Domnul ne iubește și așteaptă tot timpul rugăciunea noastră. Trebuie să ne întoarcem către Tatăl nostru.
Un om a venit la preot și i-a spus: – Părinte am o greutate pe suflet, nu mă simt bine…
– Încearcă să-I acorzi Domnului măcar un minut pe zi, i-a zis preotul.
– Cum să fac asta? – a întrebat omul.
Preotul i-a spus să stea puțin în fața icoanelor sau chiar pe stradă și să spună: Doamne, cât de frumoasă e lumea, cât de măreață! Câți oameni există, câte caractere și toți sunt unici! Fiecare are trăsăturile sale speciale. Câte animale sunt pe lume, păsări, insecte… și toate sunt unice… Nimic nu este statoricni, toate se transformă, se nasc, îmbătrânesc și mor… Cât de mare este înțelepciunea Ta Doamne! Tu ne-ai dat trup, dar și suflet. Câte sentimente avem; și rațiune, și voință liberă, și dragoste și frică, iar mulți au și credință. Iată, stau înaintea Ta și Te recunosc ca pe Creatorul a toate! Tu ești totul pentru mine, dar eu sunt totul pentru sinele meu. Doamne, iartă-mă, că sunt mai rău decât animalele. Orice animal își știe rostul în lume, rost pe care i l-a dat Domnul: câinele păzșete casa de hoți, chiar și gâștele anunță atunci când văd pe cineva străin. Numai omul nu își recunoaște Creatorul. S-a sălbătăcit, s-a rătăcit… Doamne, dă-mi credință puternică, înțeleaptă, dă-mi pocăință, recunoașterea păcatelor și înțelepciune ca să slăvesc numele Tău cel sfânt în toate zilele vieții mele!
Convorbiri cu Părintele Ambrozie Iurasov
