75% dintre canadieni recunosc că „avortul este imoral”, şi susţin „cu tărie, adevărata definiţie a căsătoriei”

Un nou sondaj la nivel naţional, efectuat în Canada, a demonstrat că marea majoritate a canadienilor îmbrăţişează din ce în ce mai mult valorile conservatoare, opunându-se avortului şi sprijinind definiţia adevărată a căsătoriei.
Sondajul Harris-Decima a fost comandat de Manning Center Barometer – un serviciu canadian de studiu anual asupra atitudinii faţă de valorile şi politicile (în general) atribuite conservatorilor – parte a Manning Centre for Building Democracy.
Sondajul a fost efectuat de Allan Gregg, din partea Harris – Decima, şi de Dr. Andre Turcotte, din partea Şcolii Universitare de Jurnalism şi Comunicare Carleton, folosind metoda intervievării prin telefon a 1000 de persoane canadiene adulte, în perioada 1-10 februarie 2010.
Sondajul a remarcat că majoritatea canadienilor agreează în mod puternic valorile tradiţionale şi conservatoare ale supremaţiei familiei, ale definiţiei căsătoriei, reclamând totodată imoralitatea avortului.
„Conform rezultatelor sondajului”, se arată într-un comunicat de presă emis de Manning Center:
– 89% dintre respondenţi „afirmă cu tărie că nimic nu este mai important decât familia”;
– 67% recunosc „într-un mod ferm, căsătoria, ca relaţie definită între un bărbat şi o femeie”;
– 60% susţin „cu tărie, că avortul „este o greşeală din punct de vedere moral”.
„Ceea ce este cel mai surprinzător”, se arată în comunicatul de presă, „este că aceste rezultate conservatoare sunt deja în centrul politicii”, a spus profesorul Turcotte.
Mary-Ellen Douglas, coordonatorul naţional al organizaţiilor pro-life Campaigns Life Coalition, a declarat pentru LifeSiteNews că rezultatele acestui sondaj sunt „minunate”.
„Este ceea ce ştiam dintotdeauna. Oamenii nu vor avortul în Canada, şi noi îi susţinem în acest sens”.
Oricum, a mai spus aceasta, rezultatul „este răspunsul la rugăciunile noastre”.
„Acum este momentul ca această ţară să se intoarca acolo unde a fost odata, şi să începem să ne pese tuturor de copiii noştri nenăscuţi”.
„Stânga pare să fie un loc foarte singuratic, de acum, în Canada”, a mai adaugat, la randul sau, si Turcotte.

www.lacasuriortodoxe.ro