Evanghelia minţii curate (predica la duminica a treia după Rusalii)

Dintre toti oamenii de pe pamant, cea mai mare raspundere inaintea lui Dumnezeu o poarta cel ce se numeste pe sine crestin; Dumnezeu le-a dat cel mai mult crestinilor, si va cere mult de la ei. Popoarelor care s-au indepartat de descoperirea primordiala a lui Dumnezeu. Dumnezeu le-a lasat natura si mintea: natura drept carte si mintea drept indreptar de citire a acestei carti. Crestinilor insa pe langa natura si minte, le-a fost restaurata revelatia primordiala, si li s-a dat o noua revelatie in Domnul Iisus Hristos. Crestinii au si Biserica, paznic, talcuitor si indrumator intru amandoua Revelatiile; in sfarsit, crestinii au si puterea Duhului Sfant, de viata -datator, invatator si calauzitor inca din inceputul Bisericii. Astfel pe cand necrestinii au un singur talant – mintea – care ii indruma si-i invata din cartea naturii, crestinii au cinci talanti: mintea, revelatia veche, revelatia noua, Biserica si puterea Duhului Sfant.

Cand un om care nu este crestin se intoarce catre natura, sa o citeeasca si sa o talcuiasca, are lumina unei singure candele: mintea; cand un evreu se indreapta catre natura, sa o citeasca si sa o talcuiasca, are lumina a doua candele: mintea si revelatia veche; dar cand un cresin se indreapta catre natura, sa o citeasca si sa o talcuiasca, are lumina a cinci candele: mintea, revelatia veche, revelatia noua, Biserica si puterea Duhului Sfant. Cine, asadar, vede mai bine: cel cu o lumina, cel cu doua sau cel cu cinci ? Fara indoiala ca toti pot citi cate ceva, dar nici vorba ca cel cu cinci luminari va vedea mai limpede si mai departe decat ceilalti doi.

Cand unui om care merge la lumina a cinci candele i se sting toate cinci, se gaseste intr-un intuneric cu mult mai mare decat unul care merge la lumina unei singure candele care i se stinge. Cand doi oameni se gasesesc in acelasi intuneric, mai negru e intunericul pentru ochii celui care vine dintr-o lumina mai mare. Cei care merg la lumina doar a unei singure candele, si merg cu inima curata si cu minte neintunecata, pot razbi prin valea intunecoasa a acestei lumi spre lumina cea mare a lui Dumnezeu; dar mai usor pot strabate cei al caror drum e luminat de un sfesnic cu cinci lumini. Iar daca cei care merg cu o candela sunt fara cuvant de aparare (Romani 1, 20) daca se abat din cale si se pierd in intuneric, ce cuvant de aparare inaintea lui Dumnezeu vor avea cei carora Dumnezeu le-a dat cinci lumini, daca ei se abat din cale si se pierd in intuneric ? Cu adevarat, intre toti oamenii de pe pamant, cea mai mare raspundere inaintea lui Dumnezeu o poarta cel ce se numeste pe sine crestin.

In Evanghelia de astazi, Domnul dezvaluie adevaruri limpezi si simple pe care multi dintre noi, cu inconstienta, le calca in picioare in fiecare zi; adevaruri atat de simple si de limpezi incat si un om cu o singura lumina – cu o minte curata, dar al lui Dumnezeu -” le pot vedea si recunoaste. Zice Domnul: Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi intunecat.

Ochii sunt fereastra trupului, fereastra prin care simte lumina, primeste lumina si se cunoaste a fi in lumina. Daca fereastra e astupata, in ce intuneric se afla trupul! Ochii sunt calauza trupului; cata vreme calauza e in fata, trupul inainteaza si nu aluneca din Cale – picioarele merg incotro trebuie, mainile si ele fac ce trebuie, la fel fiecare madular. Dar cand calauza ramane in intuneric, in ce intuneric se vor afla cei ce vin dupa dansa! Daca ochii orbesc si nu mai lumineaza trupul, ce gramada monstruoasa de intuneric va fi acel trup! Toate cararile i se inchid; picioarele ori stau in loc, ori o iau aiurea; mainile ori nu fac nimic ori lucreaza anapoda; la fel toate madularele. Picioarele se tarasc anevoie, incercand prin incetineala sa tina locul luminii care lipseste; mainile se intind, cautand sa atinga si atingerea sa tina loc luminii care lipseste; urechea se ciuleste, cautand sa inlocuiasca vederea. Dar in zadar: cei condusi nu pot tinea loc de calauza. Se isca zapaceala, haos. Fara vedere, trupul este adevarata temnita.

