Bună ziua, Sfinţite Părinte. Am ajuns la disperare completă. Nu mai am puteri, nici răbdare. Nu am nici un interes în viaţă. Am ajuns la 40 ani şi sunt singură. Părinţii nu mai sunt în viaţă. Nu am nici frate, nici soră. Prietenii au familiile lor. Nu am avut niciodată relaţii de prietenie cu nici un băiat, nici relaţii intime. Cum să mai am răbdare, sau să mai sper la Dumnezeu că îmi va da familie şi mie, la această vârstă? Colegele mele au singure deja copii de căsătorie, dar eu nici nu m-am sărutat niciodată cu nimeni. Unde e dreptatea, de ce unora le dă tot, iar altora nimic? Oare acesta e planul lui Dumnezeu pentru mine? Să mor de singurate şi suferinţă? De ce m-a mai dat pe faţa pământului atunci?
- Maria a întrebat 13 ani ago
- last edited 11 luni ago
- You must login to post comments
Dragă soră, e un strigăt de disperare, înțeleg dar nu primi cu deznădejde starea în care te afli, roagăl pe Dumnezeu să îți arate calea , destinul, crucea pe care o duci, și ne vom ruga și noi cu toții, dragi creștini o rugăminte am către toți să o pomeniți pe sora Maria în rugăciunile voastre ca să-i alineze sufletul , să-i arăte calea pe care să meargă. Doamne ai milă de noi păcătoșii.
Prot Victor Mihalachi
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.