Spune-mi, cum am apărut pe lume?
Există seri când copiii în loc de povestea de seară vă roagă să le relataţi despre apariţia lor pe lume, despre timpul când erau micuţi de tot. Şi eu îi înţeleg – copilaşilor mei le este necasară o gingăşie şi o căldură deosebită. Iar cunoştinţele despre momentul „x” sunt necesare pentru simţirea deplină a dragostei părinţilor şi venirea lor în lume ca un dar a lui Dumnezeu.
De ce majoritatea oamenilor care află modul în care au apărut pe această lume, cu rare excepții, se confruntă cu un șoc și respingere a acestui adevăr? Multi psihologi au încercat să interpreteze acest sentiment. Unii spunând că la bază stă complexul lui Oedip, alţii că e vorba de moștenirea educației religioase . Cu toate acestea, eu cred că răspunsul este mult mai mare, aflându-se chiar „în ceruri.”
Omul nu poate să accepte faptul că la baza apariţiei sale – pot sta careva mişcări şi reacţii chimice. „Cum poate fi că eu şi întreaga lume pe care o reprezint, sunt doar rodul unei întâmplări”.
Şi când copiii mei întrebă despre nașterea lor, eu le spun despre Dumnezeu, Care i-a dăruit pe ei tatei şi mamei. Doar pentru ei este foarte important să ştie că ei au apărut în viaţa mamei şi a tatei nu din întâmplare, sau că părinţii nu au fost „preacaţi”, ci dintr-o mare dragoste şi aşteptare. Chiar dacă copiii sunt născuţi cu diferenţă foarte mică unul după altul sau deja erau în burtica mamei în timpul nunţii, ei trebuie să ştie că au fost mult aşteptaţi şi că părinţii s-au rugat Domnului pentru ei.
Eu le relatez copiilor despre întâlnirea noastră cu tatăl lor, despre dragostea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, despre căsătorie. Le relatez despre Taina Cununiei, la care preotul ne-a ţinut nişte coroane extrem de frumoase deasupra capului şi l-a rugat pe Dumnezeu să le dea mirelui şi miresei nişte copilaşi drăguţi şi cuminţei.
De obicei, la acest moment copii mă întreabă unde au fost ei, la un moment atât de important, dar pe care nu-l ţin minte. Aici eu le spun le spun că ei erau în Cer cu Domnezeu și așteaptau momentul când îşi vor întâlni părinţii.
Le povestesc despre cu câtă bucurie a primt vestea tatăl lor că ei vor apărea pe lume! Cum îi curgeau lacrimi de bucurie după prima ecografie. Cum le inventam un nume – şi cât de mult ne-am bucurat că vom avea un băiat/ o fetiţă.
Copiii sunt curioşi să afle şi despre naşterea lor în această lume. Dar pentru ei nu e importantă fiziologia, la momentul potrivit vor afla şi aceste detalii, cu o voce obișnuită, şi ca ceva firesc. Dar acum le relatez nuanţe mult mai importante pentru ei: „cum tăticul lor stătea sub geamurile maternităţii, câte apeluri în şir a făcut – până a primit mult aştptata veste – aveţi un băiat/ o fată! Le relatez cum am plecat spre casă de la maternitate, despre cadouri şi fericirea tuturor de la apariţia lor pe lume. Le spun şi despre rugăciunile mele cătrea Preasfânta Fecioară, căreia i-am încredinţat pe cei rămaşi acasă şi căreia mă rugam pentru ajutor la apariţia acestui îngeraş.
Aceste conversații, sunt necesare nu doar pentru copii, ci și pentru mamă. În viaţa cotidiană plină de griji şi îndeletniciri, aceste momente înseninează viaţa cu o lumină cerească. Ele ne ajută încă o dată să înţelegem care e rostul acestor copilaşi de lângă noi şi pentru ce le-am dat viaţă.
Să înlegem că acest băiat nesuferit, această fată plină de secrete, acel bebeluş care ne capturează toată atenţia – nu sunt jucăriile, sau capriciile noastre. Ci sunt marea noastră responsabilitate!
Și toată durerea, insomniile, frustrarea părinților, toate aceste eforturi enorme pentru amenajarea unei lumi confortabile pentru micuţ – nu sunt în zadar. Aceasta jertfe ale părinţilor sunt şi pentru curăţirea propriilor suflete de mândrie și iubire de sine, lene şi aroganţă. Jertfe aduse … Nu, nu copiilor. Ci la tronul lui Dumnezeu. Doar copii sunt darul Lui, o șansă de a învăța ce e iubirea.
– Mamă, de unde vin eu?
– Din marea dragoste, dragă …
site sursă Отрок.ua
traducere şi adaptare Natalia Lozan
