Sfinţii Părinţi despre starea din rai şi iad, după judecata universală
Două întrebări se impun la acest capitol:
a) Merg sufletele îndată dupa moarte în unul din aceste două locuri, sau aşteaptă altfel judecata universală?
b) Starea din raiul şi iadul de după judecata particulară, este identică cu starea din raiul şi iadul de dupa judecata universală?
Raspunsul Sfinţilor Părinţi la aceste întrebări este unanim: sufletele merg îndată după moarte în rai sau în iad, după cum au făcut binele sau răul în viaţa pământească. Starea din rai şi din iad, după judecata particulară, nu este identică cu starea din rai şi din iad de după judecata universală.
Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr constituie, în general, punctul de sprijin al credinţei în existenţa raiului şi a iadului îndată dupa judecata particulară. Ea vine să confirme faţă de Vechiul Testament, vestea cea buna că odată cu întruparea şi apoi învierea Fiului lui Dumnezeu, s-au deschis porţile raiului, până atunci închise. Se ştie că până la întruparea Mântuitorului toate sufletele mergeau în Seol, numele vechi-testamentar al iadului, loc cunoscut Vechiului Testament pentru toti cei trecuti dincolo. Seolul ramane odata cu venirea Mantuitorulul, numai locasul celor rai, iar celor buni li se deschide raiul. Talharului i s-a promis raiul imediat : „Astazi vei fi cu mine in Rai” (Luca XXIII, 43).
Credinta aceasta o gasim afirmata de Biserica de la inceput. Astfel, Clement Romanul spune despre Sfantul Petru ca, indata dupa ce a fost martirizat, „a trecut la locul de slava ce i se cuvine”, si ca si dansul, Sfantutl Pavel „s-a mutat din lume si a trecut in locul cel stiut”. Sfantul Iustin Martirul si Filozoful e si mai clar in aceasta privinta, spunand ca in aceste doua locuri in care merg cei buni si cei rai, vor sta acolo pana la vremea judecatii universale.
Sfantul Ciprian atesta ca aceasta era in vremea lui credinta intregii Biserici si anume, ca indata dupa moarte cei credinciosi se intorc in rai sau in imparatia Cerurilor, iar cei care nu s-au renascut din apa si din duh, merg in gheena.
Sfantul Atanasie cel Mare spune ca bucuria pe care o simt acum sufletele sfintilor este o indulcire partiala, precum si intristarea pacatosilor este o pedeapsa partiala. Dupa cum atunci cand un dregator cheama pe prietenii sai sa ia masa cu dansul, si dupa cum atunci cand ii cheama pe cei condamnati ca sa-i pedepseasca, cei invitati la cina chiar inainte de ora cinei stau in bucuria casei dregatorului, iar cei condamnati inca pe cand sunt in temnita sunt cuprinsi de intristare, tot astfel trebuie a cugeta si despre sufletele dreptilor si ale pacatosilor care au trecut acum de la noi acolo.
Argumentele deosebirii dintre cele doua stari, de dupa cele doua judecati, au fost formulate mai pe larg cu prilejul discutiilor dintre ortodocsi si catolici la Sinodul de la Florenta. Pozitia ortodoxa a fost aparata atunci de Marcu Efeseanul, impotriva catolicilor care sustineau identitatea dintre cele doua raiuri si cele doua iaduri. Catolicii sustineau ca in rai, vederea lui Dumnezeu este una si aceeasi, oricand ar avea loc, intelegand prin vederea lui Dumnezeu, vederea esentei sale, care nu poate fi vazuta gradat, mai putin ori mai mult. Facand aplicarea doctrinei energiilor necreate la aceasta problema, Marcu Efeseanul a aratat ca esenta lui Dumnezeu este inaccesibila pana si serafimilor care isi acopera ochii, dar energiile necreate pot fi vazute si experimentate in chip din ce in ce mai apropiat, si desigur in chip mai putin desavarsit inainte de judecata din urma, decat dupa aceea.
Starea din iad, inainte de judecata universala, se deosebeste de cea de dupa aceasta judecata.
De altfel, si alte motive impun sa se ia in considerare o deosebire intre cele doua stari din iad :
a) Se stie ca la judecata particulara sufletele vor fi judecate numai pentru faptele lor personale. Urmarile faptelor lor nu vor fi inca de tot cunoscute, ceea ce va impune ca judecata sa fie partiala si pedeapsa de asemenea ;
b) In iad, dupa judecata particulara, spre deosebire de starea de dupa judecata universala, exista inca speranta de mantuire. Or, acolo unde mai exista speranta, chinul nu e inca desavarsit ;
c) In iad, dupa judecata particulara, suferintele sunt mai mici si pentru motivul ca iadul nu contine inca sufletele tuturor pacatosilor. La sfarsit suferinta individului, va fi pe proportia suferintei generale, impotriva careia nu va putea face nimic. In sfarsit, ca si in raiul de dupa judecata particulara, sufletele din iad, dupa aceasta judecata, vor fi lipsite de trupuri si astfel suferintele lor vor fi injumatatite. Unirea trupului cu sufletul va umple masura, fie a durerii, fie a bucuriei.
a) Merg sufletele îndată dupa moarte în unul din aceste două locuri, sau aşteaptă altfel judecata universală?
b) Starea din raiul şi iadul de după judecata particulară, este identică cu starea din raiul şi iadul de dupa judecata universală?
