Gog și Magog

0
0

Hristos a Înviat!!! În Sfânta Scriptură întâlnim cuvintele „Gog” și „Magog”. Ce semnificație au acestea? De exemplu, în Apocalipsa a Sfântului Ioan Teologul cap. 20:8 „Şi va ieşi să amăgească neamurile, care sunt în cele patru unghiuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, şi să le adune la război; iar numărul lor este ca nisipul mării. „Sau Iezechiel cap.39: 6 ” Şi voi trimite foc în pămîntul lui Magog şi asupra locuitorilor insulelor, care trăiesc fără grijă şi vor şti că Eu sînt Domnul.”

  • Mihail a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Gog şi Magog: Nume preluate din Iezechiel, capitolele 38-39; cei doi regi de miazănoapte care au purtat un război de vârf  împotriva lui Dumnezeu, dar care-n cele din urmăau fost înfrânţi de armatele lui Israel. Transferaţi în simbol, ei reprezintă împărăţiile lumii care se ridică împotriva Împărăţiei lui Dumnezeu! Ca şi în cazul numărului 666, nu au lipsit încercările de a se face pe seama lor identificări istorice şi geografice cocrete. Luând ca bază expresia din Iezechiel, 38,2: „Gog din ţara lui Magog, regele (ţinuturilor) Roos şi Mosoh” (în redactarea şi Grafia Septuagintei), unii au speculat cele două denumiri geografice apropiindu-le de Rusia şi Moscova. Oricum, în literatura apocaliptică şi rabinică nemele celor doi sunt asociate cu sfârşitul lumii, când toate vrăjmăşiile organizate împotriva lui Dumnezeu se vor ridica şi vor fi zdrobite!

Doamne ajută! Sper să vă fie de folos materialul!

Preot Iulian Raţă

  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.