Intelesul ascuns al acestor cuvinte il dezvaluie limpede propozitia ce urmeaza: Deci, daca lumina care e in tine este intuneric, dar intunericul cu cat mai mult! Domnul nu spune „in fata ta”, sau „deasupra ta”, ci „lumina care e in tine”. Spunand aceasta, intoarce intreaga icoana a ochiului si a trupului spre omul dinlauntru, spre minte si spre suflet, pentru ca ochiul e chipul mintii, iar sufletul chipul trupului. In Sfanta Scriptura se vorbeste adesea de vederea mintii, precum si de orbirea ei. Apostolul Pavel cere de la Dumnezeu pentru Efeseni: Sa va lumineze ochii inimii (1,18), iar Psalmistul se roaga: Descopere ochii mei si voi cunoaste minunile din legea Ta (Psalm 118,18), intelegand aici ochii mintii, vederea dinlauntru, singura prin care se poate vedea Legea lui Dumnezeu.

Mintea este ochiul sufletului intreg. Mintea este fereastra sufletului spre Dumnezeu. Cand mintea e curata, luminata si deschisa spre Dumnezeu, se revarsa in tot sufletul lumina din cer si gandurile ni se inalta si ele spre Dumnezeu. Atunci toate simtirile noastre sunt pline de dragoste de Dumnezeu si de Legea Lui, toate nazuintele si dorintele noastre, toate lucrarile sufletului nostru sunt pline de lumina, intregi si puse in slujba lui Dumnezeu. Sunt ca un camp insorit pe care pasc turmele si se veselesc pastorii si unde nu cuteaza lupii sa intre din pricina luminii. Numai cand asfinteste soarele si cade noaptea indraznesc lupii sa iasa in camp dupa prada. Luminat de o minte teafara si curata, sufletul e ferit de fiare salbatice, de rautati si patimi, care cad asupra lui numai in intunericul unei minti bolnave.

Fiind Ava Veniamin bolnav de moarte, ucenicii se rugau langa patul lui pentru insanatosire. Dar batranul, auzind pentru ce se roaga, le-a zis: Rugati-va pentru omul meu cel dinlauntru, sa nu se imbolnaveasca acesta; de pe urma trupului n-am avut mare lucru de castigat, iar acum, ca-i bolnav, nu simt nici o pierdere (Pateric).

Cand mintea e curata, totul in sufletul omului este curat si este curat omul intreg. Toate sunt curate pentru cei curati (Tit 1,15). Fara indoiala ca in orice om, pe langa cea mai mare curatie se afla si impuritati; dar omul cu minte curata nu va vedea necuratia, pentru ca isi indreapta mintea, si prin minte tot sufletul, numai spre ceea ce este curat atat intrinsul cat si in lumea inconjuratoare. Si, indreptandu-si mintea numai spre ceea ce este curat, se imbogateste tot mai mult si mai mult in curatie. Cu cat mintea ni se alipeste de Mantuitorul Iisus Hristos care este desavarsirea curatiei si a luminii, cu atat mai curata, mai stralucita si mai intelegatoare se face, si odata cu ea si inima si tot sufletul nostru.

Daca mintea se intoarce de la Dumnezeu, il tagaduieste sau il huleste, faclia sufletului se stinge, fereastra se astupa si carmaciul sufletului, mintea, aluneca si cade in prapastie. O, cum se intuneca atunci sufletul! Ce razmerita-i intrinsul si cum se clatina orbecaind afara din cale ! Drept calauza e luat un fugar, drept lumina o scanteie fara viata, ce degraba stingandu-se, il lasa pe cel dus de ea in seama unei simtiri trecatoare, careia repede ii ia locul o alta, si astfel zburatacind de la o dorinta la alta omul cade intreg in intunericul nepatruns al deznadejdii. Atunci sufletul sfarsit de puteri se preda cu totul trupului: trupului care si el s-a facut intuneric si orbire, lipsit fiind de lumina intelegerii. Trupul ajunge carmaci. Orbul duce pe orb, si amandoi cad in prapastie.