Raspunsul Sfinţilor Părinţi la aceste întrebări este unanim: sufletele merg îndată după moarte în rai sau în iad, după cum au făcut binele sau răul în viaţa pământească. Starea din rai şi din iad, după judecata particulară, nu este identică cu starea din rai şi din iad de după judecata universală.
Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr constituie, în general, punctul de sprijin al credinţei în existenţa raiului şi a iadului îndată dupa judecata particulară. Ea vine să confirme faţă de Vechiul Testament, vestea cea buna că odată cu întruparea şi apoi învierea Fiului lui Dumnezeu, s-au deschis porţile raiului, până atunci închise. Se ştie că până la întruparea Mântuitorului toate sufletele mergeau în Seol, numele vechi-testamentar al iadului, loc cunoscut Vechiului Testament pentru toti cei trecuti dincolo. Seolul ramane odata cu venirea Mantuitorulul, numai locasul celor rai, iar celor buni li se deschide raiul. Talharului i s-a promis raiul imediat : „Astazi vei fi cu mine in Rai” (Luca XXIII, 43).
Credinta aceasta o gasim afirmata de Biserica de la inceput. Astfel, Clement Romanul spune despre Sfantul Petru ca, indata dupa ce a fost martirizat, „a trecut la locul de slava ce i se cuvine”, si ca si dansul, Sfantutl Pavel „s-a mutat din lume si a trecut in locul cel stiut”. Sfantul Iustin Martirul si Filozoful e si mai clar in aceasta privinta, spunand ca in aceste doua locuri in care merg cei buni si cei rai, vor sta acolo pana la vremea judecatii universale.
Sfantul Ciprian atesta ca aceasta era in vremea lui credinta intregii Biserici si anume, ca indata dupa moarte cei credinciosi se intorc in rai sau in imparatia Cerurilor, iar cei care nu s-au renascut din apa si din duh, merg in gheena.
Sfantul Atanasie cel Mare spune ca bucuria pe care o simt acum sufletele sfintilor este o indulcire partiala, precum si intristarea pacatosilor este o pedeapsa partiala. Dupa cum atunci cand un dregator cheama pe prietenii sai sa ia masa cu dansul, si dupa cum atunci cand ii cheama pe cei condamnati ca sa-i pedepseasca, cei invitati la cina chiar inainte de ora cinei stau in bucuria casei dregatorului, iar cei condamnati inca pe cand sunt in temnita sunt cuprinsi de intristare, tot astfel trebuie a cugeta si despre sufletele dreptilor si ale pacatosilor care au trecut acum de la noi acolo.
Argumentele deosebirii dintre cele doua stari, de dupa cele doua judecati, au fost formulate mai pe larg cu prilejul discutiilor dintre ortodocsi si catolici la Sinodul de la Florenta. Pozitia ortodoxa a fost aparata atunci de Marcu Efeseanul, impotriva catolicilor care sustineau identitatea dintre cele doua raiuri si cele doua iaduri. Catolicii sustineau ca in rai, vederea lui Dumnezeu este una si aceeasi, oricand ar avea loc, intelegand prin vederea lui Dumnezeu, vederea esentei sale, care nu poate fi vazuta gradat, mai putin ori mai mult. Facand aplicarea doctrinei energiilor necreate la aceasta problema, Marcu Efeseanul a aratat ca esenta lui Dumnezeu este inaccesibila pana si serafimilor care isi acopera ochii, dar energiile necreate pot fi vazute si experimentate in chip din ce in ce mai apropiat, si desigur in chip mai putin desavarsit inainte de judecata din urma, decat dupa aceea.
Starea din iad, inainte de judecata universala, se deosebeste de cea de dupa aceasta judecata.
De altfel, si alte motive impun sa se ia in considerare o deosebire intre cele doua stari din iad :
a) Se stie ca la judecata particulara sufletele vor fi judecate numai pentru faptele lor personale. Urmarile faptelor lor nu vor fi inca de tot cunoscute, ceea ce va impune ca judecata sa fie partiala si pedeapsa de asemenea ;
b) In iad, dupa judecata particulara, spre deosebire de starea de dupa judecata universala, exista inca speranta de mantuire. Or, acolo unde mai exista speranta, chinul nu e inca desavarsit ;
c) In iad, dupa judecata particulara, suferintele sunt mai mici si pentru motivul ca iadul nu contine inca sufletele tuturor pacatosilor. La sfarsit suferinta individului, va fi pe proportia suferintei generale, impotriva careia nu va putea face nimic. In sfarsit, ca si in raiul de dupa judecata particulara, sufletele din iad, dupa aceasta judecata, vor fi lipsite de trupuri si astfel suferintele lor vor fi injumatatite. Unirea trupului cu sufletul va umple masura, fie a durerii, fie a bucuriei.
