Minune la icoana Maicii Domnului de la Hârbovăţ
Era prin 1930-1931, când a avut loc această minune. În s. Chiperceni trăia o familie de oameni creştini, Munteanu Grigore cu soţia sa Agafia. Aceşti creştini aveau 7 copii, cel mai mare fiind Pavel, foarte bolnav de mulţi ani. Boala se agravase iar Pavel, fiind foarte evlavios faţă de Dumnezeu, iar mai ales faţă de Maica Domnului, a dorit foarte mult să vadă icoana Maicii Domnului de la Hârbovăţ, făcătoare de minuni. În acea perioadă de timp, icoana Maicii Domnului se afla în s. Voroteţ, nu departe de Chiperceni. Văzând mama Agafia că Pavel vrea într-atât să i se aducă icoana a trimis pe un vecin cu rugămintea ca să grăbească pe călugării ce trebuiau să o aducă la ei acasă (Pavel fiind foarte slăbit şi deja nemai putând să vorbească).La Voroteţ icoana sa mai reţinut puţin, iar mai târziu, când părinţii erau în marginea Chiperceniului, vecinul a alergat la Agafia şi ia transmis că icoana degrabă o să fie la ei. Mama îndurerată a spus că de acum lui Pavel nu o să-i fie de folos, nu o să-i trebuiască, deoarece Pavel a trecut la Domnul. Trupul lui Pavel neîsufleţit fuse-se deja spălat, îmbrăcat în haine de înmormântare şi gospodinele începuse-ră pregătirile pentru înmomrmântare.Totuşi, când a venit icoana, aceştia au primit-o, în casă, rugând ca să fie pusă la picioarele celui adormit, deoarece a vrut foarte mult să o vadă cu ochii săi. Călugării au început a săvârşi rugăciuni pentru cel răposat, participând mai multă lume din sat. În timpul cântării, pe neaşteptate sa întâmplat o mare minune. Pavel sa ridicat de pe laiţă pe şezute, a apucat icoana Maicii Domnului cu amândouă mâinile rostind cu lacrimi în ochi: „Mulţumesc Doamne că am văzut Icoana Maicii Domnului la mine acasă.” Călugării au amuţit, iar oamenii, mai ales femeile au fugit care şi încotro. După ce călugării şi-au revenit, au săvârşit rugăciuni de mulţumire pentru minunea văzută şi au plecat. Pavel, sa coborât de pe laiţă, a cerut un pahar cu apă şi o bucată de pâine. După vre-o oră, a cerut să fie dus înapoi pe laiţă. Era foarte slăbit, încât nici măcar nu putea să se ridice pe laiţă. Însă când sora sa Eudochia şi mama Agafia au încercat să-l ajute, a rugat să nu-l atingă pentru că, zicea el, toate oasele îi sunt împrăştiate. S-a ridicat încetişor, s-a culcat, a pus mâinile pe piept şi a rugat să i se dea o lumânare, voind să adoarmă în pace cu somnul cel veşnic.
Minunea aceasta a fost spusă de Eudochia, sora lui, care pe atunci avea 11-12 ani. Apoi nora sa, Fevronia mi-a spus-o mie. De acuma şi eu sunt bătrână, degrabă oi muri, şi mă tem că această minune nu se va afla.