Cuvantul de mai sus al lui Hristos se potriveste deasemenea parintilor si invatatorilor, conducatorilor de popoare si preotior Bisericii lui Dumnezeu. Parintii sunt, cumva, ochii copilului; la fel sunt invatatorii pentru invatacei si conducatorii pentru popor Daca cei ce merg in frunte nu vad incotro se indreapta, cu atat mai putin vad cei ce merg dupa ei. Daca parintii s-au ratacit, cum sa gaseasca pruncul calea cea dreapta? Daca invatatorii mint, cum sa invete ucenicii adevarul? Cu conducatori fara de Dumnezeu, cum sa fie evlavios poporul? Si cu preoti prihaniti, cum sa fie credinciosii curati? Atunci se va arata asupra acelora tot adevarul profetic al cuvintelor ce s-au dovedit, de atatea nenumarate ori, adevarate pentru israeliti: Cu ochii va veti uita, si nu veti vedea (Matei 13, 14; cf. Ioan 9, 39). Adica: va veti uita cu ochi trupesti la cele duhovnicesti, si nu le veti vedea; pentru ca ochii trupesti patrund trupescul iar ochii duhovnicesti (mintea), ceea ce e duhovnicesc. Daca mintea ti-e oarba, tot duhovnicescul din cer si de pe pamant iti ramane nevazut si nestiut tie, pentru ca nu vezi decat cu ochii trupesti. Omul firesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sale inteleaga, fiind judecate duhovniceste (1 Corinteni 2,14).

Auzi ce zice Apostolul Pavel: Noi avem mintea lui Hristos (1 Corinteni 2,16). Fericit cine poate spune ca are mintea lui Hristos! Fericit cine a lepadat mintea cea muritoare, inselatoare, pamanteasca si in locul ei a pus mintea cea tare a lui Hristos! Unul ca acesta plin va fi de lumina negraita, si va vedea lumea intrega scaldata in lumina, cum a vazut Moise rugul aprins. Va umbla hotarat in valea cea neagra a acestei vieti, pentru ca drumul sau e luminat de lumina luminilor, de Ochiul atoatevazator, de Mintea cea preacurata. Pentru ca spune Domnul: Eu sunt Lumina lumii; cel ce imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric (Ioan 8, 12). Hristos e lumina noastra; Hristos e ochiul vietii noastre. Daca vrea cineva sa cunoasca viata si sa vada cararea vietii adevarate, cu ochiul acesta trebuie sa priveasca. Orice alt ochi e, in chip vatamator, mai mult sau mai putin intunecat si murdarit, aratand lucrurile fie mai mici fie mai mari, fie mai apropiate fie mai departate decat sunt, ca niste ochelari. Numai cu ochii lui Hristos vedem lucrurile asa cum sunt, in cer si pe pamant, in oameni si in celelalte zidiri. De aceea greu le va fi celor carora li s-a dat sa vada cu ochii lui Hristos, si nu vad, sa dea seama inaintea lui Dumnezeu pentru aceasta.

Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul il va uri si pe celalalt il va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui, nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona. Pot doua roti de la o caruta sa mearga inainte si doua inapoi? Poate omul sa se uite cu un ochi la rasarit si cu celalalt la apus ?

[Zice ava Isaia: „Precum nu poti privi cu un ochi la cer si cu altul la pamant, nici mintea nu poate sa amestece grija de cele ceresti cu grija de cele pamantesti”]

Cum s-o ia un picior la dreapta, si celalalt la stanga? Nu se poate. Tot asa nu se poate si sa mergi la intalnirea cu Dumnezeu si sa ramai in bratele lumii. Nu poate omul sa slujeasca si lui Dumnezeu si pacatului, pentru ca ori va uri pe Dumnezeu si va iubi pacatul, ori dimpotriva, va iubi pe Dumnezeu si va uri pacatul. Ca sa puna si mai mult in lumina acest adevar, Domnul il repeta cu alte cuvinte: Sau de unul se va lipi si pe celalalt il va dispretui. Omul poate sa se lipeasca de Dumnezeu, dar poate sa se lipeasca si de vrajmasul lui Dumnezeu. Iar dragostea pentru lume e ura fata de Dumnezeu. Dumnezeu cere de la noi inima noastra intreaga, dupa cum si El ne da tot ajutorul Sau, tot harul Sau. Caci ochii Domnului vad peste tot pamantul, pentru ca sa sprijine pe cei care sunt cu inima lor intreaga la El (II Paralipomena 16, 9): intreaga, desavarsita, curata, golita de credinta in lume, de nadejdea in lume si de dragostea pentru lume; ci plina de credinta, nadejde si dragoste fata de Dumnezeu cel viu si fara de moarte.

