu mai multe scopuri: în primul rând are un scop misionar, preotul trebuie să fie întotdeauna în familia credincioșilor. Noi ortodocșii avem icoana care ne reprezintă pe noi. Iar icoana Nașterii este cea care vorbește despre întruparea Fiului Lui Dumnezeu, pentru că temeiul cinstirii Sfintelor Icoane stă în întruparea Domnului Iisus Hristos pe care ochii oamenilor l-au văzut, apostolii L-au văzut iar ei au vorbit despre întruparea Fiului Lui Dumnezeu. De aceea, noi, preoții mergem din casă în casă, vestind Nașterea Domnului și sunt temeiuri în Sf. Scriptură când arătau cum preoții, episcopii mergeau în casele credincioșilor pentru a săvârși Sf. Liturghie. Mai mult, tradiția aceasta de a merge cu icoana o găsim scrisă chiar la Sf. Părinți în sec IV. Deci, cântarea pe care o vestim, troparul sau unii rostesc condacul ne aduce aminte de Roman Melodul care ne arăta cât de veche este tradiția aceasta și este foarte importantă, pentru că preotul merge nu numai să vestească nașterea, dar ochiul lui de apostol trebuie să urmărească în chip deosebit viața duhovnicească din parohie. În perioada apropiată Nașterii Domnului trebuie mers cu icoana Nașterii Domnului, și nu după, pentru ca noi preoții avem sarcină să invităm pe credincioși să se spovedească și să se împărtășească… Spre exemplu, duminica viitoare este duminica celor chemați la cină, și un cunoscător al vieții de parohie, trebuie să știe care nu s-a mai împărtășit și pe care trebuie să îl invit să îl îmbărbătez cum spune Sf. Apostol Pavel : “îndeamnă, mustră, ceartă cu toata îndelunga răbdare și îngăduința”. Apoi avem posibilitatea să vedem pe cei care sunt în suferință, și sunt destul de mulți iar actele caritabile trebuie să le îndreptăm și către cei care nu pot veni la Biserică și care au nevoie de ajutorul nostru. Acum în perioda Nașterii Domnului sunt credincioși care prin mâna preotului fac multe gesturi de milostenie și deci cu ocazia sărbătorii, trebuie să avem pachete și pentru oamenii aceștia care sunt amărâți și care așteaptă de la noi un semn de prețuire. Nu darul în sine, cât gestul ca preotul nu a trecut cu vederea este un act misionar de mare importanță. 
…Este cumva un prilej al preotului de a descoperi nevoile social- filantropice ale parohiei? Preotul fiind un liant între mădularele parohiei, unind posibilitățile de ajutorare ale unora cu nevoile de sprijin ale altora?
Cu ocazia mersului cu icoana Nasterii Domnului, ai ocazia să le vezi pe toate, și dacă faci lucrul acesta cu dragoste, nu îți rămâne nici o ușă închisă, ci ești așteptat ca o mare sărbătoare pentru că merge preotul acolo, ducând cuvântul Lui Dumnezeu, dar Dumnezeu merge o data cu el și lasă pace casei aceleia. Vizita pastorala este un semn de mare prețuire pe care preotul o arată comunității, de aceea e bine ca preotul să țină o legătură strânsă cu credincioșii. Dacă nu te-ai dus o data ai răcit relația definitivă. Nu numai de Nașterea Domnului se merge în casele oamenilor, ci și cu ocazia Botezului Domnului. Unii înainte mergeau pe 1 ale lunii când erau parohiile mai mici și sfințeau casele de fiecare dată. Prezența aceasta a preotului în casa fiecărui credincios este un semn de lucrare Dumnezeiască pe care preotul o săvârșește cu timp și fără timp.
..Atunci când preoții merg cu icoana Nașterii Domnului oferă unora iconițe, iar copiilor dulciuri. Care este valoarea acestui gest?
Preotul trebuie să ofere tot timpul.. ”mai fericit este a da decât a lua” ..sau de exemplu daca cineva îți oferă un ban, trebuie să treci și pe la alții care nu au și care din rușine nu pot deschide ușa și să le lași și acolo pentru că el îți spune de la început dacă are posibilități și atunci trebuie ajutat, făcând astfel un adevarat gest misionar.
