Superstiţii şi credinţe false, „babisme”, concepţii care au doar aparent legătură cu credinţa, practici inventate şi „teologie băbească” (Partea III)

Astazi in ortodoxie exista pareri si practici diferite privind administrarea deasa sau rara a Sfintei Euharistii. Trebuie subliniat de la inceput ca efectele Sfintei Impartasanii nu depind insa de numarul de impartasiri, ci de pregatirea noastra sufleteasca cu care o primim. Traditia bisericeasca si Sfintii Parinti evidentiaza adesea regula aplicata totdeauna in Biserica Ortodoxa care nu indica nimanui sa vina la impartasire fara pregatirea necesara din care un loc de frunte il ocupa Taina Spovedaniei, prin care se face curatirea sufletului. Iata un exemplu in acest sens. Sfantul Ioan Gura de Aur in „Omilia a XVII-a catre Evrei, ne spune: „Multi se impartasesc cu aceasta jertfa o data pe an, multi de doua, altii mai des si catre toti acestia se indreapta cuvantul nostru. Dar nu numai catre cei de fata, ci si catre cei ce sunt in pustietati, caci acestia fac acest lucru o data pe an si, de mai multe ori, la doi ani. Deci care trebuie laudati ? Nu voi lauda nici pe cei ce se impartasesc o data, nici pe ce de mai multe ori, ci numai pe cei ce se impartasesc cu constiinta curata si a caror viata este neprihanita. Pe unii ca acestia totdeauna ii vom lauda, iar cei ce nu sunt curati, sa nu se apropie de Sfanta Impartasanie fiindca acestia primesc asupra lor judecata si osanda… Tu te desfatezi la masa duhovniceasca, si apoi iarasi iti intinezi gura cu noroi?… Crezi ca iti ajung patruzeci de zile spre a te curati de pacatele comise timp indelungat si dupa o saptamana iarasi te intorci la cele de mai inainte?… Spune-mi daca vindecandu-te in patruzeci de zile de boala indelungata si apoi iarasi inapoindu-te la mancarurile care au pricinuit boala, nu ai pierdut atata osteneala de mai inainte?”
De la toate acestea si pana la situatia jalnica si impotriva firii la care s-a ajuns in zilele noastre, ca la Sfanta Liturghie sa nu se impartaseasca nimeni dintre credinciosi, este o cale lunga. Cat de nefiresc suna cuvintele preotului: „Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati !” atunci cand sunt rostite in gol, pentru ca nimeni nu se va mai apropia de Sfanta Impartasanie ci, mai rau, in unele locuri, toti credinciosii din biserica vor face un pas-doi inainte, facand dezordine, zgomot si inghesuindu-se ! Prin aceasta se desfiinteaza chiar scopul principal al Sfintei Liturghii: preschimbarea darurilor de paine si vin in Trupul si Sangele Mantuitorului, apoi impartasirea credinciosilor cu ele. Nu se poate concepe Sfanta Liturghie fara impartasirea credinciosilor, lucru aratat in practica Bisericii primare, cand impartasirea duminicala era o regula comuna. Canonul 9 apostolic spune: „Toti credinciosii care intra in biserica si asculta Scripturile, dar nu raman la slujba si la Sfanta Impartasanie, aceia trebuie sa se afuriseasca”. Iata deci ca Impartasania avea un caracter obligatoriu, dar observam ca dorinta de impartasire scazuse, deoarece credinciosii nu puteau fi pregatiti de fiecare data. Asa se face ca Biserica a instituit anafora pentru a-i tine pe credinciosi in legatura cu Sfantul Altar (a nu se intelege ca anafora ar fi echivalenta cu Sfanta Impartasanie ).