Cine se lipeste de Dumnezeu trebuie cu adevarat sa dispretuiasca toata dulceata muritoare, inselatoare si stricacioasa cu care il imbie lumea. Si dimpotriva, cine se da cu totul pe mana inselatoarei nadejdi si fagaduinte a acestei lumi, neaparat va nesocoti si va dispretui pe Dumnezeu. Nu va amagiti: Dumnezeu nu se lasa batjocorit (Galateni 6, 7). Cine se leapada de Dumnezeu, si Dumnezeu se va lepada de dansul; Dumnezeu va ramanea ce este, iar omul acela va fi sters din Cartea Vietii, si in lumea aceasta si in cea viitoare. Fiti asadar statornici in evlavia fata de Dumnezeu, nu fiti cu inima impartita ci, cand ati apucat coarnele plugului lui Dumnezeu, nu va mai uitati in urma. Cand ati inceput a fugi din nimicirea Sodomei acestei lumi, nu va uitati inapoi, ca sa nu va faceti stalp de sare asemeni femeii lui Lot, si sa nu mai puteti apuca atunci nici inainte, nici inapoi. Si cand ati scapat odata de raul faraon egiptenesc, nu mai doriti sa va intoarceti in robia lui, chiar de v-ar sta cale mari si pustii, foame si sete, si fara de numar dusmani. Domnul pururea merge in fata celor aflati pe calea mantuirii, ca sa-i scoata din flacarile pacatului si sa le curete cararea fie prin mare, sau prin pustiu, sau prin sirurile stranse ale vrajmasilor.

Nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui mamona. Domnul intareste o data ce a spus: Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni. Adica la doi stapani ale caror ganduri, dorinte si porunci isi sunt potrivnice. Dreptul Avraam a slujit la trei domni (Facere 18, 12), dar acesti trei domni erau una in fiinta si in duh. Si noi putem sa slujim la treizeci de ingeri ai lui Dumnezeu, sau la trei sute de sfinti ai Sai, pentru ca acestia nu sunt treizeci sau trei sute ci una si aceeasi oaste a lui Dumnezeu de lumina, adevar si dreptate, care slujeste unui singur Domn: lui Dumnezeu. Ca sa nu se inteleaga ca nu putem sluji doi oameni buni si sfinti, Mantuitorul lamureste ce vrea sa spuna, aratand ca are in vedere doi stapani potrivnici unul altuia, care nu au nimic laolalta, cum nu au ziua si noaptea. Dumnezeu si mamona, iata cei doi stapani potrivnici carora nu le putem sluji impreuna: si lui Dumnezeu spre mantuire si viata, si lui mamona spre pierzanie si moarte.

„Mamona” este un cuvant fenician care inseamna „Avutii”. Se spune ca fenicienii politeisti aveau un idol cu acest nume, caruia i se inchinau ca unui zeu al bogatiei. De ce foloseste Domnul cuvantul acesta strain drept antiteza lui Dumnezeu? Tocmai ca sa-Si arate adancul dispret fata de zeificarea avutiilor, de inrobirea fata de ele. Iubirea de argint este radacina tuturor relelor (1 Timotei 6, 10). Iubirea de argint nu e doar impatimirea dupa bani, ci dupa orice avere prisositoare care vatama sufletul. Mantuitorul ar fi putut spune: „Nu puteti sluji lui Dumnezeu si minciunii, pentru ca Dumnezeu e adevar”, sau: „lui Dumnezeu si rapirii, pentru ca Dumnezeu e mila”, sau „lui Dumnezeu si desfraului, pentru ca Dumnezeu e neprihanire”, sau „lui Dumnezeu si pizmei, pentru ca Dumnezeu este iubire, sau „lui Dumnezeu si oricarui pacat, pentru ca Dumnezeu este fara pacat si potrivnic pacatului.”

