Amărăciune sufletului este vinul când se bea mult (despre patima beţiei).
Milioane de oameni în toată lumea suferă de patima beţiei, aducând suferinţă sie şi familiei sale. Cu adevărat alcoolismul e o urgie, care nu face descriminări nici după sex, nici după vârstă. Şi îi înghite fără milă atât pe femei şi pe oamenii în vârstă, cît şi de la o vreme chiar şi pe copii şi adolescenţi. Iniţial cei care abea sunt prinşi în mrejele acestui cumplit păcat se mai pot opri, pot depăşi atracţia, îşi mai pot spune “Stop”. Dar cu timpul să faci aceste lucruri devine tot mai coplicat şi mai complicat. Şi ca urmare se dezvoltă o dependenţă şi o boală care va distruge trupul şi sufletul omului.
Cauzele dezvoltării patimii
Alcoolul obţine proprietăţile unei anestezii, deminuând irascibilitatea, mânia, resentimentele. Anume aceastea de multe ori şi îi determină pe oameni şi îi provoacă pe mulţi să apeleze la băutură. Dar mai devreme sau mai târziu apar acele probleme, care cu timpul vor deveni o grozăvie adevărată.
Omul, alegând această cale de a se „ascunde” de problemele şi greutăţile existente, îşi schimbă parametrii vieţii de la una reală la una iluzorie. Totodată probelemele sale nu se rezolvă, dar se înmulţesc şi mai mult. Dependenţa de alcool – este mereu o înfrângere. Beţia este o cale care nu duce decât la pieirea atât a trupului cât şi a sufletului.
Alt motiv care adesea apropie omul de această patimă este tristeţea, nemulţumirea de strea existentă, sau dacă privit din punct de vedere medical – dipresia. Mai ales în cazul unei dipresii nevrotice, formarea căreea direct este legată de problemele sufeteşti. Deaceea atunci când observăm tendinţile către aceste stări trebuie să încercăm să le depăşim cu ajutorul Domnului până la agravarea lor.
Stadiile alcoolismului
Formarea dependenţei de alcool deobecei are loc în trei etape consecutive sau stadii: de neurastenie, de drog şi de encefalopatie. Să vedem şi ce le este cararacteristic.
În stadiul întâi al bolii, atracţia faţă de alcool creşte şi începe a avea un caracter obsesiv. Se pierde controlul asupra cantităţii de alcool consumat. Simptomele dominante ale acestui stadiu devin irascibilitatea, agresivitatea, pierderea atenţiei, slăbirea memoriei, insomnia, durerile de cap, visuri de groază. În viaţa de zi cu zi aceşti până ce alcoolici începători devin conflictuali şi nu mai caută metode de a depăşi conflicte. Lumea înconjurătoare le pare sură şi lipsită de bucurii şi doar rachiul sau vinul le face posibilă acceptarea acestei realităţi. Sănătatea fizică deasemenea suferă schimbări grave. Suferă grav funcţiile ficatului, pancreasului, a inimii. Şi cel mai important suferă şi se distruge iriversibil creerul.
În al doilea stadiu al bolii atracţia patologică faţă de alcool devine de neînvins. Apare sindromul de abstinenţă (mahmureală), care e caracterizat prin tremurul mâinilor, ameţeli, slăbiciuni, transpiraţie, tahicardie şi o stare de uscăciune permanentă în cavitatea bucală. Nu rar apar şi psihoze alcoolice. Beţia deja e o stare zilnică. Personalitea degradează tot mai mult. Gândirea devine tot mai săracă. Gama de interese se reduce la minimum. Voinţa omului se diminuiază progresiv. Nevoia dominantă îl reprezintă alcoolul. Toate simptomile descrise pentru stadiul înâi se agravează.
Stadiul al treilea, este daja stadiul alcoolismului avansat. Se caracterizază prin continuarea degradării sufleteşti şi pierderea toatală a sănătăţii. Ca să se ajungă la o stare de îmbătare deja e suficient şi foarte puţin alcool. Sindromul de abstinenţă devine foarte greu de depăşit şi este de lungă durată. Esenţa vieţii devine alcoolul. Foarte grav sunt afectate organele interne.
