Părinte, sărut mâna şi Doamne ajută. Vreau să vă cer un sfat. Eu am 16 ani, lumea îmi zice că sunt timidă, dar eu cred că nu e aşa. Am observat să sunt foarte, foarte fricoasă. Nu mă tem de întuneric, de înălţime etc., dar mă tem să mă uit în ochii oamenilor. Sunt doar unele persoane, familia şi câţiva prieteni cei mai apropiaţi cărora le pot privi cu îndrăznire în ochi, cu sinceritate. Dar la restul nu. Am încercat să găsesc cauza acestei frici din interiorul meu şi cred că e din cauza că mă tem de părerea lumii. Chiar şi la slujbă când observ că se uită cineva la mine, îmi vine să mă vâr în pământ şi nu ştiu de ce, şi apoi stau cu gândul doar la asta şi nu mai sunt cu luare aminte la slujbă. Şi multe altele. Ce pot să fac să devin mai curajoasă? Mă rog de mă iertaţi.