De ce a pus Domnul tocmai robirea la avutii fata in fata cu slujirea lui Dumnezeu ? Pentru ca robirea la avutii cheama, pricinuieste si inlesneste toate pacatele si viciile. Cine se lipeste de avere cu inima nu se va da in laturi sa minta, sa insele, sa fure, sa rapeasca, sa jure stramb si chiar sa ucida, numai ca sa-si pastreze si sa-si sporeasca bogatiile, si nici nu se va putea impiedica sa pizmuiasca si sa urasca pe cei mai bogati decat dansul. Dar nu numai atat, ci bogatiile vor face cale spre dansul tuturor pacatelor si rautatilor: betie, joc de noroc, desfrau, preacurvie si toata necuratia.

Omul care vede ca ceilalti il invidiaza si-i dau onoruri pentru ca e bogat incepe sa nu mai stie ce-i frica de Dumnezeu; unul ca acesta nu se mai inchina lui Dumnezeu, nesocoteste Legea si Biserica Lui si curand ajunge hulitor si ateu. Iata de ce Domnul a ales slujirea mamonei, demonul bogatiilor, drept chip al deplinei potrivnicii fata de slujirea lui Dumnezeu. A sluji avutia il duce pe om in robia ei si-i distruge sufletul cu totul.

[Sfantul Vasile cel Mare spune in Omilia la avaritie: „Rau e cel care cere mult; multa pretindere duce in viata la poftire fara sat. Focul odata ce a izbucnit mistuie tot ce-i sta in cale si nimeni nu poate sa-l opreasca pana ce nu a mistuit tot. Asa e si avaritia: poate cineva s-o stavileasca ?”]

Iar Domnul a spus altadata: Ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde ? (Matei 16, 26). Lumea e a lui Dumnezeu si asa va ramanea, iar bogatul, cand moare, ramane si fara lume si fara suflet, iar la Judecata de Apoi va fi mai sarac decat cel mai sarac dintre slugile si slujbasii lui din aceasta viata.

Si Domnul spune mai departe: De aceea zic voua: Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este viata mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea ?

„De aceea zic voua…” De ce ? Pentru ca bogatia e atat de vatamatoare sufletului. Pentru ca slujirea mamonei va opreste de la slujirea lui Dumnezeu. Pentru ca voiesc sa fiti stapani peste intreaga lume si peste toate cate le-a pus Dumnezeu in stapanirea omului la Facere, iar nu slugi ai slugilor voastre si robi ai robilor vostri. Sa nu va macine asadar grija pentru hrana, pentru bautura si imbracaminte. Mai greu e sa faci un trup decat sa-l hranesti si sa-l imbraci. Iar Dumnezeu, care a facut ce-i mai greu, va face si ce-i mai usor. Ochiul Lui ne vegheaza neincetat, mainile Lui pline se intind necontenit spre noi.

Oare nu vedem, oriunde ne-am indrepta ochii, cum Ziditorul hraneste, adapa si imbraca toate fapturile Sale ? Hraneste furnicile in pulbere; hraneste fiarele in munti; hraneste pestii in mare. Cand vine vremea rece, trimite randunelele si cocorii in tari calde, si le hraneste acolo cat e iarna de lunga, iar ursului ii gaseste vizuina unde sa hiberneze. El adapa arborii si ierburile, colinele si pajistile, verdeata si florile. E vreo faptura pe fata pamantului pe care s-o fi facut Dumnezeu si apoi sa o fi parasit golasa ? Cine altul imbraca pe leu si pe tigru, si pe lup, si pe vulpe ? Cine-i coase haina paunului si corbului, si cine cladeste testoasei carapace si pestelui solzi, daca nu El ? Cine da oilor lana, si par caprelor, si tepi porcului, si piele boului, si coama calului, daca nu El ? Cine brodeaza aripile fluturelui si talia viespei si cine face pavaza gazelor in iarba si frunzis ? Cine ii da pomului coaja si cine impodobeste lujerul porumbului ? Cine toarce si tese pentru florile campului asemenea straie cum n-au purtat vreodata nici regii pamantului ? Domnul, Domnul cel viu, Domnul care le-a zidit. Dar oare El se va uita numai la om ca la un fiu vitreg intre toate fapturile Sale? Cel care hraneste fiarele in munti, si iarba de pe camp, si gazele din iarba, o sa lase flamand si insetat si gol tocmai pe om, pe cununa zidirii Sale? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite. Cine atunci le hraneste? Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Nu spune: „Tatal lor”, ci „Tatal vostru”.

