Părinte, spuneți-mi va rog în ce măsura ne ajuta suferința, spre mântuire… iată eu sunt nepricepută… Aș vrea să înțeleg câtuşi de puțin aceasta, sau asta mai depinde și de modul în care trecem peste suferință… Sau cum se explică asta, pentru că dacă aș ști că prin suferință mi se iartă păcatele, aş suferi cu plăcere, doar ca să știu, că suferințele mele sunt spre binele meu (și nu sunt zădarnice), și pentru Dumnezeu…. Să ma ierte Domnul, că poate nu am prea mari suferințe în viaţă raportând la păcatele care le-am făcut. Ma scuzați, poate e prea îndrăzneață întrebarea mea, dar va rog dați-mi un răspuns (bineânțeles că) cu aproximație. Mulțumesc!
- ******* a întrebat 14 ani ago
- last edited 2 luni ago
- You must login to post comments
Ceea ce vă redau mai jos, sunt cuvintele Părintelui Stăniloae, un mare teolog al românilor, care vorbeşte despre suferinţă: „Problema suferintei nu e usor de expus pentru ca are foarte multe aspecte. Suferinta vine din diferite cauze si se refera fie la suflet, fie la trup. De la Adam ne-a ramas tuturor o suferinta din neatasarea la Dumnezeu, producandu-se o corupere in trupul omenesc. El creste pana la o vreme, dar pe urma incepe stricarea lui, stricaciunea, descompunerea, pana duce la moarte. Asta parca a devenit o lege a firii noastre, incat toti oamenii sunt supusi suferintei, de pe urma acestei schimbari a raportului cu natura. Ar fi trebuit indumnezeita natura, daca Adam n-ar fi pacatuit si omul n-ar fi avut nevoie de folosirea ei materiala, ci sa vada prin ea pe Dumnezeu. Un alt mod sau pilda de suferinta este Iov. El nu s-a lasat abatut prin suferintele aduse de vrajmasia diavolului de la legatura cu Dumnezeu. Oameni nevinovati, intr-un anumit fel, pot sa sufere prin incercari care vin nu pentru ca Dumnezeu vrea sa ne incerce, ci sunt si duhurile rele care ne ispitesc si care aduc prin dusmaniile altora necazuri asupra noastra. Si, in sfarsit, este Hristos un exemplu suprem al celui care sufera. El nu trebuia sa sufere pentru ca El n-a pacatuit. El n-a avut o neascultare fata de Dumnezeu. El a suferit spre a-i mantui si a-i indemna pe oameni sa paraseasca cele rele si prin asta a trezit invidia unora pentru ca vroia sa faca bine altora si dusmania acelora i-a adus lui Hristos suferinta. Dar pentru ca El sufera fara ca aceasta suferinta sa vina din urmarile pacatului lui Adam, El a putut invinge, a putut rabda aceasta suferinta si, pentru ca era si Dumnezeu, a putut invinge chiar moartea. El a primit toate urmarile suferintelor lui Adam pentru ca si le-a insusit de la noi, ca sa ne arate ca se. pot invinge daca suntem alaturea cu El, si chiar moartea. Deci suferintele de pe urma pacatului originar se transforma in mijloc de apropiere de Dumnezeu prin Iisus Hristos, si de inviere chiar. Rabdam suferintele, fara sa ne indepartam de Dumnezeu, ramanand in comuniune cu Hristos, ca astfel moartea sa nu mai fie un act de totala imputinare a vietii, ci sa fie un act de revenire la plenitudinea vietii, la indumnezeirea naturii.”
Ne spuneţi şi nouă, cât de util va fost răspunsul!
Preot Iulian Raţă
- Guest a răspuns 14 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.