Mersul cu icoana
Este unul dintre cele mai vechi obiceiuri legate de prăznuirea Naşterii Domnului, datând din primele veacuri ale Bisericii. Istoricii îl plasează chiar în secolul al IV-lea, când Naşterea Domnului se serba odată cu Boboteaza, la 6 ianuarie. Ziua de 5 ianuarie era zi de ajunare, când creştinii ţineau post aspru în cinstea Arătării Domnului, iar efortul lor duhovnicesc era plinit prin intrarea preotului cu Icoana în casele lor şi primirea binecuvântării.
Şi la români, obiceiul acesta este foarte vechi. În secolul al XVII-lea, diaconul Paul de Allep, călător pe meleagurile noastre, nota în cronica sa: „E de observat că în această ţară se obişnuieşte, în seara dinspre Naşterea lui Hristos, ca toţi preoţii din diferite târguri, însoţiţi de sărmani, de citeţi şi de corişti, să se ducă în cârduri, purtând icoane, şi să umble prin norod toată noaptea, vizitând casele boierilor şi urându-le bucurie. Astfel umblau ei toată noaptea, cântând Naşterea lui Hristos”. Obiceiul acesta face parte din tezaurul sufletesc al poporului român, alături de colinde şi celelalte tradiţii legate de Naşterea şi Botezul Domnului, atât de iubite de noi.
Cu toate acestea, mersul cu icoana are semnificaţii diferite faţă de colindul tinerilor, mult mai duhovniceşti. În timp ce colindătorii evocă evenimente şi persoane istorice de la Naşterea Pruncului Iisus, precum steaua ce s-a arătat pe cer („Steaua sus răsare…”), cei trei magi de la Răsărit şi uciderea pruncilor (Vicleimul), arătarea îngerilor pe cer, darurile magilor ş.a., mersul cu icoana semnifică primirea, în casele şi în vieţile noastre, a Celui ce se naşte „pentru noi şi pentru a noastră mântuire”. Cântările bisericeşti şi colindele relatează marele eveniment la timpul prezent: „Fecioara, astăzi, pe Cel mai presus de fire naşte…”, „Astăzi S-a născut Hristos…”, „Hristos se naşte, slăviţi-L!”. Astfel, noi, cei ce vieţuim într-un moment anume al istoriei, primim, în fiecare an, la Nașterea, Întruparea Dumnezeului Care se face om şi Care rămâne în acelaşi timp Dumnezeu.
Prin urmare, este o misiune şi o tradiţie în acelaşi timp…
Da. Umblatul cu Icoana este o slujbă săvârşită în afara zidurilor bisericii, pe străzi şi uliţe, prin case şi bordeie, prin curţi şi pe la ferestre. Preoţii şi dascălii vestesc, precum făceau odinioară crainicii, cu un fel de strigăt de bucurie ce nu poate fi oprit, că s-a născut lumii Mântuitor. Sărbătoarea Naşterii Domnului este prilej de bucurie, pace şi linişte sufletească. În aceste zile, mai mult decât oricând, ne deschidem porţile sufletelor pentru a dărui şi primi iubire şi căldură sufletească. Este sărbătoarea familiei şi casei. Odinioară, în seara de Ajun, creştinii din casă se reuneau la aceeaşi masă, pe care aşezau bucate, de care nu se atingeau până nu venea preotul cu icoana, care, după ce cânta troparul Naşterii, le blagoslovea odată cu întreaga casă. Apoi, stăpânul casei oferea din ele, de pomană, întâi pentru sufletele celor morţi, ca să se bucure şi ei de vestea cea minunată a Naşterii Domnului, şi în cele din urmă pentru sănătatea celor vii ai casei şi rodul câmpului. Aşa începea praznicul…
Şi în ziua de azi, creştinii primesc cu multă bucurie în casele lor pe părintele cu Icoana Naşterii, ca pe o binecuvântare a strădaniei lor de 40 de zile de post şi ca pe o întâmpinare mereu actuală a Întrupării Fiului lui Dumnezeu în timpul şi lumea noastră.