De-a lungul veacurilor, nu s-au fixat perioade anume in care sa se impartaseasca credinciosii, ci a fost lasata la libera voie a credinciosilor, in functie de dorinta si pregatirea lor. Porunca a 4-a bisericeasca spune ca suntem datori sa ne impartasim de 4 ori pe an in cele 4 posturi, sau macar o data pe an, in postul Sfintelor Pasti. Aceasta nu inseamna ca impartasirea mai deasa este interzisa, ci porunca arata doar momentele care sunt obligatorii. Mai trebuie sa mentionam ceea ce ne invata Sfantul Simeon arhiepiscopul Tesalonicului in secolul al XV-lea, care recomanda dar nu obliga impartasirea deasa, spunand ca acei care iubesc pe Domnul „sa nu depaseasca 40 de zile” fara a se impartasi. Aceasta iarasi nu inseamna ca cineva ar fi oprit inainte de acest termen, deoarece in continuare Sfantul Simeon zice: „de se va putea, credinciosii sa se apropie de Impartasanie in toate duminicile, si mai ales cei batrani si bolnavi, pentru ca aceasta este viata si tarie”. Asadar credinciosii se pot impartasi nu doar in timpul posturilor, ci in orice timp, daca simt nevoia si se pregatesc prin Spovedanie. Si nu in ultimul rand trebuie sa se tina cont de cuvintele Sfantului Apostol Pavel: „Ori de cate ori veti manca aceasta paine si veti bea acest pahar, moartea Domnului vestiti pana ce va veni. Astfel oricine va manca painea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fata de Trupul si Sangele Domnului. Sa se cerceteze insa omul pe sine si numai asa sa manance din paine si sa bea din pahar. Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit”(I Corinteni 11;26-30).
Impartasania stim cu totii ca este sfintenia cea mai mare, unirea noastra cu Dumnezeu care este foc mistuitor, si trebuie sa facem o cat mai buna pregatire si curatenie sufleteasca si trupeasca caci nu putem primi aceasta Taina oricum. De aceea nu pot spune tuturor la fel. Cei casatoriti, mai greu se pot pregati. Tineretul cu greutatile lui, cei mai in varsta cu altfel de greutati. Unii se pot vaita de o neputinta, altii de alta neputinta. E bine, foarte bine sa se poata impartasi omul cat mai des, dar nu fara pregatire corespunzatoare. Nu conteaza deasa sau rara impartasire, ci pregatirea cu care o primim. Calugarii si maicile care stau in manastire si in biserica si tot nu se incumeta sa se impartaseasca mai des. Unii pot de 4 ori pe an, altii de 8 ori pe an, altii numai o data. A se face diferenta intre Spovedanie care poate fi fara Impartasanie, in timp ce invers nu poate fi (Impartasanie fara Spovedanie).

In primul rand trebuie amintit ca nu este obligatoriu sa asteptam venirea unui post pentru a ne impartasi, ci o putem face ori de cate ori simtim nevoia si vrednicia.
Apoi, pentru ca postul e un mijloc in plus pentru primirea Sfintei Euharistii, in mod normal ar trebui sa ne impartasim la sfarsitul postului, pentru a simti din plin bucuria sarbatorii care incheie fiecare din cele 4 posturi. Nicăieri însă nici un preot nu ar avea cum să spovedească pe toti credinciosii în 1-2 zile. Obiceiul de a posti doar in prima si ultima saptamana nu este valabil ca regula generala. Durata si felul postirii sunt de competenta duhovnicului, el acordand dezlegarea de la caz la caz. Deci in primul rand trebuie sa tinem cont de sfatul duhovnicului si sa postim fiecare cat si cum putem. Atentie insa! Neputinta de a posti este una, lipsa de vointa este alta! Neputinta poate fi din cauza unei boli, a aparatului digestiv (mai ales a stomacului), a sangelui (exemplu anemie) sau din cauza batranetii; lipsa vointei, a dorintei de abtinere, stapanirea poftei de bucate gustoase este cu totul altceva.

Impartasirea cu Sfintele Taine reprezinta „arvuna vietii vesnice” si „antidotul nemuririi”, asa cum frumos ne invata Sfintii Parinti. Insa ea este si „foc care arde pe cei nevrednici”.
De aici a aparut grija de a o pastra cu sfintenie. Astfel, unii credinciosi nu mai saruta nimic din cele sfinte, nici mana preotului si mustra pe cei care fac acest lucru, deranjand vizibil atmosfera din biserica.
O asemenea practica nu e corecta. Impartasania nu ramane pe buze, ci se inghite. De aceea e binevenit obiceiul de a primi, dupa Impartasanie, anafora si chiar un pic de vin, acestea pentru ca din Impartasanie sa nu ramana nimic afara. Apoi icoanele nu sunt lucruri care sa intineze sau sa anuleze efectul Sfintei Impartasanii, ci sunt obiecte sfinte, care mereu aduc binecuvantare si sfintire. Asemenea si mana preotului trebuie sarutata dupa fiecare Sfanta Liturghie, la momentul miruitului, caci este acea dreapta care binecuvinteaza si sfinteste, prin care lucreaza harul Duhului Sfant, iar preotul se impartaseste la fiecare Sfanta Liturghie si este purtator de Hristos dupa fiecare Sfanta Liturghie.
