Bună seara, dragi părinţi. Mă numesc Alexandra, am 32 de ani. Sunt căsătorită de puţin timp. Relaţia cu soţul este destul de grea şi am multe nelămuriri. Traversez perioade dificile în căsnicie şi nu ştiu dacă să continui sau dacă să mă opresc. Când ne-am căsătorit, am stabilit că ne vom iubi, accepta, respecta şi ne vom purta de grijă nouă şi părinţilor noştri. Pe parcurs, nu ne-am înţeles, el stând multe ore în faţa calculatorului, la jocuri. De muncit, munceşte cu drag la serviciu, e un om bun, liniştit, calm. Eu caut pe Dumnezeu. Mă spovedesc, merg la Biserică şi citesc cărţile Sfinţilor părinţi. De ceva vreme, am ajuns să fac depresii nesimţindu-mă iubita de el. Locuiam cu părinţii lui. Am ajuns să mă simt tot timpul stânjenită, să nu pot să gătesc ce mâncare doresc, să nu pot face duş când şi cât doresc, să nu pot să fac nimic practic, ca să nu deranjez. Am discutat cu soţul toate aceste probleme, nu le-a înţeles. Eu am tot plecat la mama şi m-am întors apoi la soţ. Şi eu greşesc. Mi se reproşează că mi-am pierdut serviciul, că nu îl înţeleg, că m-am îngrăşat câteva kg. Nu vine în vizite la familia mea decât cu forţa şi foarte rar şi obişnuieşte să ridice haltere pentru a face muşchi. Acum eu am o problemă şi mai mare. Sunt o femeie tare slabă, cu o groază de mari păcate. Sunt o laşă, fug din faţa greutăţilor, mă necăjesc, mă supăr, nu caut cu destulă ardoare un serviciu bun, nu lupt destul şi am uneori îndoieli în ce priveşte calea ce am ales-o în viaţă. Îmi dezămăgesc continuu soţul, sunt veşnic nemulţumită de mine, şi nu suport cu stoicism şi umilinţă să mai trăiesc la părinţii lui. Acum, eu locuiesc din nou la mama. E greu. Am vrut să divorţez. Soţul totuşi nu vrea asta. M-a tot amânat, mă sună, mă caută şi doreşte să întreţină relaţii de iubire intimă cu mine, deşi nu m-am întors la el, unde nu mă simt acasă şi unde îmi simt înnăbuşită întreaga făptură. L-am rugat să renunţe la fumat şi să ne ducem în chirie. Nu a vrut. Am plecat deja de aproape 2 luni şi tot nu a luat atitudine. Părinte, ce să fac? Să mă întorc la el acasă la părinţii lui sau să mai aştept? I-am spus şi azi că dacă vrea să vină în chirie, să ne străduim, să vedem cum suntem doar noi 2, să luptăm, să ne maturizăm cu adevărat. Părinte, nu mai ştiu ce să fac. Daţi-mi un sfat. Mulţumesc.