„Ce vrei, dragă? Aşa e lumea astăzi!”
Abia intră copilul în clasa pregătitoare, că i se şi impune ca normă de socializaresmartphone-ul şi tableta – „că fără astea nu se mai poate acum”, ţi se repetă ca o maximă peste tot. „Le au toţi. Cum o să mai comunice cu ceilalţi?!”. Dacă nu-l laşi pe copil nici la televizor, atunci chiar eşti nebun sau habotnic. Cine să te mai înţeleagă?! Oricum, nu familia lărgită, părinţii altor copiii sau colegii de serviciu: „Auzi, domn’e, nici nu au televizor în casă!”. Nu are nici o importanţă faptul că elitele din Occident nu au televizor în casă, că nu permit copiilor lor să stea la calculator sau că nu le cumpără smartphone decât la majorat. Aceştia nu pot fi exemple pentru mulţimea care stă cu ochii holbaţi la televizor, căci viaţa personală a celor din elite nu apare niciodată în lumina camerelor de luat vederi.
Dar ce te faci că în România profesorii nu-și mai pot desfăşura procesul de învăţământ dacă elevul nu are conexiune de Internet acasă! Pe Internet, aceştia găsesc postat totul. Inclusiv lecţiile pe care trebuie să le facă, comentariile la textele din manual şi multe altele. „N-ai carte, n-ai parte” a fost deja rescris în cultura populară media, în sensul că mai curând vei fi judecat dacă nu ai luat calculator copilului şi nu are, săracuʼ, acces la Internet în camera lui, decât dacă nu i-ai cumpărat cărţile pentru şcoală. Aşa că, de vrei să fii şi tu ca ceilalţi părinţi, şi nu un „încuiat” şi-un „retrograd”, trebuie să-i dai copilului liber la Internet. Nu contează că asta le va pune în pericol sănătatea mintală, nu contează că prin calculator, jocuri video sau pornografie, copiii de astăzi au ajuns că nu mai sunt buni aproape de nimic la şcoală. Toată lumea merge înainte, hipnotizată de ideile venite de nu ştim unde că, de vrei să ţi se realizeze copilul, trebuie să-i oferi şi această „condiţie”, mai ales astăzi, în era tehnologică. Iar, dacă te opui…
Şi, cu toate tehnologiile astea, de atâta „socializare”, la clasa a IV-a deja a sosit vremea să se pună problema identităţii şi eficacităţii sexuale. Sexul se impune pe buzele micuţilor mai mult decât îl pomeneam noi în facultate. Cu siguranţă, cu mult mai mult. Cei care nu vor să deguste în pauză „plăcerile interzise” chiar şi oamenilor mari, în faţa tabletelor conectate la Internet, pot fi marginalizaţi, mai ales băieţii. Dar şi pentru fetiţe, încă de la clasa a V-a încep să se formeze contexte şi stereotipuri comunicaţionale în care ofertarea sexuală devine tot mai importantă. Atmosfera se aprinde în numai câţiva ani, astfel că, la sfârşitul şcolii generale, deja cei mai cool ai grupului şi-au debutat primele experienţe sexuale, şi nu de puţină vreme. În liceu, fecioria va fi cel puţin marginalizată, dacă nu stigmatizată constant, până când victima va ceda, pentru a intra şi ea „în rândul lumii”. „Că doar n-om vrea să trăiască singură toată viaţa!”, vine explicaţia celor apropiaţi, uneori chiar a părinţilor. Iar dacă tu, ca părinte, nu eşti de acord cu toată această nebunie, simţi privirile reprobatoare ale multora din jur: „Ce vrei, dragă? Aşa e lumea astăzi! Lasă-i pe copii să-şi trăiască tinereţea!”. Dar şi ei, toţi aceştia care-şi dau cu părerea, tot de la televizor au învăţat să gândească – de fapt, majoritatea chiar să trăiască – la fel. Aşa că unei fete îi vine mai greu astăzi să se păstreze curată până la căsătorie, decât îi era înainte de ʼ90 ca să intre şi să termine o facultate ca Medicina. Asta da nebunie!
Sursa: revista ”Familia ortodoxă”, nr.11 (82) / 2015