Tot in legatura cu impartasirea se pune problema daca avem voie sa ne sarutam parintii, copiii, rudele si cunostintele. Imbratisarea sau sarutarea lor nu pericliteaza efectele Impartasirii. In ce priveste sarutul cu nuante erotice, acolo apare pacatul. Acest fel de sarut face rau oricand, nu doar dupa impartasire, mai ales in vremurile noastre, cand este la moda si se practica intr-un stil respingator.
Este adevărat că, dacă dormim în ziua în care ne-am împărtăşit, vin diavolii şi fură Sfânta Împărtăşanie?
Aceasta este o conceptie deja aberanta. Cel impartasit devine purtator de Hristos. Somnul ca odihna este randuit de la Dumnezeu. Diavolii nicidecum nu se pot atinge de efectele Sfintei Euharistii, unul dintre efecte fiind sporirea in viata duhovniceasca si in lupta cu raul. Daca diavolii ne pot ispiti chiar si imediat dupa ce ne-am impartasit, Trupului si Sangelui lui Hristos pe care le-am inghitit nu le pot aduce nici o stricaciune. Si cum ar putea oare diavolii sa-L afecteze direct pe Hristos Cel in chipul painii si al vinului? Se spune ca singurul loc din aceasta lume unde nu poate patrunde diavolul niciodata este Sfantul Potir, unde se afla Insusi Mantuitorul Hristos coborat intre noi oamenii. Important este sa citim rugaciunile de multumire din canonul care trebuie citit cand ne impartasim.
Dacă din greşeală, spălându-ne pe dinţi, am înghiţit apa, ne mai putem împărtăşi în acea zi?
Canonul 6 al Sfantului Timotei al Alexandriei zice : „Intrebare : Daca cineva ajunand spre a se impartasi, spalandu-si gura a inghitit apa nevrand, se cuvine a se impartasi ? Raspuns : Da, caci satana afland prilej de a-l opri de la impartasire, mai des va face aceasta”.
Raspunsul ne este dat clar de Sfantul Timotei. Se intelege insa ca doar daca inghitim accidental o gura de apa si nu mancare sau alt lichid. Totusi, pentru a nu avea nici o indoiala, e bine sa ne spalam pe dinti seara inainte de a ne impartasi, evitand astfel sa mai numaram daca am inghitit doar o gura si nu o gura si jumatate de apa !
Este corectă administrarea Sfintei Împărtăşanii la persoanele inconştiente?
Primirea Sfintei Impartasanii este strans legata de Spovedanie chiar si pe patul mortii. Cel care e inconstient nu mai poate face aceasta. De asemenea este legata si de vointa persoanei respective. Impartasania pe patul de moarte nu se refuza niciodata, cu conditia insa ca muribundul sa o ceara. Chiar daca a cerut Impartasania inainte de a fi inconstient, nu poate fi impartasit un muribund, deoarece devenind inconstient nu poate marturisi pacatele. Preotul trebuie sa fie cu luare-aminte la impartasirea muribunzilor inconstienti, pentru a nu comite chiar un sacrilegiu. Cel inconstient este ca si mort, iar canonul 83 al sinodului 6 Trulan spune: „Nimeni sa nu dea Euharistia trupurilor moarte, caci scris este: ( Matei 26 ; 26 ), insa trupurile mortilor nu pot sa ia, nici sa manance”. Apoi Taina nu lucreaza de la sine si nu produce efecte fara voinata si efortul celui care o primeste. Chiar daca muribundul a fost unul din bunii credinciosi, dar este inconstient, nu se cade sa-i administram Sfanta Impartasanie, pentru ca vointa lipseste. Poate ca de la ultima Spovedanie, respectivul crestin a savarsit pacate pe care nici preotul, nici membrii familiei nu le stiu si nici cel in cauza nu le poate spune. Si, chiar de le-ar sti, marturisirea pacatelor si primirea Sfintei Euharistii nu se face prin intermediari, ci este un act de vointa si raspundere personala.
Membrii familiei trebuie in acest caz mustrati pentru lipsa de grija fata de cel in cauza si pentru neglijarea celor sfinte. Impartasirea nu trebuie lasata niciodata in ultima clipa a vietii. Ea nu trebuie sa se dea niciodata spre moarte, ci spre viata.