Ciroza ficatuluiu, gastritul, miocardită, psihoză alcoolică, dispariţia atracţiei şi funcţiilor sexuale– sunt numai unele din acelea care îl vor însoţi pe alcoolic .
Deobicei la acesată etapă a evoluţiei bolii nu mai este nici un interes nici faţă de familie, nici faţă de serviciu. La extetior se schmă foarte mult, dobândind trăsători tipice acestei stări.
Durata fiecării etape variază de la caz la caz. La cineva pentru ca să ajungă în cea mai distrugătoare fază sunt necesari 4-5 ani, iar pentru altul 7-8.
Originile personalităţii „alcoolice”
După cum arată practica, calea spre patima beţiei începe de timpuriu. Acceptarea ritualurilor de consum al alcoolului începe cu mult înaite de consumul adevărat. Copiii mici stând la masă alături de maturi ciocnesc şi ei paharele, cu o grimasă care le artă toată neplăcera de această băutiră, expresie pe care o văd pe feţele maturilor, îşi consumă sucul, însoţiţi fiind de susţinerea adulţilor.
Nu există nici o îndoială că la copil se formează închipuirea despre alcool ca un atribut al vieţii mature. Experţii susţin că către 11-12 ani la adolescenţi se formează stereotipurile destul de stabil legate de starea de consum al alcoolului.
Deseori, răsfăţat de „eforturile părinţilor, bunicilor copilul devine în cele din urmă o persoană pretenţiosă, care-ţi doreşte satisfacerea indispensabilă a tuturor nevoilor sale. Dacă nu se întâmplă mereu aşa, poate apărea decepţia, frustrarea, furia … şi dorinţa de a „uita de toate în vin”.
Pe calea beţiei adolescentul poate călca şi de la lipsa educării duhovniceşti, de la atmosfera păcatului, pe care o întâlneşte în lumea maturilor, şi în primul rând în propria familie. Beţia părinţilor mutilează sufletul copilului.
Cum să-l ajuţi pe acel ce suferă de această patimă
Să discutăm despre metodele de tratare ale acestei boli. Ce întreprind medicii pentru ajutor celor suferinzi de patima beţiei? Pe larg e folosită utilizarea diferitelor soluţii de dezintoxicare, medicamente psihotrope, preparate care provoacă o aversiune faţă de alcool prin dezvoltarea unui reflex negativ condiţionat, mijloacele tonice şi vitamine, şi altele. Aceasta privitor la fiziologie.
Dar în primul rând ar trebui să înţelegem că alcoolismul şi narcomania sunt boli, dar boli în primul rând sufleteşti. Baza consumului de alcool sau a drogurilor este golul sufletesc, nemulţumirea de existenţa sa, pierderea sensului existenţei. Doar nu în zădar Biserica Ortodăxă consideră beţia un păcat grav. De aici este clar că doar cu metode existente în medicină nu se poate soluţiona problema. Cinvingerile şi medicamentele nu sunt atotputernice. Pentru învingerea patimei e necesară căinţa sinceră către Dumnezeu la Taina mărturisirii, însoţită de post şi rugăciune către Maica Domnului şi sfinţii lui Dumnezeu.
Beţia grea în care cade cineva poate fi şi sub influienţa duhurilor rele. Ar fi cazul să menţionez că la delirul alcoolic oamenii văd nişte halucinaţii înspăimântătoare. Cel mai des o parte a acestor halucinaţii reprezintând-o demonii.
Dacă rudele bolnavului sunt persoane credincioase, atunci trebuie neapărat să se roage mult pentru el acasă şi la biserică, şi foarte binevenită ar fi şi sfinţirea casei, în cazul în care nu s-a făcut. Trebuie de încercat de convins pe acel împătimit să poarte mereu la gât o cruce, să bea cu credinţă şi evalavie aghiasmă şi rugulat să se împărtăşească.