Dumnezeu le este lor Ziditor, iar voua va este mai mult: va este Tata. Voi sunteti cu mult mai mult decat acelea. Prin aceste cuvinte Hristos arata neasemanata vrednicie a omului fata de celelalte zidiri. Nu suntem noi mai mult decat pasarile cerului? Si daca suntem, preainteleptul Dumnezeu o sa aiba grija de ele si o sa uite de ce are mai scump pe lume: de fiii Sai ? La urma urmelor, toata preocuparea noastra dupa mancare si bautura nu ar avea nici un rost daca, in lucrul care ne hraneste, nu ar pune Dumnezeu puterea Lui datatoare de viata. Nu painea ne hraneste, ci puterea lui Dumnezeu din paine; nu apa ne stinge setea, ci puterea lui Dumnezeu din apa. Noi nu putem sa facem pentru noi nimic. Cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot? Si cine poate sa adauge macar o singura zi vietii sale pe pamant? Fa-mi cunoscut, Doamne, sfarsitul meeu, si numarul zilelor mele (Psalm 38, 5) spune regele David. Oare cei care mananca si beau mult nu mor la fel ca si cei care mananca si beau putin? Dar mancaii nu mor mai repede decat postitorii? Cei care mananca si beau zdravan cresc macar cu o catime deasupra celorlalti oameni? Iar daca, ingrijindu-te atata de mancare si bautura nu poti adauga nici un cot staturii tale, si nici o zi zilelor tale de ce nu lasi deoparte toata grija de prisos fata de trup, ca sa poti vedea de sufletul tau, cel cu care vei veni, dupa despartirea de trup, inaintea lui Dumnezeu ?

Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti ? Luati seama la crinii campul cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia. Domnul a folosit intai pilda pasarilor ca sa se rusineze cei ce se ingrijoreaza peste masura de hrana lor. Acum arata o parte si mai marunta a zidirii Sale: florile campului, ca sa se rusineze cei ce se ingrijoreaza peste masura de imbracamintea lor. De ce oare a deosebit Domnul crinii, si nu vreo alta floare impodobita de Dumnezeu tot atat de frumos ? Mai intai pentru ca albul desavarsit al crinului inseamna neprihanirea. Vazatorul Ioan L-a vazut pe Fiul lui Dumnezeu in cer ca pe un Miel, si multime multa… imbracata in vesminte albe (Apocalipsa 7, 9). Apoi, pentru ca Domnul a vrut sa asemenea frumusetea acestei flori cu regele Solomon, despre care se spune ca prefera hainele albe. Domnul mai aseamana crinii cu regele Solomon deoarece Solomon a fost cel mai bogat si cel mai slavit rege al vremurilor vechi.

Si iata ca nici acest Solomon, atat de slavit si de intelept, cu toata stradania lui de a se imbraca stralucit, n-a izbutit sa se invesmante vreodata mai frumos decat invesmanta Dumnezeu o iarba de pe camp. Nici un om asadar nu poate face cu grijile sale ce face Dumnezeu cu puterea Sa. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Cu toata splendoarea sa, crinul nu-i decat iarba de rand, care astazi infloreste si maine e scrum. O, voi putin crediniosilor, Dumnezeu care invesmanta cu atata grija iarba campului cea fara miscare, fara minte, fara grai, o sa va lase pe voi dezbracati ? O, voi putin crediniosilor, luati seama: cu cat mai mult va ingrijiti de voi insiva, cu atat mai putin se va ingriji Dumnezeu de voi!

Domnul ne porunceste inca odata sa nu ne ingrijoram pentru ce vom manca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom imbraca. Repeta porunca spre a ne rupe de grijile de prisos care ne astupa vederea duhovniceasca, ne orbesc mintea si ne lasa pe intuneric in aceasta lume, in ghearele unui stapan rau, mamona, indepartati si instrainati de Dumnezeu.