Se poate cunoaşte evoluţia stării muribundului după felul cum „cade” Sfânta Împărtăşanie în linguriţă?
Se spune adesea ca, daca Impartasania sta pe varful linguritei, cel in cauza nu mai are mult de trait, iar daca sta spre coada linguritei va mai trai. Asemenea si daca Impartasania pluteste, cel in cauza va trai, iar daca se lasa la fundul linguritei, va muri.
Aceste interpretari nu au absolut nici un temei, ci sunt influente provenite din vrajitorie. Se stie ca Impartasania pentru bolnavi se pregateste o data pe an, in Joia Patimilor, la Sfanta Liturghie, si apoi se sfarama si se usuca marti in Saptamana Luminata. Cand se impartasesc bolnavii, se pun cateva faramituri intr-o lingurita, peste care se toarna vin, agheasma sau apa curata pentru a putea fi inghitita. Daca Impartasania va fi tinuta mai mult timp sau faramiturile vor fi mai mari, ele vor cadea la fundul linguritei. Daca dimpotriva vor fi mai mici sau se vor administra repede, vor pluti. De asemenea daca se toarna vin cu sticla in lingurita, faramiturile de Sfanta Impartasanie vor fi impinse in functie de locul de pe lingurita in care se tine sticla. Sau daca faramiturile sunt adaugate in lingurita dupa ce s-a turnat vinul, atunci vor sta in locul in care au fost puse. Aceste interpretari sunt rodul imaginatiei si sunt foarte amagitoare, Dumnezeu fiind „Stapanul vietii si al mortii” si doar El stiind clipa si ceasul mortii. Deci nu se cuvine sa facem ghicitorie cu Sfanta Impartasanie.
Este corect să ne împărtăşim pentru cei morţi neîmpărtăşiţi, ţinând în mână lumânări pentru el?
Din punct de vedere liturgic, aceasta practica este o inovatie, caci nu este mentionata in nici o carte de cult. Din punct de vedere dogmatic, respectam principiul conform caruia Sfintele Taine se administreaza doar persoanelor vii. Simpla rostire a numelui celor decedati nu inseamna si impartasirea lor, sufletele lor imateriale neputandu-se impartasi cu ceva material, asa cum este Sfanta Euharistie.
Mai exista obiceiul ca, pe langa rostirea numelui celor morti, persoana care se impartaseste vine cu una sau mai multe lumanari in plus la impartasire sau chiar roaga pe preot sa rosteasca si numele celor decedati.
Obiceiul este neintemeiat, asa cum am amintit mai sus si din cauza lipsei vointei persoanei, si din cauza lipsei Spovedaniei. Apoi, cei care au murit nespovediti sunt in mare majoritate persoane care au fost certate cu Biserica. A considera ca putem lua Impartasania pentru persoane care n-au facut pocainta si nicicum n-o mai pot face, nu inseamna decat sa desconsideram Sfanta Taina a Spovedaniei. Ceea ce putem face pentru cei raposati este doar rugaciunea si milostenia, concretizate in slujbele pentru morti si „datul de pomana”.
Daca in momentul in care ne apropiem sa primim Sf. Impartasanie, o alta persoana vine la noi si ne mai da una sau mai multe lumanari, sa refuzam a le primi deoarece ei o fac cu credinta ca ne putem impartasi noi pentru cei morti neimpartasiti dintre rudeniile si cunostintele lor, lucru imposibil dupa cum am vazut mai sus.
Ce importanţă are rostirea de către preot, la pomenirea unui mort a cuvintelor „nespovedit, neîmpărtăşit şi fără lumină”?
Se mai folosesc si expresii ca „nepregatit”, „negrijit” sau „fara lumina”.
In Ardeal, acest obicei nu exista decat extrem de rar. Eram in anul 1994 la schitul Posaga din judetul Alba. Un crestin scria toate pomelnicele oamenilor. Cand i-am dictat nume de morti la care am adaugat, nestiutor fiind pe atunci, si aceste expresii, s-a oprit si ma privea mirat, apoi a explicat ca n-a mai auzit asa ceva.
La pomenirea raposatilor insa nu conteaza aceste adaosuri, ci rugaciunea pentru ei si milostenia. Dumnezeu ii stie ca au murit nepregatiti si nu este necesar sa-L mai avertizam inca o data asupra acestui fapt.