Dar uneori nici acestea nu sunt suficiente, deoarece încercând să-l ajtăm pe aproapele nostru, nu dorim să ne analizăm şi starea propriului suflet. Posibil că o parte a vinei o poartă şi rudele celui bolnav. Un preot spunea foarte adevărat despre acestea „ Nu ar trebui ca şi dvs să vă căiţi pentru acele suferinţe pe care le suportă apropele dvs? Nu există aici şi o parte a vinei dvs? Părinţii şi-ar putea aminti, cum mai în glumă mai în serios le permiteam copiilor să guste puţină băutură. Oare mereu aţi fost un exemplu de trezvie şi a consumului de alcool în măsură? Oare nu de atât a început a consuma soţul dvs alcool în exces că nu aţi soluţionat la timp problemele existente? Nu aveţi un motiv pentru a vă căi că nu aţi observat la timp purtarea copilului dvs întors de la discotecă într-o stare neadecvată. Cred că fiecare dintre noi de va dori va găsi şi vina sa în multe dintre aceste momente. Cereţi-i binecuvântarea duhovnicului pentru un post suplimentar pentru cel în suferinţă, rugaţi-vă neîncetat pentru el, şi neapărat mărturisiţi-vă şi căiţi-vă.”
Tratamentul fără efect
Aş vrea separat să discutăm desprea aşa zisa metodă de tratare a dependeţii de alcool cum estecodarea. În primul rând trebuie să ne dăm seama că codarea şi alte acţiuni de acest gen asupra sufletulului şi corpului uman – este întru-un fel o atragere a forţelor răului. Cuvântul francez “cod” vine de la latinul “marcare”. În procesul codării prin această marcare la om sunt atraşi demonii, care îl “ajută” pe om să nu bea sau să nu fumeze, sau îl vor “usca”, adică îl vor ajuta să slăbească.
Sfânta Evanghelie ne spune că condiţia neapărată a vindecării este căinţa celui în suferinţă pentru iertarea păcatelor sale. Dar despre căinţă aceşti “vindicători” nici nu-şi aduc aminte.
Beţia, care este excitată de demoni, pe fundalul lipsei de voinţă şi răspundere proprie, nu poate fi biruită fără rugăciune şi post., fără căinţă cu zdrobire de inimă, fără salvatoarele Taine ale bisericii. Hipnotizorii şi cei ce practică codarea nu acordă acestor lucruri nici o atenţie. Dar celui care este duşamnul omenirii nici nu-i este atât de important de bea omul sau nu (parţial de aît şi există cazuri de vindecare). Mai important e la cine se adresează omul pentru salvare – la Dumnezeu sau la satană?
Şi cum suferă aceşti oamneni codaţi? Doar păcatul aşa şi a rămas nepocăit în sufletul omului. De aici şi cazuri tot mai dese de dipresie, irascibilitate, nelinişte. Apar pe acest fundal şi boli somatice. Şi nu e de mirare. Abţineţi-vă de la aşa metode de vindeacre şi încercaţi să-i lămuriţi şi pe cei care ar vrea să le aplice.
Se mai o folosesc în tratarea alcoolismului şi metodele bazate pe efectul „placebo”. Ce este acesta? Efectul «placebo» se poate lămuri în felul următor: atunci când unei substanţe neutre (să presupunem pudrei de zahăr) sau unor proceduri medicale li se atribuie particularităţile unor preparate foarte puternice. Şi bolnavul crede în acţiunea acestor preparate şi se însănătoşeşte.
Dar alcoolismul nu e acea boală în cazul căreea s-ar putea abuza de efectele „placebo”. Doar dacă omului i s-ar interzice consumul alcoolului sub peticolul morţii sau îmbolnăvirii (cum o fac mulţi dintre acei care se folosesc de metoda codării), atunci abţinerea de la consum nu este o vindecare, deoarece persoana în cauză se află mereu în starea de încordare continuie a forţelor sufleteşti şi trupeşti. Aşa o metode de tratare aduce oamenilor doar pagubă şi suferinţe suplimentare. Pentru tratarea pe patima beţiei nu ne putem folosi de o simplă „amăgeală” (aşa ar trebui să traducem „placebo”, dar căinţa sinceră, renaşterea sufletească şi duhovnicească.
