Ziua de 4 noiembrie va fi una cu o semnificaţie spirituală deosebită pentru toţi creştinii ortodocşi şi anume Pomenirea Morţilor sau Moşii de toamnă. Greu de crezut că va exista vre-un creştin care să nu vină la biserică sau să nu treacă prin cimitirul din satul sau oraşul natal, pentru a-şi aminti de cei plecaţi în lumea de dincolo.
Moşii de toamnă este o sărbătoare a celor morţi care are loc între 26 octombrie şi 8 noiembrie.
Bogaţii şi săracii, fără nici o deosebire, se pregătesc, fiecare dupa puterea sa, cu mese, pachete şi daruri, pentru a le oferi „de sufletul răposatului..”, cu nădejdea că Dumnezeu îi va mai ierta celui adormit din păcatele săvârşite în timpul vieţii cu fapta, cu vorba sau cu gândul.
Aceasta deoarece, conform credinţei creştine, cei ce mor împăcaţi cu Dumnezeu şi cu semenii lor se unesc cu Mântuitorul Hristos, primul care a biruit moartea.
Spre deosebire de alte religii, în creştinism, şi cei vii şi cei adormiţi (morţi) fac parte din Biserica lui Hristos.
În afara colivei, colacului şi vinului care se sfinţesc şi se împart în biserică, simbol al unităţii euharistice a celor doua lumi, au loc o suită de alte rituale şi ceremoniale la cimitir şi acasa, în fiecare familie creştină.
Ortodocşii ştiu că potrivit învăţăturii de credinţă ortodoxă, fiecare zi de sâmbătă este dedicată amintirii morţilor. Aceasta întrucât trupul lui Hristos s-a aflat în mormânt în ziua de sâmbătă şi, aşa cum se menţionează în Epistola a II-a a Sfântului Apostol Petru, S-a coborât la cei morţi pentru a le vesti mântuirea.
În această zi Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă mijlocire pentru toţi cei adormiţi, atât pentru drepţii care au murit împăcaţi cu Dumnezeu, cât şi pentru cei ce au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea necesară. Aceste mijlociri au ca scop ca Dumnezeu să-i învrednicească de milostivire Sa, să-i judece cu blândeţe şi să-i aşeze în ceata drepţilor.
„Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim şi facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste si Care, pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruinţă asupra înstrăinării şi lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. El este Viaţa şi această Viaţă este lumina omului. Iubindu-L pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii şi motivaţia pentru care se săvârşesc rugăciuni pentru cei adormiţi.” (pr.prof. Alexander Schmemann).
Bogaţii şi săracii, fără nici o deosebire, se pregătesc, fiecare dupa puterea sa, cu mese, pachete şi daruri, pentru a le oferi „de sufletul răposatului..”, cu nădejdea că Dumnezeu îi va mai ierta celui adormit din păcatele săvârşite în timpul vieţii cu fapta, cu vorba sau cu gândul.
Aceasta deoarece, conform credinţei creştine, cei ce mor împăcaţi cu Dumnezeu şi cu semenii lor se unesc cu Mântuitorul Hristos, primul care a biruit moartea.
Spre deosebire de alte religii, în creştinism, şi cei vii şi cei adormiţi (morţi) fac parte din Biserica lui Hristos.
În afara colivei, colacului şi vinului care se sfinţesc şi se împart în biserică, simbol al unităţii euharistice a celor doua lumi, au loc o suită de alte rituale şi ceremoniale la cimitir şi acasa, în fiecare familie creştină.
Ortodocşii ştiu că potrivit învăţăturii de credinţă ortodoxă, fiecare zi de sâmbătă este dedicată amintirii morţilor. Aceasta întrucât trupul lui Hristos s-a aflat în mormânt în ziua de sâmbătă şi, aşa cum se menţionează în Epistola a II-a a Sfântului Apostol Petru, S-a coborât la cei morţi pentru a le vesti mântuirea.
În această zi Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă mijlocire pentru toţi cei adormiţi, atât pentru drepţii care au murit împăcaţi cu Dumnezeu, cât şi pentru cei ce au murit pe neaşteptate şi fără pregătirea necesară. Aceste mijlociri au ca scop ca Dumnezeu să-i învrednicească de milostivire Sa, să-i judece cu blândeţe şi să-i aşeze în ceata drepţilor.
„Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim şi facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste si Care, pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruinţă asupra înstrăinării şi lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. El este Viaţa şi această Viaţă este lumina omului. Iubindu-L pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii şi motivaţia pentru care se săvârşesc rugăciuni pentru cei adormiţi.” (pr.prof. Alexander Schmemann).
