Şi taţii şi mamele sunt răsplătiţi deopotrivă pentru creşterea copiilor. Ascultă ce spune Scriptura şi unora şi altora, căci nu le vorbeşte mai puţin femeilor decât bărbaţilor. Sfântul apostol Pavel spune: “… femeia, amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă”’ dar adaugă: “dar ea se va mântui prin naştere de fii…” (I Timotei 2, 14-15).
El vrea să spună femeii următoarele: suferi că prima femeie nu ţi-a lăsat altceva decât munci şi dureri şi naştere în veci ? Nu te speria şi nu te mâhni şi nu te revolta pentru că bucuriile pe care le capeţi din creşterea copiilor, dacă vrei, te fac să uiţi durerile facerii şi te fac să simţi că, crescându-ţi copiii, împlineşti o mare lucrare. Dacă te îngrijeşti să le dai copiilor tăi o educaţie bună şi îi conduci spre virtute, vei avea parte de mântuire. Munca, grija şi această lucrare a ta de mare însemnatate vor fi răsplătite din plin. Ca să te convingi că mama nu este numai cea care naşte şi că nu în naşterea de prunci se află răsplată, uite ce spune apostolul Pavel tot în aceeaşi epistolă: ” dacă a crescut copii…” (I Timotei 5, 10). Nu spune doar dacă a născut, ci dacă a crescut copii, pentru că naşterea se datorează naturii, iar creşterea copiilor ţine de o alegere.
Tot el, după ce a zis , “se va mântui prin naştere de fii”, nu s-a oprit aici, ci, vrând să arate că important nu este a naşte, ci a creşte şi a educa copii, a adăugat: ” … dacă va stărui, cu întelepciune, în credintă, în iubire şi în sfinţenie” (I Timotei, 2, 15).
Vrea să spună aşa: Atunci abia vei primi mare răsplată, când copiii pe care i-ai născut vor stărui în credinţă, în iubire şi în sfinţenie.
Dacă îi conduci spre credinţă, iubire şi sfinţenie, dacă îi stimulezi, dacă îi înveţi şi îi sfătuieşti, pentru această grijă a ta te aşteaptă o mare răsplată de la Dumnezeu. Iar toate acestea trebuie să le facă atît femeia, cît şi bărbatul.
Sf. Ioan Gură de Aur – Părinţi, copii şi creşterea lor
Sursa: episcopia-ungheni.md