iubirea

Bună ziua. „Aşadar, cu cât suntem mai aproape de Dumnezeu, iubim, şi cu cât iubim, ne umplem de Duhul Sfânt” – în aşa condiţii simt eu iubire pentru prietenul meu, îl văd curat şi mă uit la el cu ochii dragostei şi mă minunez ce minunat e. Însă când mă îndepărtez de Dumnezeu nu-l mai iubesc pe prietenul meu aşa, ci încep să îl judec, să îi reproşez, să mă gândesc că poate nu trebuie să fim împreună şi să îl văd cu ochi murdari. E bine oare să am o aşa iubire pentru el şi nu alta carnală cum o au tinerii sau oare vom petrece împreună o viaţă întregă astfel. Vă rog să îmi daţi un sfat. Vă mulţumesc.