Să nu împărtăşim un om bolnav deoarece va muri.
Dimpotrivă! Cu atât mai mult trebuie împărtăşit cel bolnav, pentru a nu pleca nepregătit spre scaunul de judecată. Iisus spunea: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (loan 6;54). Cel neîmpărtăşit, chiar dacă trăieşte este deja mort pentru Dumnezeu: „Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort” (Apocalipsa 3;1).
-Oricine se împărtăşeşte în Joia Mare din Săptămâna Patimilor rămâne împărtăşit tot anul.
Nu contează ziua în care te-ai împărtăşit, ci modul cum ai luat Sf. Trup şi Sf. Sânge al Mântuitorului: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului” (1 Corinteni 11;27-29). Aceasta afirmaţie o folosesc greşit spre justificare creştinii care vin la Sfânta Biserică DIN PAŞTI ÎN PAŞTI. Însă porunca a patra bisericească spune aşa: sa ne spovedim şi sa ne împărtăşim cel puţin în cele patru posturi mari ale anului şi ori de câte ori ne simţim conştiinţa încărcată. Un lucru trebuie bine ştiut, acela de a nu lua Sfânta Împărtăşanie fără sa ne fi spovedit pentru ca: „Oricine va mânca pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului. De aceea mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit” ( 1 Corinteni 11; 27,30). Să nu mai spunem că există credincioşi care vin, iau Sfintele Paşti (Pasca) şi consideră că au luat Împărtăşanie. Este mare diferenţă între Sfintele Paşti (pâine şi vin sfinţite prin rugăciunea preotului) şi Sfânta Împărtăşanie care este Însuşi Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos.
-Dacă te împărtăşeşti este păcat să calci pe iarbă verde.
Scorneala! A călca pe iarba verde nu este păcat. Cel ce s-a împărtăşit nu trebuie să facă rău nimănui. Daca privim în urma noastră la iarba pe care am călcat-o vom observa ca ea se ridica la loc. Ar trebui să înţelegem aceste cuvinte cu călcatul ierbii în sensul ca nimănui nu e bine să-i faci rău. S-a comparat cu firul de iarbă pentru că el este cel mai mic (comparativ cu copacii, copăceii, arbuştii etc). Iată ce le va spune Hristos unora la Înfricoşata Judecată: „Adevărat zic vouă: întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceştia prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut” (Matei 25;45).
-S-au şmecherit şi preoţii ăştia şi ne dau precestanie (Sfânta Împărtăşanie) praf.
Pentru a nu exista aceste vorbe spuse din neştiinţă, preotul trebuie sa le explice enoriaşilor săi ce este cu Sfânta Împărtăşanie folosită în cazurile de urgenţă. Ea se sfinţeşte în Joia cea Mare (ziua Cinei celei de Taină a lui Iisus Hristos cu Sfinţii Apostoli) şi se păstrează tot anul pentru cazuri de urgenţă (de grijanie) sau pentru bolnavii netransportabili. Se ştie că Sfânta Liturghie nu se poate face oricând, dar nici omul nu trebuie să moară neîmpărtaşit şi atunci această împărtăşanie de rezervă nu este o şmecherie a preoţilor, ci o practică a Sfintei Biserici din totdeauna. Dumnezeu să-i ierte pe cei care vorbesc aşa ceva!
-La Sfanta Impartasanie trebuie sa tinem copilul in mana dreapta?
Nu exista nici o porunca, canon etc. care sa ne oblige sa tinem copilul la Impartasanie in mana dreapta sau cu capul pe mana dreapta. Copilul se tine cu amblele maini si cu capul pe mana dreapta deoarece daca punem copilul cu capul pe mana stanga, „îi vine pe dos” preotului sa-i dea Sfanta Impartasanie. De aceea trebuie sa-l punem cu capul pe mana dreapta.
-Este pacat sa mancam de dulce dupa ce ne-am impartasit in acea zi?
Daca mai este inca post, desigur ca nu-i bine. Daca insa postul s-a terminat, putem manca de dulce. De exemplu dacă suntem in postul Adormirii Maicii Domnului care tine intre 01 si 15 august si ne impartasim pe 6 august de Schimbarea la Fata, trebuie sa continuam postul. Dar daca ne impartasim pe 15 august de Adormirea Maicii Domnului, putem manca de dulce.