Ci avand hrana si imbracaminte, cu acestea vom fi indestulati ( Timotei 6, 8). Adica: Daca avem ce ne trebuie – si Dumnezeu are grija sa avem – sa nu umblam dupa mai mult de-atat. Ingrijindu-ne de lucruri de prisos, ca si de ziua de maine, intram pana la urma in slujba celui rau. Insusi Domnul ne invata sa cerem de la Dumnezeu painea noastra cea de toate zilele, prin care se intelege si painea duhovniceasca prin care are omul viata. Nu ne invata sa cerem de la Dumnezeu lux si desfatari, Ca dupa toate acestea se straduiesc paganii. Cei care nu cunosc adevarul lui Dumnezeu si puterea si iubirea Lui si pretul sufletului nemuritor si frumusetea imparatiei lui Dumnezeu si dreptatea Lui, cauta mai mult decat le trebuie. Dumnezeu le da ce vor si nu le mai datoreaza nimic, nici in veacul de acum nici in cel viitor. Isi iau partea lor intreaga aici pe pamant, intocmai ca pasarile cerului si ca iarba campului.

Toata slava pasarilor din vazduh e cuprinsa intreaga in viata lor pamanteasca, la fel si frumusetea florilor e o frumusete trecatoare, o frumusete inlauntrul timpului. Dar pentru fiii Sai a pregatit Dumnezeu, inca de la intemeierea lumii, imparatia cereasca si o slava negraita in aceasta imparatie. Marirea omului, asadar, nu sta in mancare si in bautura si in straie. Daca ar sta in acestea, omul ar fi de o mie de ori mai bine hranit si imbracat in viata aceasta decat orice alta creatura de pe pamant, din aer sau din apa. Vedeti insa ca nici marele Solomon, cu toata slava lui, nu era imbracat cu atata stralucire cat macar crinii de pe camp ! Iata de ce trebuie oamenii sa-si caute slava lor nu in haine care-ti iau ochii, ci in ceva cu mult mai mare si nepieritor, sa-si intoarca ochii si inima de la stralucirea trecatoare a lumii acesteia si sa caute slava pe care le-a pregatit-o si le-a fagaduit-o Dumnezeu.

Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua. Nu cautati zdrente la Cel care poate sa va dea odajdii. Nu cersiti firimituri de sub masa Celui care vrea sa va aseze la ea cu cinste. El e imparatul, si voi sunteti fiii Lui. Cautati cele cuvenite fiiilor imparatesti: cele ce le-ati avut odata si le-ati pierdut prin pacat. Cautati bogatiile pe care nu le roade molia, nici rugina, nici nu le fura hotii. Iar daca va veti face vrednici sa primiti ce este mare, veti primi fara indoiala si ce este mic. Cautati imparatia lui Dumnezeu, in care Dumnezeu insusi domneste pe tronul slavei Sale (cf. Psalm 102,19); imparatia bucuriei si a dreptatii, in care dreptii vor straluci ca soarele (Matei 13,43), si in care nu e nici intristare, nici durere, nici suspin, nici moarte.

Nu fiti ca fiul risipitor care, plecand de la tatal sau, dorea sa manance din mancarea porcilor, ci cautati a va intoarce din tara cea indepartata in casa tatalui vostru ceresc, pentru ca imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate si pace si bucurie in Duhul Sfant 14,17). Nu fiti ca Esau, care si-a vandut dreptul sau de intai pentru un blid de linte. O sa dati cereasca imparatie si toata fericirea dintrinsa pe lingura de zeama cu care va cumpara lumea? Fereasca-ne Dumnezeu, cu mila Lui, de asemenea injosire! Pazeasca-ne Dumnezeu ochii nuntii, ca sa nu se intunece si sa se piarda cu rautatea mamonei, cu amagirea pamantului cea inselatoare Daruiasca-ne noua intelegere, ca sa fim asemeni unor fii regesti care pierzand odata imparatia, nu mai cauta nimic altceva decat s-o castige din nou.

Intr-o biserica din Siria ctitorita de imparatul Iustinian se afla o inscriptie pe care insusi acesta a poruncit sa fie asezata acolo, si care dainuie pana astazi: imparatia Ta este imparatia tuturor veacurilor (Psalm 144,13). Sa ne ajute si noua Dumnezeu sa ne insusim aceste cuvinte, dovada ca-L dorim pe Hristos in inimile noastre. Toate celelalte sunt neinsemnate, sunt de mana a doua. Orice alta imparatie de pe pamant va cobori in mormant cu viermii. Si pe cand lumea si imparatiile nu vor mai fi, dreptii vor canta cu ingerii in ceruri: „imparatia Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, este imparatie vesnica, si stapanirea Ta din neam in neam! ” A celui prea minunat invatator sub soare fie slava si lauda, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sfantul Nicolae Velimirovici