Păstraţi liniştea sufletească
Căutând salvarea de la patima beţiei trebuie mereu să ţinem minte despre motivile spiritale ale statorniciei acestea. Ca moment de declanşare a alcoolizării poate fi un conflict (din interiorul persoanei sau ca rezultat al relaţiilor cu cei din jur), sau chiar un stres îndelungat.
Beţia sau alcoolismul nu sunt unicul rezultat al crizei spirituale. Consecinţele conflictului asupra sănătăţii mentale şi fizice ale omului pot fi diferite:
• fumatul;
• beţia;
De atât e foarte important să ne păstrăm calmul interior, să ne învăţăm să ne autopareciem şi să comunicăm cu alţi oameni, să ne învăţăm să iertăm, să practicăm răbdarea, asculatrea şi smerenia. Iată spre exemplu ce scria cuviosul Alexei Zosimovskii către un mirean „ Nu vă doresc nici bogăţie, nici slavă, nici succese, şi nici chiar sănătate, dar doar pace sufletească. Şi aceasta e cel mai important. Dacă veţi avea acestă pace în suflet – veţi fi fericit”.
Sfinţii părinţi au accentuat atenţia la păstrarea liniştii sufleteşti în orice momente şi greutăţi ale vieţii.
Sfaturi utile
Acum să încercăm să determinăm careva momente de ajutor pentru acel care se luptă cu dependeţa de alcool.
• Evaluarea corectă a cauzelor căderilor în patimă şi a eşecurilor. Adesea încercăm să găsim justificări faptelor noastre şi să căutăm motivile în alţi oameni sau circumstanţe existente. Înţelepciunea sfinţilor părinţi ne învaţă nicicând să nu căutăm motive de autojustificare, fiindcă mereu în om e vie tendinţa spre iubirea de sine şi va găsi posibilitatea să denatureze starea lucrurilor pentru a dovedi nevinovăţia sa. În schimbul autojustificării, e mai corect să ne învinuim pe noi înşine, să analizăm cauzele căderilor ce au loc, care adesea se ascund şi în iubirea de sine, şi în mândrie. Sau chiar mai ales în mândrie. Un sfânt părinte spunea “Unde se întâmplă o cădere, acolo în primul rând stăpâneşte mândria, deoarece mândria e mereu premergătorul căderii”.
• Raţionalizarea. Mai întâi de toate trebuie sa te calmezi, apoi roagă-te, ia o foaie curată, un stilou şi cu grijă încearcă să analizezi situaţia dificilă sau de conflict. Începeţi prin expunerea principalelor cauze ale conflictului şi soluţiile lui posibile, încercaţi să cântăriţi toate argumentele pro şi contra, încercănd să înţelegeţi nevoile şi preocupările tuturor participanţilor din situaţia de conflict pentru a găsi argumente sigure în favoarea calmului, autocontrolului şi smereniei. În etapa finală de raţionalizare ar trebui să ajungem la adoptarea soluţiei , deoarece cu cât mai mult se rămâne în incertitudinea şi atârnare dublă faţă de conflict, cu atat mai greu va fi de a rezolvat şi, prin urmare restabilită liniştea sufletească. Duşmanul salvării noastre mereu încearcă să ne lipsească de linisştea interioară, să ne îndemne spre deznădejde. Să ţinem minte acest lucru şi să ne păstrăm vigelenţa.
• Previziunea. Necătând la diversitatea sitaţiilor din viaţa noastră, multe din ele se repetă. Din experienţă cunoaştem că ne putem „poticni”, să ne pierdem liniştea sufletească sau să cădem în păcate grave în anumite situaţii. Deaceea este foarte binevenit ca din timp să ne pregătim de greutăţi, discuţii dificile, paşi importanţi. Desigur că este imposibil să prevezi totul ce se poate întâmpla, dar totuşi şi acest pas poate fi salvator de la unele căderi. Şi să nu uităm că pregătirea noastră nu trebuie să se limiteze doar la meditări, ci neapărat să fie însoţită de rugăciune, de discuţii cu duhovnicul şi de ascultarea sfaturilor sale.
• Schimbarea activutăţilor. Cu toţii cunoaştem cât e de plăcut să faci o plimbare pe o cărăruşă din pădure, să te laşi frapat de sunetele înconjurătoate a naturii, să privieşti un peisaj piteoresc. Unuia îi face pălacere munca de la ţară, altuia întâlnirea cu un vechi şi drag prieten. Abilitatea de a te relaxa cu folos pentru suflet – este o înţelepciune care merită să fie învăţată.
• Singurătatea şi tăcerea. Fiecare dintre noi din când în când trebuie să rămână în singurătate (fie şi pentru un moment scurt), să petreacă aceste momente în tăcere şi în ascultarea propriilor gânduri. Ne putem ruga în linişte; debarasându-ne de toate grijile lumeşti şi rămâmând faţă în faţă cu sine şi cu Dumnezeu.
• Răbdarea greutăţilor şi suferinţelor. În practică s-a reuşit cu ajutorul Domnului liniştirea omului suferind în următorul fel. I se propunea să-şi închipuie că este ultima zi din viaţa sa pe pământ şi să încerce să analizeze durerea sa din acest considerent. Pentru mulţi soluţia a fost destul de reuşită.
Reţeta duhovnicească a Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov
Vă trimit o reţetă duhovnicească şi vă sfătuiesc să folosiţi doctoria propusă de câteva ori pe zi, mai ales în clipele de mare suferinţă, atât a sufletului, cât şi a trupului. Nu vor întârzia să se arate puterea şi vindecarea ascunse în doctorie, care la arătare e cât se poate de smerită.
Însingurându-vă, rostiţi fără grabă, în aşa fel încât să vă auziţi glasul, închizându-vă mintea în cuvinte (aşa sfătuieşte Sfântul Ioan Scărarul), următoarele:
“Slavă Ţie, Dumnezeul meu, pentru necazul pe care l-ai trimis asupra mea; cele vrednice de faptele mele primesc: pomeneşte-mă întru Împărăţia Ta !”
Rugăciunea trebuie rostită cât se poate de rar. După ce aţi spus-o o dată, odihniţi-vă puţin. Apoi spuneţi-o din nou şi iarăşi odihniţi-vă. Continuaţi să vă rugaţi cinci sau zece minute, până ce vă veţi simţi sufletul liniştit şi mângâiat. Pricina liniştirii şi mângâierii e limpede: harul şi puterea lui Dumnezeu se cuprind în slavoslovirea lui Dumnezeu, nu în grăirea împodobită şi multă. Iar slavoslovirea şi mulţumirea sunt lucrări predanisite nouă de Însuşi Dumnezeu, nicidecum născocire omenească. Apostolul porunceşte din partea lui Dumnezeu să facem această lucrare (v. 1 Tes. 5, 18)”.
Ceea ce este important să întreprindă o persoană care alege să se lupte cu cumplita parimă a beţiei?
• Să conştientizeze că beţia este un păcat grav.
• Să primească o decizie neclintită de a nu mai consuma băuturi spirtoase.
• Să nu cedeze în faţa convingerilor, glumelor din partea foştilor „prieteni”, unica legătură cu care era alcoolul.
• Să se înveţe să muncească şi să se odihnească cu folos pentru corp şi suflet.
• Să nu aibă timp pentru trândăvie. Mereu să tindă să fie de folos oamenilor.
• Neapărat să mediteze cum se va comporta în cazurile când:
а) va întâmpina greutăţi pe calea vieţii;
b) la mesele de sărbătoare, unde se va servi şi bătură.
Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură.
Luca 21,34
Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospeţe şi în beţii, nu în desfrânări şi în fapte de ruşine, nu în ceartă şi în pizmă.
Romani 13, 13
Căci beţivul şi desfrânatul sărăcesc.
Pildele lui Solomon 23, 21
Urgie mare este femeia beţivă şi ruşinea sa nu o va acoperi nimic.
Cartea Întelepciunii lui Isus, Fiul lui Sirah 26,9
